Cum sa luptam cu invidia la adresa caprei vecinului

Traim in oras, intr-o comunitate mare si ne-omogena. De multe ori am auzit replica: vai, dar si vecinul are/face asta. Ei, asta nu e buna. Lasa replica, lasa ideile, priveste inainte. Nu, nu e ok sa ne uitam la bicicleta celuilalt si apoi sa ne inverzim de invidie, nu e ok sa privim standardul de viata a altuia si sa ne zicem “de ce nu am si eu asta???”. Chiar daca am crescut cu clisee similare (mostenire comunista/securitate), e bine sa te tinem cheltuielile strans legate de nivelul nostru financiar.

Sa nu uitam, noi prima data vedem la vecin ca are o masina noua/un nou tv, uitam insa economiile facute de vecin, sau extra jobul/orele suplimentare, sau creditele pt masina aia…

Cumparaturile le facem urmarind nevoile noastre. Poate vecinul are deja rezerve financiare si daca il loveste criza/un accident/pierderea jobului se va descurca. Dar noi?

Fiecare are prioritatile lui. Da, o masina/ vacantele de la celalalt le remarcam imediat, nu cunoastem insa ce prioritati are. E f. posibil ca vecinul pt acea masina sa renunte la jumatate din mancare, tv, telefon/tableta, vacante, bani de pensie etc. – eu nu as face insa asta.

Lasa competitia, priveste satisfactia.
Inca merge telefonul? Abonamentul este mic dar acopera nevoile lunare?  Ok, e bine, nu am nevoie de upgrade (desi cel de la colega e roz, si are si net, si are si facebook. Sa invatam sa traim din satisfactie si nu din concurenta, asta e f. greu, dar nu imposibil.

Lucruri care aduc sau nu fericirea
Cand ma uit la masina vecinului sau telefonul roz al colegei, oare vecinul erste mai fericit? Si daca e mai fericit, e pt ca are masina/telefonul? Nu cred. Fericirea este un cumul de actiuni, iar banii cheltuiti nu ii aduc fericirea.
Intradevar, banii nu sunt diavolul, dar nici nu putem fara ei – ne ajuta sa ne acoperim nevoile de baza (mancare, dormit, caldura) – dar nu aduc nivelul superior al traiului: fericire. Uitam sa traim pt noi, deseori ne trezim ca traim visele si scopurile vietii altora.

6 thoughts on “Cum sa luptam cu invidia la adresa caprei vecinului”

  1. cred ca fara sa vrem facem comparatii – fie din gelozie (ce masina are vecinul, ce pantofi are colega), fie din oarecare superioritate (eu economisec mai mult decat vecina, calatoresc mai mult decat colega etc) intelegi ideea
    ideal e sa te uiti in curtea ta, nu in cea a vecinului, insa suntem oameni si sa faci asta exclusiv e imposibil, ca e in natura umana, eu asa cred
    mie personal mi-e imposibil, eu ma uit in cosurile altora la supermaket si cand vad ce e in ele ma simt oarecum superioara, educata, ca am o baza informationala si stiu sa fac anumite alegeri si ca in loc de chipsuri troneaza 3 pungi cu fructe de padure congelate
    dar si emotia negativa o resimt de asemenea, cand vad ca o colega are niste pantofi mai nu stiu cum (din aia cu talpa rosie πŸ™‚ ), pe care, chit ca mi i-as permite, nu mi-as lua, ca-s zgarcita cu banii mei πŸ™‚
    cred ca ideal ar fi sa ne autoeducam sa nu ne pese de bunurile celorlati, dar nici sa nu facem parada (nici in sens pozitiv, nici negativ) de ce si cum suntem noi

    si un mare DA, fiecare are prioritatile lui, poate a colegei prioritatea este sa aiba 10000 perechi de pantofi cu talpa rosie πŸ™‚ si poate a mea e sa cutreier lumea in lung si lat
    apoi cand vine vba de fericire, ei asta e tare subiectiva, ca daca pe mine ma face fericita o emotie, o stare, poate pe colega o face fericita sa stie ca are 10000 de perechi de pantofi cu talpa rosie

  2. Eu m-am relaxat, de mult timp imi vad de cosul meu si gata. Bine, nu am gusturi scumpe πŸ™‚ si nici pasiuni gen pantofi. Am cumparat cu ani in urma lucruri de placere, si apoi am realizat ca nu am unde sa port pantofii aia. De ex. acum 3 luni am remarcat la reducere niste botine rosu inchis, toc subtire. Era la reduceri, da? :))) Si… am zis, ok, si unde ii port? Ca eu ma simt bine in bocancii de munte care au 6 ani si cu care merg repede pe strazile pietruite de langa munca.

    Si ma bucur ca merg rar la supermarket πŸ™‚

    Asta cu invidia si cumparatul compulsiv doar pt ca are si altul am gasit-o si in articolele din presa altora, si in discutiile cu colegii mei. Nu e pur romaneasca, doar ca e mai usor de remarcat la romani.

  3. Nu ma intelege gresit, si eu sunt foarte relaxata in ce priveste cosul meu si mai ales al altora, doar ca nu pot sa nu vad, ca nu am ochelari de cal, fara sa vreau vad ce e in cos la ala dinaintea mea, asa ca mintea mea gandeste, n-am ce face analizez mult, foarte mult, e defect profesional….. ca ma uit ce au in cos si apoi la "proprietarii" de cos si de cele mai multe ori se vede pe fata lor de ce au facut respectivele alegeri; nu judec pe nimeni, insa repet, e defect profesional πŸ™‚

    cat despre pantofi… ei… eu am boala cu gentile :), desi nu m-as supara sa primesc o pereche de Louboutin (pantofii cu talpa rosie), ii port in casa, pt sot si tot i-as purta :)))); acum m-am temperat, insa am avut o perioada in care aveam pe putin 20 de genti, de toate culorile, formele etc. si mi le asortam in fct de ce imbracam in ziua aia; slava domnului ca am depasit perioada, acum cumpar compulsiv bilete de avion si de tren :))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge