Bilant petru anul care s-o dus

2017, an drag, drum bun si cale frumoasa!  e loc de un 2018 cel putin la fel de fructuos ca tine.

2017 a fost un an plin pentru mine. Pe drumul simplitatii si ecologiei bat de ceva ani, 2017 m-a adus cu ceva pasi mai departe, nici nu visam sau planuiam unde o sa ajung , acum doar privesc in urma si ma minunez si bucur.
In primul rand cea mai mare surpriza a lui 2017 e implicarea sotului in voluntariat. Daca pana acum aveam parte de aprecieri ‘mormaite’ si un sprijin ‘ursunos’ la cutiile si pachetele triate si stocate prin toata casa, 2017 l-a pus pe sot in 2 situatii noi: una ca a avut cateva iesiri cu un pensionar dinamic ce organiza iesiri tematice inspirationale, a 2a cand ong-ul pe care il sustinem  de ani sa ceara ajutor si S-A DUS si i-a placut si mai vrea. E primul moment cand priveste pe termen lung si isi doreste sa ajunga la pensie mai devreme, si sa faca din astea mai des.
Despre mine, in ultimii ani am re descoperit alimentele locale si gospodari si ferme de unde sa cumparam produse ok. Poate jumatate din ce consumam sunt de acolo( cel putin lactatele si unele legume),  mai nou insa am luat si carne de vita proaspat taiata  (10 kg) si gustul e depaaarte de tot ce am cumparat in ultimii ani din supermarket. Un nou pas pe directia asta!. Tot din gama legumelor locale am descoperit inca o sursa, mergem acolo periodic, si adus si la vecine. Ne-am format asa un grup ce consuma miere de la ruda mea de la Tulcea, ulei de masline direct de la grec ( ultimul colet dhl-ul la pierdut, le-am umplut frigiderul de carne si nu din aia bio 😀 ) , ba mai mult au inceput sa ‘vaneze’ si alte solutii (nuci) si sa imi ofere ce am dorit mereu: cumparat direct de la producator.
In continuare cumparam cu sacosele de panza. Da, pierd 30-50gr la cantarit mandarinele sau rosiile sau castravetii la piata etc. dar am castigat admiratia vanzatorilor de la piata, m-am fidelizat la cativa, si primim mereu si cate un fruct cadou.
In continuare gatesc de la zero, sau din resturi. Si cand nu imi iese perfect si a decis sotul ca se duce sa ia paine nu a supar.
In continuare tin garderoba minimalist. Doar ca dupa cei cativa ani de minimalism s-au deteriorat cele ce le aveam si a fost nevoie de schimbari (am luat fie la solduri, fie la mana a2a) si fara nicio jena sau grija. Mi-am cusut mai mult (mi-am facut un fel de plover si acum imi cos niste blugi) iar mandria de a purta ceva facut de mine este inegalabila si acopera toate defectele 🙂
Am ramas la zero machiaje (ok aproape  zero, am un creion de sprancene de ceva ani si un demachiant improvizat, deodorantul e facut de mine, iar argila alba cu vit E imi e pe post de masca) si am primit complimente si intrebari de ce creme folosesc (oare a facut mishto de mine? 😀 ) . Am primit sapun de casa cadou si am facut sapun de casa cadou.
Otetul si bicarbonatul sunt armele mele. Si acceptarea ca nu e tot perfect 🙂
Mi-am cusut si folosesc absorbante textile si ma simt mai  bine atunci cand nu ma simt bine. Am cusut mai multe  servete de masa si in sfarsit colocatarii s-au obisnuit cu ele si nu au mai cerut servetele de hartie de ceva luni (nici nu au remarcat ca s-au terminat…trecerea a fost lenta). Mai putine gunoaie.
In continuare sunt implicata in voluntariat. Si nu doar eu, suntem o mana de inimoase in jur. As putea face asta full job, atata fericire si impacare returneaza asta…Mai minunat e ca am descoperit ca eu ca om sunt bogata prin firea mea, si ca nu am nevoie de X lucruri (ok, de cartile mele si de atze sa nu va luati 😀 ) si ca dezordinea e ceva din viata mea si o accept aici. Si ca am defecte si ca ceilalti au si ei, si ca nu e bai daca supar pe altii (adica e inca bai, mai am pana ajung la acceptare totala, dar sunt pe calea cea buna…).

Am reusit sa explic fara sa ma supar ca perfectiunea in ecologie e un vis. Si ca daca sunt singura care strang hartia de pe jos, si tot e e mai bine: nu schimbam noi lumea dar asta nu scuza sa nu facem nimic – nefacutul nimic este cel mai rau rau. Si  nici nu m-a durut sufletul si enervat la situatia asta ca alte dati.

Am trecut inca un an fara niciun medicament in familia asta. Alea expirate din cutia de sus functioneaza, o sa le triez dar nu ma grabesc. Tinem acelasi stil de viata: mers pe jos zilnic, streching aproape zilnic, acelari ritm de somn, aceeasi alimentatie.
Am mai donat sange si anul asta nu m-au refuzat niciodata pe clasicul motiv de nivel de fier scazut.
Am participat la niste evenimente in cartier minunate: din care as aminti un gratar organizat in fata blocului de mai multi vecini, dar si plimbari ghidate de voluntari. Acum intalnit oameni.
Am fost in 2 vacante. Una minimalista, 2 sapt cu cortul prin Franta ne-a permis sa ne bucuram de firul ierbii, de local, de pasari si copaci, si o sa revenim in Jura si la anul. La anul o sa fie si mai bine !
Am ramas la pasi mici. Sunt in cateva grupuri pe fb pe tema unicornism-ului si zero waste si finance freedom, si faptul ca actionez constant imi da aripi.

Dar de departe cel mai fructuos lucru a lui 2017 este ca am inceput sa cos pentru bani si sa vand in directia dorita de mine: zero waste (  or almost 🙂 .  ) . Mai intai timid la cererile prietenelor, apoi cadouri, apoi am inceput sa vand. Cand ma contacteaza aceeasi persoana a 3a oara, si mai recomanda si la alte persoane, apai simt ca e bine. Habar nu am cum ar fi daca ar deveni asta jobul meu curent, acum lucrez 5-10 ore extra serile sau in weekend si cand am chef (cand nu, refuz). Ca bani, in 6 luni am strans aprox. 1200-1500 – toti deoparte.

Tot ca bani, anul 2017 a fost un an cu ‘passive revenues’ = 3600 din chirii (bani ce m-au ajutat sa platesc de cateva ori azilul mamaiei, donatiile, sa pun lunar in contul de economii al copilei, acoperit ceva cheltuieli in concediu – de genul la Dechatlon si sa mergem la primul nostru restaurant cu stea michelin), dar si alte mici ‘aranjamente’ – ce ne-au permis sa terminam niste acte (scumpe si nu prioritare dar amanate) si acum avem peste 7 mii deoparte.  Daca nu facem nimic in plus ci  tinem ritmul, 2018 va fi la fel de imbelsugat.

DAR DACA FACEM PUTIN MAI BINE?

49 thoughts on “Bilant petru anul care s-o dus”

  1. Ce-mi place mie e ca tu constientizezi si te bucuri de fiecare pas pe drumul asta zilnic. Altii se zbat, altii alearga … Tu mergi voioasa si fara graba si e o placere sa te insotim 🙂

    1. sa stii. E un drum al tatonarii, incercarilor. Mi-a fost greu sa fac paine cu maia – nicio problema daca fac cu drojdie sau cumpar, mi-e mai important sa imi fie viata simpla si mintea linistita. Se vede asta?

  2. La multi ani! Frumos bilant ♥ iti doresc un 2018 ‘putin mai bine’ mult mai, dar stii ca glumesc
    Sa stii ca si eu simt efectele minimalismului, is cam jerpelita, trebuie sa ma uit dupa cateva chestii la solduri. Partea buna e ca asa suntem mereu la moda, ca haineld multe oricum nu apuci sa le porti
    Diana recently posted…Coasta de Azur in ianuarieMy Profile

  3. La Multi Ani ! Ma bucur ca esti multumita de anul care tocmai a trecut si iti doresc in continuare un 2018 la fel de bogat si chiar mai mult !

  4. Esti un model pentru mine si nu cred ca-i prima oara cand iti spun asta. Cu traista de carpa merg si eu peste tot la cumparaturi (o am mereu in geanta). Si am rugat-o pe mama sa imi faca toarte lungi la ea, ca sa o pot cara pe umar, fiindu-mi mai usor astfel, mai ales cand e destul de grea.
    Sper ca intr-o zi sa reusesc sa am o bucatica mica de teren pe care sa-mi cultiv cateva rosii, cativa ardei si multi cartofi & dovlecei :D. Pana atunci incerc si eu sa cumpar din surse cat de cat bio.
    Felicitari pentru tot ce faci! Si multumesc pentru ca ma inspiri sa fiu o versiune mai buna a mea.
    Ioana Radu recently posted…Spray pentru fixarea machiajului – listă cu peste 10 opțiuniMy Profile

    1. Multumesc pentru compliment, da’ sa vezi ce modele faine am eu!! 🙂

      Despre alimentatia locala si bio si de sezon te incurajez, stiu ca aparent pare mai scump si mai complicat dar aroma merita si in final e un castig mare la sanatate. Gandeste-te ca am fost anul asta la medic doar pentru un control de rutina, controlul anual, care a acoperit o discutie educativa de preventie (adica ce sa mai adaug la igiena vietii),gandeste te ca nu am cumparat suplimente alimentare in casa de 9 ani pentru ca nu am avut nevoie niciunul, ca nu am luat o zi de concediu medical de ani de zile -deci vezi cati bani si timp am salvat la astea…

      Daca ai rabdare uita te pe site-ul Adopta un taran (au si pagina pe fb) – poate gasesti ceva convenabil.

  5. Felicitari! Fain bilant!
    Cu hainele asta-i problema minimalismului si la noi ca la tine sau Diana. Daca imi propun sa nu cheltuim intr-o luna nu ajuta la nimic, ci doar aminam niste cheltuieli care oricum trebuie facute. Amini, dar nu poti sa o faci la infinit si se tot aduna alea aminate.

    1. sa stii ca nu ma deranjeaza sa fiu la moda 🙂 . Oricum dupa o triere a dulapului atenta in weekend am realizat ca mai am de mers la cumparaturi o runda dupa chiloti si sosete (a crescut copila) si apoi la vara. Am timp castigat cacalau 🙂

  6. Citeam cu placere si ma minunam de cate reusesti sa faci. Felicitari! La putine din ele ma regasesc, mai ales la cele legate de alimentatie cat mai naturala, mai putin gunoi si gestionarea banilor. O buna parte din hrana pe care o consum provine de la bunicii de la tara, in special carnea, ouale si branzeturile. Cu legumele insa nu prea reusesc. Consum zilnic si nu as putea sa aduc asa de des sau sa le depozitez aici. Asa ca ma preocupa ideea de a gasi in apropiere un producator local, care sa creasca legume natural si pretul sa nu fie foarte ridicat.
    Felicitari pentru toate energia cu care realizezi toate aceste lucruri. De fiecare data cand intru la tine pe blog, ies cu cel putin o idee buna, pe care imi doresc numaidecat sa o pun in aplicare.
    Denisa recently posted…Shake cremos cu avocadoMy Profile

  7. eu te admir pentru ca ai curaj sa spui ca te imbraci minimalist si ca nu folosesti tone de cosmetice si produse de machiaj. Cam in genul tau eram si eu, sa stii. De fapt, nu ca ai curaj, ci te mandresti cu asta. Intr-o lumea care deja te considera neingrijit daca refuzi sa te dai cu crema in fiecare dimineata.

    1. cosmeticele din motive alergice. Ar fi cosmetice neinvazive dar nu imi permit financiar, asa ca decat ieftin si bani la doftori….au fost insa ani cand asa am ales, am mers la 7 dermatologi din Bucuresti pana sa accept ca boala e din stilul meu de viata. Anii cand ma ingropam in cosmetice,machiaje, haine, eram nefericita, am avut mult curaj sa recunosc asta, ca acopeream trupul dar sufletul sangera.
      Prima perioada fara creme pielea mea nu a aratat bine, apoi s-a adaptat (sau datorita alimentatiei?) sau am orbit eu si imi place cum arata pielea fara maglavaitz. Dar da, confirm, exista lume care cand aude asa ceva zice ca sunt neingrijita (desi nu au zis de asta cand m-au vazut face to face 😀 :D). In continuare ma vopsesc, intr-o zi o sa imi accept firele albe si o sa le port cu mandrie, nu a venit inca ziua aia 🙂
      La haine nu sunt realmente minimalista, ci tin un spatiu limitat. Am 7-10 combinatii ( 2 pantaloni, 5 bluze, 3 jachete cu nasturi din care una o arunc in weekend :D), 2 rochii tunica ce merg si peste pantaloni etc – suficient sa permut pana la weekend. Imi place ce am si ma imbrac repede cu ce imi place. Ce nu imi mai place pleaca din viata mea. De ex. am aruncat dupa revelion si pe 4 ianuarie am luat O bluzita noua de la Promod si pe 6 alta 🙂 (erau super reduse si una e mov purpuriu care e culoarea anului cica, alta alba cu flori si un papagal, asa inveselire nu am mai avut de mult timo in garderoba). Am examinat hainele si stau bine pana la vara la celelalte solduri. Inca un exemplu: am sosete la fel (4 de un tip mai scurt si 4 mai lung) – realmente dupa spalat nu le mai imperechiez dar sigur sunt uneori impare dar I don’t fucking care ca nimeresc cu ce sa ma incalt dimineatza adormita:)))

      1. Hihi, ceva in genul asta am si eu, dar cred ca in total ceva mai multe, ca eu merg 3 zile la birou si umblu mai mult in afara lui, unde ma imbrac nu f diferit, dar mai cu imaginative, nu port colanti rosii din piele intoarsa la job, azi da
        Efortul a fost minim la mine. Cand vorbesti despre pare mult, dar nu e. Stiu ca la un moment dat am constatat ca ma stresseaza sa am dulapurile doldora, cand de fapt foloseam prin rotatie doar cateva lucruri. Si atunci am hotarat sa raman fix la ce folosesc (si haine si chestii prin casa si bucatarie) a devenit super relaxant, mental nu mai trebuie sa procesezi alegeri din jde optiuni. Desigur, in proces m-a mai luat valul, am ramas la un moment dat cu o singura pereche de incaltari de sezon si nu ma descurcam cu una, am mai cumparat una. Si inca una, care a ramas nefolosita, de unde am inteles ca imi sunt suficiente fix 2 :)) si tot asa
        Diana recently posted…Coasta de Azur in ianuarieMy Profile

        1. Si eu confirm. Am pornit pe calea simplificarii pentru ca imi incarcau prea mult timpul. Nu mi se pare ok sa pierd X timp si minte luand decizii de gen: “eu azi ce mai mananc” sau “nu am cu ce sa ma imbrac” si in fata frigider respectiv dulap plin. Realmente aceste lucruri lumesti nu e cazul sa imi umple mintea si timpul si sufletul, ca nu mai ramane pentru cele cu adevarat importante pentru mine. Ok, daca pentru tine sunt importante machiajele, atunci nu e nicio problema, dar eu urasc curatenia – de ce sa stau sa fac asta?? e frustrant, eram nervoasa si obosita doar pentru ca mutam hainele de ici colo!!! si nu e viata de trait.
          Imi permit sa cumpar ce vreau acum – si asta e important. Dar aleg sa cumpar ce folosesc saptamanal deci imi e util, nu sa ajung sa port o data pe luna.

          1. Exact! Eu folosesc machiaj si creme, dar minim, tot acelasi principiu, de la zeci de farduri creme si cremute de pret si calitate asa si-asa, care multe expirau si le folosisem doar de cateva ori, am ajuns la un dermatograf, un creion de sprancene, un rimel, o bb cream (lene dimineata, practic ma dau cu crema si fond de ten si protectie solara deodata ), o crema de noapte, niciodata mai mult de un produs. Si e ok asa, ma mazgalesc in 5 min, ma dezmazgalesc in 3. Totul e sa gasesti ce ti se potriveste si te face pe tine sa te simti bine
            Diana recently posted…Coasta de Azur in ianuarieMy Profile

          2. Mie nu-mi place cum imi sta machiata. Fiica cea mare isi machiaza ochii cu mare arta, dar nu iese afara asa. Ii tot repet ca e mult mai frumoasa fara machiaj, noroc ca i-au zis si prietenii asta, cind s-a dus fardata de Revelion.
            Am impresia totusi ca in Romania lumea se fardeaza mai mult decit aici. Pe la serviciu o singura colega e data cu fond de ten si bine “zugravita”. E aceeasi care si-a facut si extensii la par.

          3. Elena, da, in Ro se fardeaza mult mai mult femeile. Nu toate is cu efect de caking up, dar si eu am avut impresia asta cu prietenele mele bune cand m-am intors, ca sunt prea fardate, desi nu sunt chiar prea, doar ca se vedea. Mie de ex mi se pare ca arat mai fresh cu un strop de contur, un brush de iluminator, cu o mascara pe genele mele blonde (cand eu nu-s blonda, un saten deschis, la blond in afara de eventual mascara, machiajul arata strident). Dar din afara nu arat fardata, drept pt care aici nici nu prea stiau de unde sa ma ia, ca est europencele sclipesc
            Aici vad ca numai adolescentele in cautare de identitate si pitzipoancele (putine) se coloreaza. Si femeile de 50+blocate in moda vremii lor, cu contur negru sus-jos (the horror ) mascara in 2 straturi, fond de ten gros, blush, contur de buze, ruj arata ca gata de sedinta foto, numai ca nu e
            Diana recently posted…Coasta de Azur in ianuarieMy Profile

          4. ce frumos ai zis asta cu cautarea de identitate! . Eu ma machiam (baza, fond de ten, fard, fard ochi si creion, rimel ruj si luciu si creion etc) – cand eram nesigura pe mine. Mi-a trebuit mult curaj sa recunosc ca nefericirea nu o sa mi-o repar acoperindu-ma cu machiaj si haine fara numar, ci ca frumusetea pleaca din interior in exterior. Am terminat atunci o relatie bolnavicioasa si la intalniri ‘trageam o zugraveala’ pe fatza … :)))))

  8. Stii ca admir tot ce faci, nu-i asa? La capitolul machiaj am renuntat aproape complet, mai folosesc lac de unghii (nu tot timpul) si ruj, restul de cateva ori pe an. Am ochii foarte sensibili, am observat ca le face mai bine sa nu ii machiez.
    La haine, vai! Am ajuns si eu sa am dulapul plin si sa n-am ce imbraca, si mi-am amintit ca pe vremea studentiei, cand toata garderoba imi incapea intr-o geanta, eram foarte bine imbracata. Tot triez de pe acolo de o vreme, dar la mine nu merge cu hei-rupul ca pe urma imi pare rau. Asa, 2-3 pe saptamana. Mai dau, mai arunc, mai fac bucati pentru hobby 🙂 si cu ocazia asta am mai gasit lucruri de care nu mai stiam dar imi plac si le port. Nu am cumparat aproape minic de un an si jumatate si inca nu vad cumparaturi in viitor 🙂

    1. cu ochii si sensibilitatea, I feel you sister 😀 . Ultima alergie a fost la creion Lancome. Si luat din magazin mare din occident, nu de la taraba din Berceni….

      Cu hainele priveste partea buna ca mai gasesti ceva 🙂 – la mine totul e sexy 😀 -daca am distrus o masina de spalat cu temp gresita, adio si sunt in fundul gol 😀

      1. Si eu am facut la rimel Lancôme, demult, demult.
        Mi-as fi pus si eu ruj, dar imi statea oribil, am incercat toate nuantele si culorile, degeaba… Acum nu mai incerc.
        Haine n-am multe, dar nici chiar putine, insa port tot ce am, mai le combin. Asa nici nu se uzeaza f tare si dureaza cu anii… Insa sotul a trebuit sa-si ia camasi din motive de mare uzura a celor pe care le avea. Numai bine a descoperit unele din bumbac 100% care nu se calca. Cica daca le calci le strici proprietatatile astea. Asa ca ca acum nu mai trebuie sa calc chiar nimic.

  9. Un bilanț frumos din care transpare o stare de bine, de împăcare cu tine însăți. Mă inspiri și de aceea te citesc cu drag și nerăbdare. Un an 2018 frumos, cu aspirații împlinite!!!

  10. waw!!!
    Am citit cu nesat tot articolul.
    Mi se pare ca ai avut un an atat de plin si prolific..nu ma refer doar la economii si alimentatie..ci la tot.Eu nu as putea spune ce am facut in 2017..decat ca am devenit mama.Si asta ar cam fi tot.
    Imi plac ideile tale si modul in care te descurci.
    Cu un ucur nu cred ca m-as impaca..absorbantele textile.Desi asa erau si inainte..asa erau si scutecele…
    Prea ne-am invatat comozi..sa nu mai spalam..aruncam si cumparam..
    Pe mine deja m-au ingrozit scuteceleee..Multeee..scumpeee(depinde de curitul lui bebe-sensibil ori ba-a noastra este sensibila deci mergem pe premium /elit soft) ca face gaura in buget.Daca aveam scutece textile.Nu daca aveam..ca se gasesc,,,daca eram invatati sa le folosim..
    Multe de spus…putin timp
    Un an minunat si la fel de rodin sa iti fie si 2018.
    ghemulet recently posted…BULLET JOURNAL(ORGANIZARE #1 )My Profile

    1. Spor in mamiceala, cred ca asta e cea mai mare realizare a vietii mele – toate celelalte palesc, se uita, se evapora. Am uitat ca am reusit sa termin o facultate prea grea pt mine, am uitat ca am reusit sa urc niste munti pe care alta data doar prin carti ii citeam, am uitat ca am reusit sa achizitionez singura locuinta in bucuresti etc. Stiu ca nu e ok ce zic dar m-a implinit maternitatea (desi doar nu asta ma defineste) dar asta m-a schimbat pe mine, in bine. Asa ca sincer, 2017 a fost la voi un an de neuitat!.
      Imi pare rau sa aud de sensibilitatea funduletului iubit. La Bruxelles cu drag am aflat ca se da o subventie pt gravide: un ajutor financiar pt achizitionat scutece refolosibile. Mi s-a parut extraordinar sa aflu. Si de cand cos si folosesc material panza absorbanta bambus, mi se pare nemaipomenit de fin. Iar absorbantele textile sunt fix ca si scutecele textile: un strat material impermeabil (contact cu hainele), un strat de bambus (sau mai multe, functie de nevoi) in contact cu pielea, capse, se clatesc la mana cateva secunde si apoi in masina de spalat (primele mi le-am facut din finet, acum am bambus care e mult mai fin decat finetul). Iti zic astea ca sa intelegi ca nu au nicio legatura cu ce foloseau mamele acum 50 de ani: sunt capse si scai care se adapteaza fiecarei varste si dimensiuni, sunt protectii exterioare impermeabile, in interior sunt straturi de bambus ce strang umezeala, este o hartie asemanator cu cea igienica fix pt orarul cand vine nenea nelu cacanelu si sa fie invitat asa spre toaleta si apoi scutecul in masina de spalat etc. Si mai fain e ca in bruxelles am descoperit o asociatie care inchiriaza, pentru incercare, cateva tipuri si modele, consiliaza, adapteaza dupa caz….

      1. Oh..suna bine..subventie pentru scutece.Eu iau indemnizatia mai mica decat salariul in conditiile in care acum suntem 2 nu unul.Adica…despre ce vorbim…ceapa lor de guverne.
        Nu ..mi-am propus sa nu imi iau foc.
        Cu siguranta ca absorbantele textile sunt mai ok nu doar pentru mediu ci si pentru noi,insa eu,personal trebuie sa trec peste ,,comoditate,,
        Mai am nevoie de intelepciune cred.
        Imbratisari!
        ghemulet recently posted…BULLET JOURNAL(ORGANIZARE #1 )My Profile

  11. Nu, nu au facut misto de tine. Sunt convinsa ca arati impecabil. Nici mama mea nu a folosit vreodata produse de ingrijire cu chimicale si crede-ma ca nu isi arata varsta.

    Oare ai postat pe blog reteta de deodorant si nu mai tin eu minte? sau am sarit peste acel articol? sau nu ai postat dar urmeaza sa ne spui si noua?

    Un an fara niciun medicament? Doamne ajuta sa o tineti tot asa! Sunt sigura ca stilul de viata contribuie la asta.

    Intr-adevar carnea de tara are un alt gust. Eu uitasem, pana cand ne-au adus finii un curcan. Pff, nu se compara.

    1. Multumesc pentru complimente, eu ma vad impecabila – poate si pt ca nu port ochelarii des. Dar perioada de trecere machiaje -> fara a fost o perioada “de adaptare” pentru piele, pana s-a reglat secretia de sebum au trecut ceva luni, poate ani.

      Am postat reteta de deodorant, iti dau un link.

      Nu am doar un an fara niciun medicament. Sunt 7 ani FARA nicio raceala, am medicamentele expirate, am schimbat unu de urgenta acum 3 ani (la propriu la urgenta intr-un spital din Olanda), care iar a expirat si l-am schimbat in decembrie. Nefolosit. In contrast cu acum 9 ani cand avui luni cand am dat jumatate din salariu pe medici si investigatii si medicamente doar pt mine. Deci se poate.

      1. Eu n-am decit un an jumate fara nici un medicament. Dar de vreo 4 ani luam extrem de rar. De la o vreme cand mai fac ordine la medicamente le duc la farmacie pe alea expirate, de cumparat nu mai cumpar.

  12. La multi ani si fie ca noul an sa iti aduca exact ceea ce iti doresti!
    Nici noi nu am mai fost la doctor de ani de zile, la propriu, nu am mai pus piciorul intr-un cabinet din 2011..nici medicamente nu mai folosesc tot cam de atunci.
    Anul asta vreau sa fiu si mai atenta la cum cheltuim banii dar sa nu fac rabat la calitatea alimentelor.
    Imbracaminte nu mi-am mai luat de mult timp, ceva ani, momentan ma descurc cu ce a ramas in garderoba, multe-multe haine au fost donate si totusi a ramas suficient cat sa nu fie nevoie sa cumpar ceva nou :))
    Pupici!

  13. Si eu sunt la fel cu mersul pe la doctor. Mergeam anual doar pentru certificat medical pentru sport, dar de anul asta un certificat e valabil 3 ani.

  14. Sunt mandra ca te cunosc! Esti un om deosebit si imi pare rau ca sunt iarasi departe de tine, ma inspiri si iti multumesc!
    Vreau sa vad pulovarul 🙂 Eu am facut un fular la cererea lui Dennis, a fost cadou pentru el, astazi a venit cu comanda de la un coleg de clasa :)) cred ca intru in business, dar nu prea stiu modele, trebuie sa ma inveti.

    Legat de crema, n-a glumit cine te-a intrebat, tenul tau arata foarte bine, se vede cu ochiul liber lipsa chimicalelor, dar si alimentatia.

    Sa ai un an frumos, bun si bland, cu realizari in domeniile importante pentru tine!

  15. si eu incerc pe cat posibil o alimentatie mai naturala, e bine ca ai de unde lua produse. Am si eu cateva persoane care ma aprovizioneaza cu pui, branza si oua. Miere am descoperit de undeva aproape de delta, excelenta, cu menta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge