Despre risipa in sectorul alimentar se discuta de ani de zile si nu se schimba mare lucru: mare parte o reprezinta industria (de la productie pana la supermarket). Si totusi exista o mare risipa si la consumatori: eu, tu, cei ca noi.
Poza vorbeste de la sine: acolo unde e saracie mare, risipa la nivelul familiei este mult mai mica.
Putem face diferenta? Da, putem face ACUM ceva: productia de alimente implica bani, transport, timp, munca si energie si sufletul omului ce a muncit acolo. Cu un meniu saptamanal respectat asa ceva nu se mai intampla la noi (sau aruncam cel mult 2-3 capsuni stricate).
V-ati gandit la ideea de grup de impartit mancare? https://project.yunity.org/ . Sau de a ne creste singuri o parte din alimente?
Sau de idei de impartit/ oferit mancare si servicii si lucruri https://buynothingproject.org/
In societatea capitalista e multa risipa, pe vremuri nu se arunca nimic, acum din cauza disponibilitatii mancarii si a faptului ca nu trebuie sa muncesti pe camp sau cu animalele ca sa apreciezi alimentele e foarte usor sa faci risipa, ca si daca arunci nu-i problema, la supermarket e mereu mancare din abundenta..
Luiza recently posted…Mogaldeata 2
pe vremuri in Ro era saracie, nu eram departe de Africa….
De cate ori ramane paine uscata, ma gandesc cu ce evlavie pastrau bunicii pana si ultima coaja de paine. Si aveau o lada uriasa cu faina in camara. Dar exista respectul pentru alimente, pentru masa cea de fiecare zi. Totul se folosea si daca ramanea ceva se hraneau animalele. Alte timpuri … alte valori …
Eu impart cu vecinii, mai ales daca primesc ceva in cantitate mare si nu pot conserva alimentele. Oua, portocale, ierburi pentru salata. Cu meniul saptamanal nu ma descurc, fiindca mereu se schimba ceva in materie de provizii perisabile si folosesc ce am la indemana.
Tu ai sursa si din gradina. ce te invidiez pentru asta!
Cu resturile de paine, imi aduc aminte si eu din copilarie…pentru ca painea atunci era muncita! Si graul, si macinatul la moara, si framantat si copt la lemne, pana ajungea in farfurie devenea un produs muncit, cu truda si cu dragoste!. Nu simt aceeasi valoare intr-o pizza comandata, de ex. Nu are nici rugaciunea spusa la inceputul framantarii, nici timpii/invartitul cu stomacul cloncanitor pe langa cuptorul mirosind si aburind! si poftindu-ne la masa.
Acum vreo 2 ani aruncam multa paine (faceam si mancam proaspata) astfel ca am inceput sa fac crutoane. Le apreciez mai mult decat painea ce o fac la masina de paine.
Cand eram mica locuiam cu parintii si sora mea intr-un apartament la oras. Restul familiei la sate indepartate. Incet-incet parintii (si mai tot orasul) au ramas fara munca sau fara salarii, ceea ce a provocat sa fim o familie destul de saraca. Bunica mai venea de cateva ori pe an si ne aducea cartofi, cepe, branzeturi, fructe, etc, ..ce putea. Am fost invatata de mica sa mananc multa paine cu carne putina, cu pateu putin, margarina putina, si tot asa. Painea era cea mai ieftina, deci trebuia sa ne saturam cu ea, si salamul sa ne ajunga cat mai mult 🙂 Stiu ca multe familii erau asa. Vedeam ciocolata de vreo doua ori pe an, de ziua mea si de ziua sorei mele, primite de la nanasi. Banane si portocale de Craciun, maslinele le-am descoperit cand eram mare. Noroc ca aveam lapte si iaurt, mama lucra la fabrica de lapte, la birou, dar degeaba, ca n-o plateau. Era greu, desi eu nu imi amintesc partea rea, imi amintesc cat ma bucuram de mancare, si cat de multa valoare avea fiecare coltisor de paine.
Timpul a trecut, au ajuns parintii in Spania, ne-au dus si pe noi, si traiul mai bun a venit pana la urma. Masline, ciocolata, fructe, aveam de toate, tot ce nu avusem atatia ani. Si acum sunt in Elvetia, si imi permit sa cumpar mancare bio si cam tot ce as putea sa vad in magazine.. Dar stii, parca mi-e dor de acele vremuri. Toate valorau mai mult. Intr-adevar se risipesc alimente, se intampla! Am mai aruncat mancare, ca toate se strica daca nu se consuma cand trebuie. Si ma enervez de fiecare data cand se intampla si incerc din rasputeri sa schimb asta. Sa cumpar cat mai putin, sa cumpar ce e absolut necesar si sa fac un planning, sa pot sa controlez mancarea.
Cand am fost in Spania, in martie mi se pare, am pregatit doua plese pline de mancare (fructe, legume, oua si altele incepute) si am batut la usa la toti vecinii (pe care nu ii cunosc) sa le ofer mancarea. Am doar 3 vecini, nimeni nu era acasa :)) Am dat plesele unor cunoscuti, o familie cu doi copii.
Un weekend frumos 🙂
Evelyn recently posted…Gradina din balcon
Viata asta o duseseram multa lume, si pe timpul lui plumbuitu’, si dupa. Eu am mancat prima banana la 6 ani ( si asta primita prin posta, de la 500km, de la o ruda ce o pomenesc cu drag, ca e acum acolo sus, in ceruri), si urmatoarea pe la 13-14. Cozile la portocale erau imense si o data pe an, ca atata ajungea in oraselul ala.
Dar ca si tine, eram mai fericiti si multumiti cu simplitatea.
Acum am prea multe si nu stiu sa le apreciez pe toate….si cel mai rau este ca uit sa ma bucur de lucrurile simple si pierd timp in asezat si mutat chestii de ici colo. De aceea am si scris despre meniu: vad ca nu mai arunc nimic, ca vineri seara frigiderul e gol, il spal, si acum l-am umplut cu cirese, capsuni, branzeturi proaspete, legume de salate etc.
Cat de faina e ideea celor de la Yunity!
eu am un grup de amice unde imi ofer excesul: menta, leustean, etc. dar si lucrurile de donat. Nu imi place sa arunc cand stiu ca alte persoane ar putea valorifica astea.