Sifonierul de lemn aflat in fata cutremurului

In Romania  sunt destul de multe cutremure. Ba chiar gasii un articol ca sunt  cateva zeci anual si ca suntem in asteptarea unuia mare (peste 6grade scara Richter, gurile paranoice din presa spun de 7 grade).

Mie nu mi-e frica de ele dar tot imi dau motive de meditatie. Marea mea concluzie despre cutremure este ca cea mai importanta avere e cea din cap: informatile nu mi le poate sterge nimeni, nici macar experienta cutremurelor. Cat timp nu ne omoara capul, un cutremur poate rade tot din jur: casa, masina, bijuterii, haine de firma, firma de asigurari, seif, tot. Dar daca stiu sa ma descurc si imi cunosc competentele oricand o pot lua de la capat si avea o viata echilibrata.
O alta idee (noua) care mi-a venit este ca…  ca lucrurile realmente ne omoara. Da, un cutremur puternic poate darama magicul sifonier de nuc ce imi bantuie visele (ar trebui sa scriu scenarii de film cu ce vise am). La propriu, un sifonier prea mare ne poate omori, dar si la figurat, un sifonier prea mare ne omoara bugetul (loc cacalau pentru strans si colectat haine nepurtate de peste 10 ani), si mai ales timpul si energiile. Imi dau seama ca petrec destul de mult timp mutand/impaturind hainele dintr-o parte in alta; stergand praful etc.
Si nu in ultimul timp, un cutremur ne poate omori ceva din suflet si prin atasamentul emotional de cescuta cu codita mov, dragostea pentru sifonierul de nuc ce ne va eclipsa fix reactia aia instinctuala: sa ma salvez pe mine sau sa salvez sifonierul de nuc si cescuta cu codita mov, pierzand o secunda din viata. Dar cate secunde ni se duc aiurea pe decizii si indecizii…de lemn?

Cate cutremure puternice avem parte in viata noastra? Eu imi aduc aminte de 3 peste 6 grade Reicher. multe? putine?   Daca mai adaug si cutremurele financiare cand bugetul a fost cutremurat /facut praf. Mai adaug si cutremurul numit nasterea copilului. Si cutremurul cand seful ne-a anuntat ca proiectul se inchide si se fac disponibilizari. Sau cand prietena mea buna m-a anuntat ca divorteaza. Deja imi dau seama ca avem cutremure des in viata. Si nu, nu avem nevoie de un sifonier de nuc sa il mutam din greu si sa ne cada in capul deja cutremurat.

6 thoughts on “Sifonierul de lemn aflat in fata cutremurului”

  1. inafara de cele naturale, cutremurile fac parte din viata; trebuie luate ca atare si gandit ca dupa un cutremur se asterne linistea si urmeaza deobicei un nou inceput;
    Sunt de acord cu tine ca averea cea mai de prêt raman cunostintele si ceea ce am in cap, insa de asemenea, pe mine viata m-a invatat ca e bine sa imi pregatesc alternative (macar acolo unde pot) inca din perioadele linistite (ex. Voi incerca sa economisesc, sa nu sufar vreun naufragiu financiar; nu voi sta intr-un singur client, ca anularea unui proiect sa nu ma afecteze prea mult; voi petrece timp in compania copiilor mici/voi cauta sa ma informez/vizionez youtuburi cu ce inseamna un copil mic, ca aparitia lui sa nu imi bulverseze totalmente existenta (sa imi lase macar 5% din viata nebulversata);
    cat despre cutremurele care se intampla altora (gen prietena care divorteaza) si pe care nu le pot controla, la astea nu pot fi decat spectator si pot ajuta eventual cu o sesiune de psihoterapie (aka intins umar si lasat prietena sa isi spuna naduful)……

  2. Si Doamne fereste sa ai parte de-un cutremur suprem: imbolnavirea sau decesul cuiva drag! Eu am ajuns sa cred ca cea mai mare avere a noastra este sanatatea!

    Si tocmai ca sa evit cutremure cu mobila in cap, la mine toate dulapurile, dar absolut toate dulapurile sunt prinse in 2 puncte de pereti/tavan. Am copil mic si sunt paranoica.

  3. tocmai ca asta este o realitate cotidiana: viata continua, oamenii se mai imbolnavesc (eu sunt cu o boala cronica), oamenii mai mor (verisoara, unchi, bunici etc), cutremure vin, sifonierele se mai strica, venitul se injumatateste etc.
    De aceea sustin ca modul simplu de viata (fara sifonier cat tot peretele) ne usureaza si prezentul dar si viitorul.

  4. Anul trecut a fost un an plin de cutremure, atatea s-au adunat de ma mir cum de inca mai pot zambi.
    Abia prin vara am inceput sa imi revin dupa toate socurile anului trecut, cel mai mare cutremur fiind decesul brusc al unei rude dragi.

  5. Mie imi e frica teribila de cutremure.
    Ma bucur enorm ca stam la curte, dar sper din inima sa nu vina un cutremur mare mai ales daca ar fi intr-o zi de scoala.
    Cladirile in care se desfasoara orele de curs sunt vechi si nu cred ca ar rezista nici la un cutremur mai mic darmite la unul mare.
    Antoaneta recently posted…Noutati British CouncilMy Profile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge