compostam, maria ta!

Ador balcoanele inflorite cu o splendoare de culori. Pt a avea asta, e nevoie de un pamant fertil. Anii trecuti am cumparat saci de la Cora, dar din iunie am decis sa  sa nu mai dau niciun ban. Si nici sa nu mai transport saci de pamant…asa ca fac compost. Acesta e un pamant gras gras ce il amestec cu cel existent.

Unde? Cand? Cum? Cu ce?

Pe balcon. Il alimentez de 2 ori pe sapt, cu resturi vegetale produse cand gatesc. In 2 luni am ajunsla stadiu de pamant proaspat, fertil, numai bun pt noile plante. Cere spatiu dar am loc pe balcon pentru 3 cutii etajate.
Peste iarna am luat o singura lada cu pamant in casa si am mai completat-o, dar mai am o vecina ce are vermicompostor sub chiuveta.
Exista compostoare de cumparat in Brico, dar eu am improvizat cu 3 cutii de plastic, suprapuse, mai mult largi decat inalte (desi 4 ar fi ideal),fiecare  de 20l (suficient pt o familie de 3persoane). Ideal cutii negre. 2 cutii le-am gaurit generos fundul(cu lumanarea), sa am cum sa se scurga excesul de lichid in cutia de la baza, negaurita, si sa circule ramele (pentru cine are, dar eu nu am rame). Am inchis deasupra cu capac (sa nu fac musculite)…

Cum am inceput: in cutia de deasupra am pus straturi alternative: resturi vegetale, carton. Alimentarea o fac de 2 ori pe sapt, in acelasi moment am si amestecat cu ce era inauntru.

Uneori in loc de carton folosesc pamantul din ghivecele perimate/obosite, dar cartonul are rolul lui: e sursa de carbon!

Compozitie: strat vegetal/ strat de carbon. Proportia finala o sa fie: 1:10 -unii zic 1:20 (la inceput insa straturile sunt cam 1:2, ca legumele lasa mult lichid si scad f. repede pentru ca…cuprind aer).

Carbon: rumegus, carton, fan uscat, coaja copac etc. Eu am folosit initial bucatele de carton fara vopseluri de la oua, cartonul de la hartiile igienice sau hartia din bucatarie, totul maruntit (prin udare e cel mai usor).

Stratul vegetal: resturi de morcov, dovleac, dovlecei, telina, sfecla, rosii, salata, castravete, resturi de ciuperci etc (bucatit sub 5cm), mere/pere/banana(cica e f. recomandata pt potasiu) etc. Recomandarea proprie: mai multe resturi de legume decat fructe( sa zicem 70% 30%). In procent de 1-3% din masa finala se recomanda zat de cafea, resturi de ceai, coji de oua maruntite, dar atentie cu ele pt ca schimba aciditatea. Un minim de citrice+ ceapa/usturoi, pt ca si ele schimba ph-ul. Toate astea pot fi crude sau fierte, dar nu cu grasimi (uleiuri).

Nu pun resturi animale, grasimi pentru ca acestea au nevoie de 2-3-4 ani de descompus, eu vreau in 2-3 luni sa am sol fertil.

Nu miroase. Daca incepe sa fermenteze/miroase, atunci mai e nevoie de marit stratul de carbon (adica…inca niste cartoane).

Are nevoie de umiditate. Textura amestecului trebuie sa fie jilava, excesul de apa se va scurge prin gauri. Fara umiditate bacteriile nu se descurca sa descoopuna. In interior datorita descompunerii este o temperatura mai ridicata. Daca e foarte cald si uscat afara, am grija sa tin capacul inchis, si sa fie pe capac vapori/stropi de condens. Eventual mai umezesc sau adaug fructe si zeama lasata (de ex. de la pepene).
Are nevoie de  aerisire. pt fermentare mai rapida, recomand oxigenare. Deci eu amestec de 2ori pe sapt, cand adaug ceva nou. Tot ce e nou incorporez in cutia de deasupra si acopar cu carton.

Dupa 1 luna, arata cam asa: cutia e aproape plina, am mai adaugat inca o mana de resturi (salata si mere) si amestecat, asta pentru ca am pus putine resturi si nu era nevoie de inca niste carton:

 

Si cum intre timp umplusem o cutie, am trecut la cutia no.2, ce am adus-o deasupra. Cea plina a ramas dedesupt, sa se coaca in liniste(mai amestec in ea de 2 ori pe sapt).
Dupa 2 luni, cutia de desupt arata cam asa:
Din greselile mele:
1. mai bine cutii negre, nu transparente. Pe margini, in cutie, la final, au inceput sa incolteasca ….niste samburi de pepene galben. Am acoperit totul cu un sac inchis la culoare si a fost mai bine.
2. nu puneti compot de visine, cu zahar. Mi-au venit musculite 🙂 . Sacul ce acopera m-a ajutat sa scap de ele, dar nu de toate.
3. Zeama ce se scurge, diluati-o (1 : 10) si turnati la flori – ingrasamant f. bun. Nu o aruncati, ca mine…
4. Cand treceti la cutia no.2, sortati bucatile mari (ce inca nu au devenit pamant), ce se vad in cutia no.1, si…aduceti-le in no.2. Va ajuta la compostare, ca starter, si se vor face pamant si ele de tot.

5. ce daca sunt seminte, nu mai pierd timpul  cu sortatul, daca incoltesc le rup cand amestec totul
6. daca vreau compost cand sunt sub 10 gr, aduc in casa. Daca nu, stagneaza pe balcon toata iarna pana sunt 15-20gr
7. nu mai las fara capac ca are nevoie de umiditate. Daca uit sau e prea cald, adaug cate putina apa.
8. echilibru. Daca adaug o runda mare de fructe si legume, acoper cu un strat de carton. Cartonul il acoper cu fructe si legume.  Nu reusesc sa fac un strat mereu, asa ca pun intr-un colt, acoper cu 2-3 bucati de carton, si peste 3-4 zile cand gatesc iar formez un alt colt.
9. cojile de pepene se descopun greu

Si poze cu una din ‘alimentari’ :

Ce se intampla in compost? Vegetalele se dezintegreaza, bacteriile si ciupercile duc la fermentarea lor, in prezenta oxigenului, devenind un pamant bogat in vitamine si mineralele necesare plantelor.

Intr-o prima runda de fermentare temperatura se ridica destul de mult, compostul ajunge sa fie cald/fierbinte la mana datorita bacteriilor active, apoi incepe etapa a2a mai lenta, cand ciupercile completeaza descompunerea. De aceea desi vad ca solul nu mai are bucati vizibile de legume, las cutia  cu pamant la un nivel mai jos, si alimentez cutia de deasupra, pentru a se aseza in ritmul ei. Compostul este gata cand aspectul este de pamant reavan, ce nu mai e cleios.

Mai bun este compostul cu rame, dar eu animale din alea nu imi aduc in casa :)).  Am o vecina ce are cutiile cu compost sub chiuveta, unde e suficient de cald tot timpul anului si ramele se simt bine. Eu nu. Asa ca iarna nu compostez nimic.

63 thoughts on “compostam, maria ta!”

  1. Servus, imi place postarea ta! Faci sa para foarte simplu :).

    Spune-mi, te rog, ce dimensiuni ar fi recomandabile pentru cutiile de compost din balcon? Sau si mai bine: ce dimensiuni au cutiile tale?

    Multumesc

    1. Buna Anca,
      ai stat ceva in spam cu comentariul 🙂
      Am 3 cutii suprapuse, de aprox 50 x50 x50 cm. Nu pun la compost decat juma de an, cand e cald suficient.
      Din pacate plasticul nu e o solutie prea grozava, dupa 3 ani deja crapa…

Leave a Reply to Raluca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge