Dificultatile unui job ce nu se ridica la nivelul visurilor si pregatirii noastre

Covid a lasat multa lume fara joburi, fie in somaj complet, fie lucrand part time.  Ce facem cand nu stim altceva ce sa facem?
Pentru multi 2020 era anul cand planuiam sa muncim. Unii sa facem cariera. Eu visam schimbare de job si de salariu. Prietena mea incepuse un curs ce o ducea la un super job. Alta cunostinta aplicase pt un post de contractor la nasa  – NASA din statele unite, sa fim foarte specifice, da? .  O alta cunostinta zicea ca la sfarsitul lui martie ii va veni bonusul de pe 2019 si cu asta si ce economii are isi face plata in avans sa isi cumpere casa si sa se mute din apartament. Eu speram sa termin de zugravit aprt. propriu si sa il inchiriez la pret dublu.
Anul 2020 s-a uitat la fiecare planurile din noi, mi-a dat berea si zis usor: “hold on, lady“.
Cum ne-au fost rotunjite vietile? 
Cum nu a vrut. Cam asa, luate la pila, sa iasa tractor  din planuri de avion….O cunostinta, tinerel, ce a terminat facultatea in 2019, avut ceva joburi stagiar/part time(platite la minimum pe economie, suficient sa isi dea seama ce vrea sa faca mai departe si sa inceapa din 2020 cu vise de ceva cu creativitate, cu poze, media, din astea. Vinde la supermarket acum si inca isi duce viata de student cu 3 colegi de camera.
O alta cunostinta, ce in 2019 si-a gasit colaborari cu 3 scoli si stagii de weekend/animator de tabere si spunea ca e fericit ca lucreaza cu copii si fata mea incantata ca il are animator si in weekendurile de cercetasi si in taberele scoale si il vede la ore si la scoala generala de acum si la liceul ce va incepe. I s-a terminat totul lui Damian, sambata ne vedem cu el si il intreb cum e, ca bine nu e.
O alta amica in somaj, dupa multi multi ani in acel job. Incotro sa o ia? cursuri? unde sa aplice? ce se cauta? ce mai e pe piata? Somajul e mic, cat o ajuta?

Marea provocare o reprezinta pierdea jobului.

La mine echipa  s-a injumatatit: la 2 din echipa contractul s-a intrerupt, al3lea a primit o oferta salariala asa de mica incat a plecat si gasit repede ceva fix la inceputul carantinei. Pe unul din ei i-am iontrebat ce face, si a zis ca s-ar apuca de studiu ceva inteligenta artificiala, are ceva  bani  cu ce sta acasa cateva sapt si asa va mai aplica si mai divers. Cand unul din cei 2 a fost intrebat de vrea sa mai ramana inca cateva luni ca nu gasesc sa angajeze pe nimeni si e nevoie de munca (really), omul a zis fericit ca ramane ba a adus in birou atata ciocolata buna buna ca tre sa fac inconjurul orasului pe jos. De  2 ori. E bine, de el ca si-a gasit repede un domeniu de studiu ce il intereseaza, si-a gasit un scop si sa studieze ceva pe inteligenta artificiala.  Si-a gasit locul lui? E pe nivelul lui de calificare si suficient sa il provoace intelectual? nu stim.  Si-a gasit o directie dupa cateva luni de deriva….
O alta prietena, dupa cateva luni de somaj tehnic, a fost informata de somaj definitiv. F. greu dupa ani si ani de zile intr-un loc. E drept ca accesul la somaj ii va da o mica gura de aer financiara, dar cat? si incotro sa o i-a dupa 20 de ani de munca fara obisnuintza pauzelor si a cautarii de job? ce sa studieze? cum sa faca un CV? cum sa se imbrace la un interviu? e o mare iesire din zona de confort.
O ruda in luna mai a ajuns sa se intoarca inapoi in tara, la Dorohoi. Nici 2 luni de carantina i-a pus mica afacere pe butuci si lasat fara chirie.
Un alt amic a ajuns in un pseudo concediu de maternitate, argumentul fiind ca daca tot e acasa nu mai are rost sa plateasca cresa. Gateste, spala, face paine, se trezeste noptile, ca sa lucreze sotia lui cat mai linistit. Genul de barbat cu studii universitare, cu job de decizie si  care nu s-a dat in viata lui deoparte in a repara o mobila daca a fost nevoie, asa ca acum a devenit tatic casnic pt o perioada, nu stie cat, nu stie cum.
Pentru amantotzi acestia descrisi problema pierderii jobului inseamna in primul rand o pierdere financiara si asta afecteaza calitatea intelectuala, chiar si pentru cei cu joburi devenit part time, dar si concentrarea in studiu si de cautare a unui nou job. Sentimentul de inferioritate si de inutilitate si frica paralizeaza multi neuroni. Inclusiv la mine, care ma simt cu musca pe caciula si vizata ca eu voi fi  urmatoarea concediata…fiecare problema aparuta la munca imi aduce aminte de scenariul asta si simt ca nu ma pot concentra la maximum.Multa lume are nevoie de un loc al nostru. De o directie. De un scop. Si cele mai bune directii ne vin nu din cele impuse de situatie ci cele gandite, rumegate, incercate, visate. Acum suntem pe mod de avarie, intr-o directie in care nu avem de ales si intr-o directie unde nu ne simtim locul.Un job part-time este mai bun ca nimic. Desi e greu sa vedem recunostinta in programul redus…ma mai impac cu ideea ca nu sunt singura in situatia asta si faptul ca vorbesc cu prietenele ca fiecare duce si astea dau peste cap….
Altfel de job, orice de job.
Un job de umplutura gen ajutor menaj/vanzator la autoservire/ croitoreasa/babysitter e o realitate ce ne inconjoara zilele astea. Pentru multi e dificil insa de a duce asa situatie, ce abia abia ne acopera cheltuielile cu mancare si casa dar nu acopera capacitatile intelectuale si demoralizarea si neimplinirea si anxietatea legata de asta ne trage in jos de ajungem sa le facem prost.
Cariera, incotro?
Nu ca as fi eu carierista, dar am lucrat continuu de peste 20 de ani, marea pauza dintre joburi fiind de cateva zile si alea luate pt probleme administrative…. Asa ca in perioada asta am inceput cursuri. Online. Netul e plin, directia nu mi-o stiu pt ca e haos si in economie, si pe piata joburilor, si in mintea mea.  Si nu doar eu, cateva persoane din jur spun ca se gandesc sa studieze aia/ailalta, de aceea le-am mentionat in articol. Minunat, macar unii din ei macar se gandesc la ceva si ii admir, ca la mine in minte sunt prea multe idei, prea vagi, inceput de prea multe cursuri,  prea multe abandonate. Si nu mi-e bine, simt ca tot ce fac e prost: la job, in bucatarie, la cursuri, in relatia cu familia, in relatia cu prietenele… ca merg pe avarie, cum zice o prietena psiholog.
Si stiti ce?  E in regula sa traiesc si asha, in afara planurilor si directiilor…
Scriu asta pentru că oamenii evita sa vorbeasca despre esecuri. Publicam pe facebook poze cu diplome, scriem pe linkedln noul job, rudele imi vad noua casa achizitionata si alte reusite, dar in general ascundem rateurile si infrangerile, incercarile si nereusitele. Da, am inceput vreo 10 cursuri pe linkedln si pe udemy si pe cursera, mai mult de jumatate abandonate si cele terminate am impresia ca le facui degeaba. Da, am facut rasol la munca si nici nu am raspuns la invitatia pt interviu pt ca m-am simtit in momentul zero profesional si incompetenta. Da, am ratat sanse ce altii ar fi dat bani sa le aiba. Da, am contactat o scoala pt inscriere la o luna dupa ce au inchis inscrierile…. Incerc sa imi spun ca fiecare e doar un esec minor, o incercare marunta a vietii si ca voi invata din asta.  Si vreau si voua sa va spun ca deseori am invatat mai mult din esecuri decat din reusite, si ca valoarea voastra nu e doar din ce realizati ci si din infrangeri, poate mai mult din infrangeri si ridicat dupe.  Si ca ma iubesc si respect si pentru cele 20 de rateuri si nereusite  si gafe, nu doar pt examenele luate si lucrurile bune facute, ca dragostea pt mine s-a dezvoltat incet, incet, cu tot cu imperfectiuni si slabiciuni.  Si stiu chiar daca am peste 40 de ani, voi reusi sa gasesc un curs sau o carte sau o suta unde sa zic: da, aici as putea face ceva care cred ca mi-ar placea si face as visez si sa lupt in directia aia.
Stiu ca voi gasi. Poate chiar azi. 

15 thoughts on “Dificultatile unui job ce nu se ridica la nivelul visurilor si pregatirii noastre”

  1. Eu nu ma feresc si nu m-am ferit niciodata. Am facut o facultate, la stat, terminata cu medie destul de buna, dar soarta a vrut altceva pentru mine. Atacurile de panica m-au izolat in casa 3 ani. Am pierdut startul, curajul, tot. M-am victimizat apoi, am plans, n-am mai gasit puterea sa incep un job la 30 de ani, in conditiile in care eram tot pe tratament. Acum sunt fericita si ma bucur ca cineva acolo sus a planificat asa viata pentru mine. Facultatea imi este de folos in ce fac zi de zi online. Nu ma pot intretine 100% din venituri, mai ales in perioada asta, dar am un sot care ma sustine din toate punctele de vedere. Sunt calma, am timp pentru el si pentru mine. Am avut timp sa ma bucur de o nepotica pe care altfel nu as fi vazut-o cum creste. Imi pot ajuta mama care nu prea mai reuseste sa faca singura ce trebuie, etc. Cine ma judeca, sa o faca linistit. Cine se ocupa de doua bloguri, trei pagini de Facebook si doua conturi de Instagram stie cata munca sta in spatele lor si ca nu sunt o casnica puturoasa.
    cristina dragomir recently posted…Top 10 cele mai la îndemână metode de a reduce stresul. Testate de mine!My Profile

    6
  2. O sa iti gasesti!
    Eu fac ceva sub nivelul meu, dar am profitat de copii pana acum 3 ani, cand am reusit sa iau un concurs pentru o slujbă sigura, cu multe zile libere, dar cum ziceam sub nivelul meu intelectual si nu f bine platita . Însă incerc sa imi fac treaba cat mai bine, sa ma perfecționez în ceea ce fac, sa imi gasesc mici chestii legate de serviciu care chiar imi fac placere , să inteleg lucruri care la inceput ma depășeau si sa vad altele ca pe o psihoterapie cognitiv comportamentală gratuită:) Si sunt mulțumită desi câteodată râd ca sa nu plâng. Întotdeauna am fost de părere că poti sa găsești mici satisfacții in lucrurile care in general nu-ti plac. Si de o luna invat zilnic germana, o chestie pe care o amanam de ani de zile. Din pacate am lăsat-o mai moale cu cusurul din cauza asta, dar e o cauza buna 🙂
    Elena recently posted…Gem de fructe de socMy Profile

    4
    1. Cusutul, nu cusurul 🙂
      Eu zic ca sint unele slujbe sau activități care iti aduc mai mari satisfacții decat altele care se ridica la nivelul tau. De exemplu sa iti crești copiii iti aduce satisfacții mai mari decat sa crești banii acționarilor. Sau cel putin mie mi-a adus.
      In slujba mea am mari satisfacții atunci când sunt utila. Sunt zile când mă simt plina de energie pozitivă, din cauza ca am facut un bine (la care uneori nici nu se asteptau) oamenilor.
      Elena recently posted…Gem de fructe de socMy Profile

      1. Mi-am pus aplicatia duolingo, dar acolo sunt mai mult exercitii, deci înveți repetand, nu sistematizat. Asa ca completez cu un curs assimil de la biblioteca.
        Assimil mai luasem eu dupa fiecare vacanta in Germania, doar ca faceam cateva lecții si abandonam. Asa cu amândouă chiar ma tin de treaba. N-am.luat varianta cu plata de la duolingo, ci doar cea gratuită in care ai vieți ( deci nr de greseli) limitate. Cand mi se termină, fac recapitulari ca sa castig vieți, deci le castig tot învățând.
        Elena recently posted…Gem de fructe de socMy Profile

        1. Și eu tot Duolingo folosesc, tot varianta gratuită, dar n-am experimentat partea cu viețile, poate e aplicația diferită în funcție de țara din care se downloadează? Am început în martie cu Duolingo, m-am mai lăsat, m-am mai apucat, nu non-stop, dar chiar m-a ajutat. La început cursul avea la fiecare lecție și niscai „tips”, de obicei reguli gramaticale (terminațiile verbelor la prezent, cazul acuzativ etc.), dar au făcut ceva update la curs nu demult și acum mi-au dispărut acele tips, sunt doar exerciții, însă îmi place mult acest update pentru că sunt mai grele exercițiile, propozițiile mai lungi, vocabular mai bogat și-s categoriile mai bine structurate.

          Și de vreo săptămână am downloadat și aplicația DW unde fac și un curs de la Deutsche Welle, se cheamă Nico’s Weg. E interactiv, bazat pe filmulețe (se găsesc filmulețele și pe YouTube). Însă ăsta e din engleză în germană așa că trebuie să fii confortabilă cu engleza. A, uite acum mi-a picat fisa, poate și Duolingo e un pic diferit tocmai pentru că eu folosesc engleza ca limba „de bază” (practic învăț din engleză în germană).

          PS. Aseară m-am uitat la episodul 8 din cursul ăla de la DW și așa de mândră am fost că am înțeles cam 80% din cuvintele folosite. Nu contextul și ce se întâmplă, ci efectiv cuvintele și propozițiile, deși vorbeau repede și natural. Da, evident foloseau limbaj pentru începători, dar tot înseamnă un mic progres și asta mă motivează. Dacă aș fi așa și cu sportul, să fac zilnic măcar un pic…ehe, ar fi tare bine.
          Cristina recently posted…Cu trenul japonez de mare viteză de la Hiroshima la Tokyo. Despre cum m-am dat cu shinkansen-ul în Japonia.My Profile

          1. Poate depinde de tara, de limba, chiar si de nivelul tau. Ca fiica si sotul aveau un altfel de ecran de pornire , mie mi s-a schimbat de o săptămână de când mi-a crescut nivelul si abia acum am ca al lor.
            Fiica cea mare care are nivel f bun in germana are nr de vieți nelimitat,desi e pe varianta gratuită, nu ca mine si sotul (el e pe italiana, nu germana) care avem max 5. Poate ai si tu nivel mult mai bun.
            Mersi de idee, o să caut daca n-au filmulețe din franceza. Te cred ca esti mandra:) asa as fi si eu.
            Elena recently posted…Gem de fructe de socMy Profile

            1
  3. Ce frumos ai încheiat, foarte motivațională încheierea. Cred că prin momentele fără direcție trecem și atunci când avem un job sigur și nu-i situația de a fost acum, doar că atunci mergem din inerție, ne trezim, mergem la lucru, deși e un job care poate nu ne împlinește, dar pune pâine pe masă, sunt copii de crescut și rate de plătit, ne mai uităm necazurile cu acel concediu anual și aia e. Și mereu spunem „am să caut altceva, am să văd” și n-o facem niciodată pentru că este răul cu care suntem obișnuiți. Aveam la fostul job foarte mulți astfel de oameni și nu doar cei de o anumită vârstă, dar și tineri.

    Simt și eu ca tine, că nu prea am o direcție, acum sunt la a doua „carieră” (pus între ghilimele pentru că nici eu nu-s o carieristă și dpdv profesional e mult mai jos decât ce am lăsat în urmă, unde aveam oameni în subordine). Și, deși ce fac acum mă împlinește cumva pentru că e fain tare să simți că ai ajutat pe cineva, simt că nu asta vreau să fac pentru tot restul vieții. Dar încotro s-o apuc și unde să mă mut pentru asta, încă nu știu. Însă încerc să mă îmbunătățesc pe mine ca persoană, să-mi păstrez mintea deschisă și vedem 🙂
    Cristina recently posted…Cu trenul japonez de mare viteză de la Hiroshima la Tokyo. Despre cum m-am dat cu shinkansen-ul în Japonia.My Profile

    5
  4. Cum a picat acest articol…mi-am revazut stresul si nesiguranta din ultimele luni, asternute clar in scris…
    Am si eu 20+ ani in aceeasi companie, am mai cochetat cu ideea schimbarii, insa de la ultimele tentative deja au trecut 6 ani, apoi am continuat din inertie- drept pentru care resimt acelasi haos in cap, in ganduri, in idei, care vin si trec, intr-o zi cred ca am gasit o directie, ziua urmatoare am mari dubii ca ar merge. Cursurile catre care aud multa lume in jurul meu ca se indreapta sunt cele de coaching sau psihologie, ultima varianta insemnand o a doua facultate. La care m-am uitat si eu, tot dupa deadline…

    Ma bucur ca ai incheiat optimist, asa imi spun si eu…chiar daca in alte zile sunt coplesita de temeri, iar azi era una dintre acele zile, m-a ajutat ce ai scris… de altfel te citesc constant, insa nu m-am oprit sa comentez. Pana azi, cand chiar am vrut sa iti multumesc!

    2
  5. Ce bine că n-am FaceBook, e atâta prostie și laudă acolo, oamenii își etalează continuu tot ce au, iar viața privată numai privată nu mai e…
    E foarte trist și greu s-o iei de la capăt după eșecuri și sunt putini ce rămân cu tine, lângă tine, ce te sprijină… de aia, prefer să nu mă îmbăt cu like-urile de pe FaceBook și să rămân așa anonimă în lumea mea… bună, rea, cum o fie ea…
    Florina recently posted…Eram singura fără mască într-o lume a măștilor – articol scris pentru CatchyMy Profile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge