De la colegii de echipa culese: cum sustinem pe cei ce vor sa slabeasca

La birou am inceput sa ies la pranz la cantina si cu oameni din alte birouri. Ajungem 6-8 persoane la masa, mare parte avem permanent caserola cu pachetel. Majoritar barbati, toti normoponderali.
Discutia despre cum ajutam pe cei din jur sa slabeasca a pornit intamplator, cand unu din sefi a venit si mancat o data cu noi, si ne-a facut complimente ca toti mancam sanatos.  Ne-am uitat unu la altul in farfurie si inteles ca da, intradevar, e ceva constant sa avem farfuriile pline de salate si legume crude si nu ne mai minunam de normalitatea noastra. Si a degenerat cand a trecut o persoana obeza pe langa noi, cu farfuria  plina de  chestii prajite si fainoase si zaharoase.

Dintre multe glume proaste pe care doar o gasca de 7 barbati din it  cu bmi=20-21 poate sa le faca, am cules cateva cateva idei constructive (experiente din prejurul lor cu verisori/matuse/mame/vecinul de birou/ exemplu chiar din biroul meu etc):

Daca vrem sa ajutam pe cel de langa, atunci sa il sustinem in tot ce face.  Chiar daca nu sunt de acord cu diete moderne gen intermitent fasting/ keto/ rina/Atkins etc. oricare dieta o incepe, e o dieta buna. E mai buna decat situatia de a nu face nimic si se complace. Inseamna ca isi recunoaste problema si ca isi incepe o noua viata, una mai responsabila.

Sa fim un exemplu bun. Desi imi arde dupa o prajitura, nu o cumpar/mananc langa cineva la regim, nu il servesc, nu il tentez, nu laud, nici nu arunc o privire, si asta pt ca imi pasa de el si il stiu pofticios. Pot sa mananc dovlecei si carne la gratar cu el, imi raman suficiente ocazii sa clemfai o prajiturica. E o forma de respect si dragoste aratata chiar de imi arde buza dupa ciucalata din sertar (pt ca am 😀 ).

Acceptati-i greselile celui drag:  o masa gresita se poate compensa cu o plimbare lunga. Acceptati-i si dieta stramba daca ea crede ca azi 3 boabe de orez la pranz sunt solutia sa slabeasca. Mie nici greselile mele nu mi le accept usor, asa ca asta a fost o replica ce mi-a venit fix in miezul dureros al sufletului.

Citesc despre dieta aleasa de cel drag. Netul e plin. Am 2 colegi in birou obezi (au fost!! unu a slabit pana la normoponderal si merge cu mainile in buzunarele de blugi ca ii pica altfel 😀 😀 ) – acestia 2 au luat toate regimurile care exista si de care nici nu stiam, le-au dezbatut si criticat, eu m-am documentat in paralel. Asa avem subiecte de discutie pe tema asta, discutii constructive si nu inceput cu criticatul (si zau, sunt buna la astaaaa…) si ajuta enorm psihic pe cel ce e la dieta – chiar daca e dieta prea dura sau stricta, eu alaturi  ii pot aduce aminte ca o felie de paine sau o lingura de faina nu ajuta si asta il va sustine pe calea cea dreapta.

Invitati-i la o plimbare lunga, impreuna. Cat mai lunga. Miscarea (2-3 ore in natura), timp calm alaturi de cei dragi, o discutie calda compenseaza hormonal multe carente, inclusiv impact nutritional. Avem emotii ce duc la mancat excesiv, timpul in natura echilibreaza hormoni si digestie si circulatia sangelui si tranzit. Am inceput cu unu din colegi sa urcam pe scari (4 etaje sus, 4 jos, la pranz iar 4 + 4 ) si am mobilizat si pe altii.

Incurajati-l. Foamea vine in valuri, va trece, vine alt val, va trece. E ok sa  simtim foametea si e important sa stie ca si altii o simt (mostenirea romaneasca e grea: bunicii si strabuniciii cu trecut prin foamete, prin razboaie) asa ca tiparele comportamentale invatate din copilarie, cu mancat tot din farfurie si imbiat celalalt pana la fortzare sau sosul cu faina si musai prajit etc. ne sunt niste tipare grele.

Nu criticat. Nu faceti observatii si mai ales comparatii. Ii aduc aminte de reusite, ca se poate, ca i-a iesit, ca nu e usor dar ii va iesi si mai bine. Cel mai recomandat pt discutii in cazul asta e un doctor atent, daca aveti un medic de recomandat, ok.

Sunt cateva solutii pt metabolism lent, e important sa le avem in minte: evitat complet faina si zaharul va imbunatati raspnsul insulinic: fistic, nucile si cacao cica sunt o solutie minunata pt carentele de magneziu, miscare mai multa si redus cafeaua va usura glandele suprarenale etc. – cateva din informatiile ce au circulat la masa (au fost si altele, proaste, le-am google si nu le-am mai scris aici 😀 )

Ce adaug eu, acum, ca in fatza colegilor  nu am fost in stare decat sa tac pt ca m-am simtit f. gresit in discutia asta pt ca nu am facut mare lucru bine pana acum: e important de gasit un grupuri de suport de slabit. De avut un nutritionist/dietician la care sa se planga de abateri, de dureri, de neputinte, de ajutor.  Daca e unu f. strict, e bine, noi romanii (si nu numai) avem o problema cu respectat, autorespectat, si disciplina.  Eventual abonat la o pagina/grup unde sunt poze /idei de mancaruri, program si exemple de miscare, potrivite nevoii de a slabi, pt facut un plan si eliminat toate alealalte din feed.

As vrea sa fi aflat astea acum 25 ani, cand matusile mele erau inca in viata. Poate le-as fi ajutat mai mult si sa previna toate complicatiile obezitatii (diabet, atac cerebral, probleme hepatice si pancreatice, deces).   As fi inteles ca dragostea si suportul emotional a celor din jur sunt factorul cheie in sanatate, si nu o vorba dura sau glumele nesarate speficice romanesti. As fi inteles ca deseori e o forma de sinucidere sau de ascundere a suferintei interioare si ca deseori si cei din jur sufera de neputinta ajutorului – eu am ales sa fug si sa ma retrag  de langa dar asta a fost o solutie lasha.  Regret o parte din oamenii plecati si vremurile in care grijile emotionale erau prea  marunte si abordabile.

 

 

45 thoughts on “De la colegii de echipa culese: cum sustinem pe cei ce vor sa slabeasca”

    1. nu sunt ideile mele, ci ale colegilor, eu nu avui ce zice la discutia lor, doar tacut si inteles anumite lucruri.
      Eu fac ca tine. Ba niciodata nu m-am gandit ca asta nu ajuta pe cei in nevoie – o empatie care imi lipseste.

        1. Asta cu “de ar gândi asa SI in Romania” mi se pare ca intra intr-o generalizare de genul noi romanii nu suntem buni si asa si pe dincolo. Mie nu mi se pare ca tine de țară, ci oamenii sunt la fel peste tot. Va asigur ca aici in Franta am auzit la birou bârfe mai urâte decat am auzit pe când lucram in Romania si am intalnit lipsa de empatie crasa. Ba chiar mi se pare ca se practica o chestie mai perversa: zâmbit omului, dar barfit pe la spate. Asa ca eu zic să nu ne autocriticam atata.

          1. Nu intelege ca nu mi iubesc tara ca o iubesc mai mult decat isi poate cineva imagina chiar, insa raceala care s-a instalat in Romania printre oameni e ceva ce pur si simplu ma ingrozeste 🙁 Parca toata istoria noastra, toata lupta strabunilor s-a dus pe apa sambetei si toti am devenit atat de reci… de indiferenti, glaciali…
            Florina recently posted…În România s-a făcut frig…My Profile

          2. Am zis doar ca ne criticăm singuri, crezând că prin alte locuri oamenii sunt diferiti, in loc sa vedem părțile bune. Raceala eu cred ca e un semn al occidentalizării. Inca am parte in Romania de experiențe mult mai pline de suflet decat am parte aici, unde lucrurile merg bine în general, dar le lipseste caldura, viata.

  1. Ce frumos ai încheiat 🙂 Și așa e, mâncatul aiurea ascunde de multe ori suferințe, e modul prin care oamenii ăia reușesc să (nu) facă față realității. De fapt, e un strigăt de ajutor dacă avem ochi să vedem și nu să judecăm. Chiar și eu mănânc emoțional. La stres, la supărare, la golul ăla interior, dau iama la dulciuri. E modul meu de-a înfrunta zilele proaste. Și văd cât de greu îmi e mie să mă abțin și cum mă fac praf poftele, dar cei care au probleme cu adevărat cu mâncarea?

    Am un coleg canadian și ce apreciez enorm la el e fix atitudinea față de oamenii grași, mai ales dacă îi vede la sală. Îi salută, îi felicită și îi încurajează, lucrează și împreună, îi laudă pentru rezultate, după caz. Iar dacă vreun prieten de-al lui are chef de rânjete îi spune „tu mergi la sală din vanitate și pentru gagici, omul ăsta a venit că are nevoie și sala e de fapt pentru oameni ca el”.
    Cristina recently posted…3 obiective din Taichung, Taiwan, care arată că omul sfințește loculMy Profile

  2. Imi place de colegii tai? Ti-am mai zis?

    As mai adauga , sa nu spui in nici un caz “vaai, ce te-ai ingrasat”, chiar daca e adevarat(eu am patit-o, si te simti f.aiurea).
    Iar daca cineva din jur slabeste ( e f.greu sa slabesti, vorbesc din proprie experienta) musai daca observi sa si verbalizezi. Face mult la moralul celui care incearca sa slabeasca! (colegii mei nici dupa 10 kile slabite nu ziceau nimic, pana am inceput eu sa ii intreb: se vede ca am slabit? si ziceau: aa, daa, am observat) .

    1. Dana, asa e, e important de incurajat prin aprecieri si suport!
      Cat despre colegii mei, au bagat ei si glume proaste, si pe unii de ani ed zile ii evitam fix pt glumele astea proaste! dar cand am trecut dincolo de ele am vazut si tacut si ascultat toata discutia ca efectiv nu am putut aduce niciun plus in ce ziceau si mi-am dat seama ca nu am nici macar 10% din empatia lor.
      Inca ma simt f. prost pt ca pe unii ii desconsideram complet, imi dau seama ca am de invatat si de la ei.

  3. Eu stiu ca nu e politicos si civilizat sa faci comentarii legate de aspectul fizic al unei persoane, nici in prezenta, nici in absenta persoanei, mi se pare cam necivilizat ce au facut colegii tai, sincer, degeaba mananca ei sanatos. Nici cand te intalnesti cu cineva sa remarci prima oara cat s-a ingrasat sau cat a slabit, reduci persoana din fata ta la kilograme…
    In rest, ai dreptate cu sprijinul. Desi tind sa cred ca persoanele cu probleme de greutate au mai mare nevoie sa se simta acceptate asa cum sunt decat solidaritate de la persoane cu BMI 21 si fara ciocolata in sertar, ca noi nu stim prin ce trec si ce lupta duc…

      1. Nu tineri, iata explicatia :)))
        ah, mai voiam sa recomand o carte, Hunger de Roxanne Gay, am citit-o la un club de lectura, povesteste f fain prin ce trece si ce simte o persoana cu probleme de greutate…

        1. hexact, nu cu tineri :)))
          (desi bag sama ca italianul ramane tanar pana la adanci batranete 😀 si seful de 50 ani ii fug ochii dupa orice fusta trece 😀 😀 )
          Notam cartea. O carte ce ar trebui adusa in fata, pt ca ultimile dezbateri de aici indica necesitatea unui plan mondial pt obezitate (deja peste 1 miliard de obezi pe glob, specialistii o considera cea mai mare epidemie)

          1. nu e o carte despre slabit, este un strigat de acceptare, am mai citit fictiune scrisa de tipa asta, f fain scrie, dar cartea asta este despre trauma care a dus la mancatul ei emotional si problemele cu care se confrunta in viata de zi cu zi – eu nu mananc emotional, nu pot relationa cu comportamentul asta, dar ajuta sa intelegi macar cum ar trebui sa te comporti, nu trebuie sa empatizezi neaparat, poti sa oferi sprijin si confort si fara

          2. cred ca e important sa stii sa ceri ajutor atunci cand simti ca te depaseste situatia, dar tu ai grija de corpul tau, nu te vad in asa punct

    1. Diana, pentru cineva care e in proces de slabire, conteaza f.mult ca cei din jur sa observe ca ai slabit, iti valideaza cumva efortul. Vorbesc din proprie experienta, am slabit pana in prezent in jur de 17 kg; acum nu imi mai pasa, dar pana la vreo 15 kg tot asteptam validare de la cei din jur..

        1. Multumesc. Mai am inca de slabit vreo 3-5 kg, si apoi cateva luni mentinere . Si da, e o mare reusita, sunt mandra de mine :))) (am trecut de la obezitate grad 1 la normoponderal)

          1. Desi asta cu imc… nu sunt prea convinsa. Am o amica care are momentan acelasi imc ca mine : 25.0 . Eu sunt un pic mai inalta decat ea, e adevarat, dar aratam complet diferit (eu relativ slaba, ea chiar plinuta …)

          2. E orientativ, BMI/nr de kg nu sunt complet relevante in sine- eu am un cantar care imi arata body fat si masa musculara, la 60kg cat am acum port marimea S, dar am purtat M si L la mai putine kilograme, cand aveam si masa musculara mai mica, mai e si factor genetic, varsta, activitate fizica care dau forma corpului

      1. Te rog, nu generaliza 🙂
        Si mie mi se pare o impolitete crasa ca cineva sa comenteze corpul meu. Si mai ales sa ma FELICITE ca am slabit. Poate nu a fost vointa mea, poate e vorba de o boala ori suferinta.
        Cunosc tot felul de tantici care de fiecare data cand ma vad simt nevoia sa imi spuna ca am slabit (am aceeasi greutate de 10 ani). Cred ca li se pare un mare compliment. Nu fac decat sa ma jigneasca 🙂

  4. Ca sa slabesti nu e neaparat necesar sa platesti un nutritionist ca sa-ti faca o dieta personalizata si nici nu trebuie sa rabzi de foame . Reusesti sa slabesti alegind sa maninci produse/alimente care au un indice glicemic scazut. N-are nici o importanta daca esti diabetic sau nu. Consumind alimente cu indice glicemic scazut slabesti fara sa te infometezi si anemiezi. Eu am aflat aceste lucruri din cartea lui Michel Montignac “Maninc, slabesc si ma mentin” editia 2009 .

    1. Geta, pt anumite persoane da. Nu oricine reuseste sa isi organizeze si mancarea corespunzator dupa o zi de 10 ore la munca, copii, casa, parinti bolnavi de ingrijit etc. Ba mia mult, nu oricine reuseste sa inteleaga.
      O sa iti dau un exemplu: colocatarul, zeci de curse (cateva marathoane, ultramarathon etc), zeci de carti si reviste de alergat, si nu reuseste sa inteleaga mecanisme si asocieri. Daca gaseste aliment recomandat in reviste, da, e de acord, aplica, dar ajunge sa repete acelasi aliment de X ori pana se satura pt ca nu vede alternativa.

  5. Eu stiu asa, ca cine vrea cu adevarat sa slabeasca, se informeaza serios ce trebuie sa manince,nu asa ca azi am vazut in nu stiu ce revista ca 5 -6 alimente sunt bune de mincat si trag numai pe ele de X ori pina ma satur sa le repet la infinit. Pacat !

  6. Geta, din pacate sunt si oameni intelegenti, dar care fac cure de slăbit anapoda.
    Eu cred ca daca apelezi la un specialist, ii pasezi lui responsabilitatea slabirii si in plus, cred ca ti-e jenă de el daca nu te tii de program. Dar nu stiu cati sunt intr-adevar specialiști si nu cred nici in cure de slăbire daca nu iti schimbi complet regimul de viata. Ori asta se intampla f rar. O colega de-a fiicei a dat în anorexie dupa ce a inceput sa fie urmărită de un specialist care o invinovatea continuu.
    Am auzit de regimul cu indicele glicemic scazut ca metoda de prevenire a cancerului.

  7. Eu am tinut acelasi regim cu sotul meu atunci cand a avut nevoie. Cand nu vedea insa, mancam si altele pentru ca la mine problema e invers, eu trebuie sa ma ingras :)) Oricum, dieta i-a fost facuta de nutritionist in urma muuultor analize foarte amanuntite, o dieta adaptata si pentru nevoile mele doar ca eu, cum am mai spus, trebuia sa adaug niste calorii in plus.
    unblogcolorat recently posted…15 modele de tapet care îți vor colora casa în această toamnăMy Profile

    1. Glume proaste au facut si colegii.  Am.ignorat si selectat cateva din lucrurile bune zise.  Am ales sa vad partea constructiva a discutiei. 
      Si o sa mai fac un rezumat la o alta discutie faina a lor, doar sa ma adun putin ca viatza a luat o razna rau zilele astea

  8. Frumos articol si foarte adevarat. Nici eu nu sunt de acord cu dietele moderne. Am auzit foarte multe lucruri rele despre intermitent fasting – cum ar fi efectul Yo-Yo. Eu prefer o singura dieta: lifestyle change. Sunt de parere ca orice schimbari faci, trebuie sa TE ASIGURI ca le poti face toata viata. Daca simti ca o schimbare este prea dramatica pentru tine, atunci NU O FA, cauta altceva.
    Parerea mea este ca toate chestiile gen “renunt complet la dulciuri” sunt doar lipsa dorintei de a te angaja la o indatorire pe termen lung. Desi pare greu, nu este greu din punctul meu de vedere sa renunti la dulciuri (atat timp cat nu ai un sot/prieten care umple bucataria de dulciuri- atunci e FOARTE greu).
    Singura dieta care functioneaza este:
    1. Fa-ti o rutina – fugi in fiecare dimineata/seara 15-30 min, dupa care creste la macar o ora pe zi.
    2. Fa asta TOATA VIATA.
    3. Propune-ti sa mananci mai sanatos. Asta nu inseamna sa renunti complet la anumite alimente. Nu sunt deloc de acord cu femeile care cand merg la cineva in vizita spun “eu nu mananc asta ca nu vreau sa ma ingras”. Ei bine, daca nu vrei sa te ingrasi, revizuieste-ti comportamentul nutritional, invata sa mananci mai sanatos acasa si sa faci mai multa miscare si iti garantez ca o prajitura nu te va ingrasa.
    Nu sunt rautacioasa, si eu sufar de obezitate si eu nasol. Imi propun mereu sa ma angajez pe o dieta pe termen lung insa mi se pare greu.
    Acum ca ma gandesc mai bine, poate ca cei ca mine, care nicidecum nu reusesc sa-si propuna sa mentina niste idei pentru toata viata, poate pentru noi este bine un intermitent fasting pentru ca macar pentru o perioada sa slabim ca apoi sa e dorim sa ne simtim asa bine in fiecare zi si sa fim mai motivati sa slabim pe viitor. Poate.. nici nu mai stiu ce sa zic..

  9. Sunt de acord cu tine, iar lista ta va veni in ajutorul multor persoane. Asa am incercat si noi cu o ruda sa ii spunem sa mai slabeasca fiindca trebuie sa aiba grija de ea si nu prea a mers fiindca ii este greu. In schimb acea persoana a fost la un medic specialist ce nu are neaparat legatura cu greutatea si a spus ca i-a vorbit atat de frumos si sincer (i-a spus ca lui ii pasa si ca vrea sa o vada bine si la greutatea potrivita si ca in burtica s-au strans multe sentimente negative si ca in interiorul ei trebuie sa lase doar iubirea, iubirea de sine) A dat-o putin peste cap in sensul bun cand a auzit acele vorbe fiindca nu se astepta la atata empatie din partea unui doctor si au si motivat-o. Si cu toate astea a ajuns la acel medic din intamplare.

    1. Vrei sa spui ca nu ai ras de coafura si greselile Veronicai  D in ultimile luni? ca ai oprit toata familia si colegii si vecinii din a face misto de chiorul de Basescu sau cine stie ce vedeta? ca nu ai intrat niciodata pe kamikaze sau timesnewroman si nici desenat mustati prin vreo carte cu poze? Ai fi prima romanca ce nu reactioneaza la ironie si satira.
      Sa lasam ipocrizia deoparte – empatie nu inseamna sa ignoram ca cineva are zeci de kg in plus – din contra, ignoratul suna a indiferenta si lipsa de respect si de dragoste, din aceasta discutie minim 2 persoane am invatat ceva si ajutat pe altcineva.

      1. Eu sunt departe de a fi perfectă, bineinteles ca mai critic, dar nu m-am gandit niciodata sa rad de tinutele lui VD,e treaba ei. Nici cum vorbeste n-am ce comenta, ca n-am auzit-o niciodata vorbind si, cum a fost asa criticată, n-am considerat ca merita sa imi pierd vremea ascultand-o. Si porecla lui Basescu mi se pare insultanta. De fapt pe mine ma șochează felul în care lumea râde de ei si cum se arunca insultele asa de usor.
        Oi fi eu defecta: colegii mei rad uneori de cate cineva, care mie imi inspira de fapt multa milă. Sa ii aud râzând mi se pare tare trist.

        1. La noi e jale: chelia sotului primeste pupici cam ca Mutulica de la Alba ca Zapada; daca ma imbrac in fuga si nu nimeresc culorile sunt intoarsa de la usa cu frumushelul cu mentiunea ‘mergem la oras, mai femeie, ia inca 2 minute moldovenesti si schimba bluaza’ , daca m-am trezit zburlita ( ma culc cu par ud) incasez glumele aferente de la un chelios la o super paroasa, de greselile pe care le fac in gramatica romana/franceza/engleza/olandeza nu mai spun ce glume incasez ca sunt inginera si no.3 in casa, cele 2 kg pe care le luam iarna de iarna sunt subiecul glumelor etc etc.

          1. Mda, eu saptamana asta am fost tinta glumelor copiilor la noi in casa ca nicicum nu fac diferenta intre cum se pronunță ” savant ” si “savon”.
            Dar altfel nu cred ca insult vreodata. Povestesc fapte, zic ” il detest pe cutare ” sau ma enervează cutare, dar nu-mi permit sa zic ca e prost sau mai stiu eu ce.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge