generozitate | Iubesc orasul meu

La revedere vara 2021, bine ai venit toamna

Si s-a mai gatat un anotimp. Habar nu avui cand, pentru ca timpul asta zboara ca un natarau, mai ales cand sunt atatea de facut.
Nu am mai trecut pe aici pentru ca am avut o vara incarcata cu de toate: am reusit sa fac miscare zilnic (de la alergat la urcat scari si plimbari dese sau plimbari lungi), am fost 3 saptamani in vacantza in sudul Frantei (superba tara iar locuitorii ii are si mai si, dar scriu alta data despre), copila a fost in 2 tabere asa ca impachetat de 2 ori, despachetat si despaduchit toate hainele si uscat si iar impachetat de 2 ori, profitat de zilele singuri acasa si ne-am facut de cap cu cateva plimbari zdravene de 25-30-40 km pe zi, am reinceput sa alerg si ma simt gata sa facem la anul 10 zile 180 km pe Mont Blanc, am mai avut o plimbare mai putin placuta la urgentze cu traumatism cranian dar despre cum copila are in viata ei deja mai multe lovituri la cap decat raceli va scriu alta data.
Sa ma recuperez la ritmul de oraseanca, din ziua cum am venit din vacanta m-am mobilizat cu alte femei strasnice si trimis impreuna peste 200kg de donatii pentru Dragoste Descuta pt a pregati inceputul de an scolar si iarna ce vine, asta inseamna ca in 6 zile am cerut de la vecine, trecut pe la ele sa ridic sacosele pentru ca am avut masina, am triat, spalat, impachetat, scris pe pungi varsta si dimensiunile, pus bombonele in pungi (si nu am avut suficiente! au plecat cateva pungi fara niciun dulce si am o gramada de emotii contradictorii pe de o parte ca au fost mai multe decat ma asteptam si pe de alta parte ca nici de data asta nu am organizat cum trebuie), cauta cutii, cantareste cutii, sigileaza cutii, scrie index pe cutii, terminat scotch, panicat, panicat ca nu mai incapeau in masina sa ducem la punctul de intalnire cu dubitza, cerut ajutor, am umplut masina ajutorului, multumit din inima ajutorului etc, primit in continuare sacose (cu surprindere am descoperit ca am unde depozita si in sifonier, si langa, si in lada de la canapea) asa ca vom pregati iar peste o luna. Profit sa va aduc aminte ca incepe scoala si la voi si la copii mai nevoiasi. Daca aveti ghiozdane inca in stare buna, incaltzaminte de iarna in stare impecabima, va rog sa adaugati 2 caiete si 3 creioane si un biletzel cu mesaj calduros de inceput de an si trimiteti acolo unde face diferentza intre un alt an scolar sau un alt abandon scolar.
Intre timp la spitalul unde fac voluntariat a venit de urgentza o alta familie in nevoie asa ca de lamentari si miorlaieli post concediu nu avui timp. Si imi place asa, sa inceapa toamna cu caldura si oameni faini imprejur.

Sa aveti o toamna faina.

TOAMNA, BINE AI VENIT !

Gatitul compulsiv la un an de carantina

Fara restaurante, baruri, cluburi, terase, sali de concerte si alte locuri ale pierzaniei unde obisnuiam sa imi duc serile inainte de COVID (auto ironia e considerata constructiva 🙂 ) , am ajuns ca multi altii sa am mult mai mult timp prin casa. Si pe langa bucatarie/ frigider si cratite.
AM inceput lockdown ul cu extra mancat. Apoi am realizat ce fac si am inceput sa tin dieta. In timpul asta am gatit, am inceput sa profit de extra timpul avut si sa incerc sa gatesc tot ce voiam de mult timp si nu gaseam timpul si rabdarea, sa incerc retete indiene ce le credeam prea complicate si prea consumatoare de timp si care de fapt nu sunt si acum ne-au cucerit, sa invat sa folosesc varii condimente si sa fac mai multe incercari, sa fac mai multe variante de dressinguri si sa mancam asa mai multe salate, sa framant iar de paine impreuna cu copila si cel mai tare e ca acum are autonomie si copila face singura chifle ( sarutmana Jamila) etc.

Gatitul acopera o nevoie primara: mancarea. Dar e si o forma de fericire prin oferirea de arome si gusturi cu care ne bucuram. Mai mult, o mancare gatita in casa e mai ieftina (cati nu au pierdut veniturile in zilele astea…) si mai ales mai sanatoasa: o salata si un gratar se fac repede si cu putin studiu acopera suficient de bine nevoile corpului. Pentru multi framantatul aluatului a devenit o relaxare – kineticii ma inteleg. Am framantat si varza (traiasca robotul la tocat) si facut cateva borcane de muraturi – probiotice la indemana pe care altii dau bani multi. Mai mult, painea de casa m-a adus in confirmarea prieteniilor pentru ca impreuna cu prietenele ne-am impartit drumurile si eu m-am dus la tara dupa faina iar prietena mea mi-a luat o cantitate mai mare de drojdie, si zau ca nici nu am planuit inainte ci pur si simplu la magazinul de la ferma mi-a venit ea in minte ca e mama de baieti in crestere si o sun pe ea sa intreb daca vrea faina si ea imi raspunde cu ” gand la gand, mai femeie, ti-am luat drojdie si tie ca m-am gandit ca nu umbli prin supermarket” – o conexiune telepatica in care asi fi crezut, o prietena pentru care in ultimile luni nu avusei timp sa ne vedem si schimbaseram doar cateva cuvinte pe email saptamanal. Din exces de gatit am oferit si la vecina din perete prajituri (medic la spital, ea nu isi poate aduce obiectul muncii pe canapea).
Pasiunea gatitului a devenit pentru mine un fel de ingrijire personala si ingrijire a celorlalti. Acu’ sa nu credeti ca am gatit 3 feluri pe zi, zilnic feluri complicate, nuuuuu, inca nu stiu sa fac sarmale si nici nu cred ca voi invata vreodata, am ramas la feluri ce iau 15-30minute si mancam 2 ori din aceeasi mancare, in continuare salatele sunt baza la noi, dar ce mi-a adus gatitul in carantina e sa ies din zona de confort, sa incerc, sa gresesc, sa incerc iar si sa perseverez pana mi-a iesit pe gustul meu si chicken tikka-massalla, si currt vegetarian, am incercat si descoperit cateva noi dressinguri la salate, am incercat pana gasit locul quinoa in ritmul meu repezit de bucatareala, am incercat si noi retete de prajituri, am gasit si timp pt acea visata salata beuf din copilarie ( pe care desi o toc la robot dar tot ia timp pt ca fiecare ingredient are nevoile ei), am reintrodus o varietate de ierburi si frunze si alimente verzi si crude, am incercat sa fac o branza cu o reteta cu ceva ferment (un esec, dar mai caut si alti fermenti, nu abandonez) etc.
Gatitul e tot o forma de creativitate: ceva util, ceva necesar, ceva sanatos. Cine are rabdare si la decorat are toata admiratia mea, aici inca am rateuri 🙂 dar voi persevera ca orice evolutie inseamna si esec, si rasetele celor din jur, inseamna efort, iesit din zona de confort, inseamna incercari dupa rateuri.
Gatitul in fata copiilor vine si ca o lectie de viata. Da, am scapat ouale pe jos. Mi s-a rostogolit din neglijenta ca eu sunt mereu repezita. Prima data fiica mea a ras, data urmatoare cand am scos oua mi-a dat un prosop sa le pun pe, alta data cand am scapat a venit ea si mi-a adus carpe si spunand: “mami, se intampla, cam des la tine”. O experienta de viata din care copiii invata si inteleg ca nimeni nu s-a nascut cu toate astea in cap si forte si ca e nevopie de efort si efort si luat esecul in brate si luat de la capat si iar efort.
Gatitul cu copiii inseamna si sa ii ajutam sa descopere gusturi si mirosuri, sa inteleaga ce le place si ce nu, sa participe la meniu si lista de ingrediente pe sapt viitoare.
Gatitul in familie e o lectie de matematica: deseori am profitat sa dictez reteta copilei si sa ii cer sa multiplicam x 3 sau 7 si pt a exersa calculele mentale. Am profitat sa exersam si ceva engleza citindu-i reteta sa scoata ea ingredientele de prin dulapuri, sau alta data punand copilul sa citeasca reteta in engleza mie pe motiv ca nu imi mai aduc aminte cum fac anume la pasul ala. Am profitat sa provoc copilul la cautat pe site-uri si comparat unde gasim mai ieftine ingredientele dorite, un pas de educatie financiara deloc neglijabil ce va ramane inradacinat in comportament pe restul vietii.

Pentru mine gatitul va continua si dupa lockdown si sper sa ne tina la fel de sanatosi fizic si emotional si pe viitor. Suntem intr-un loc bun, daca vrem sa ajungem mai bine e nevoie de efort si iesit din zona de confort.

Cand faci bine, iti faci bine

Pe 1 decembrie o romanca imi scrie:

La multi ani, românca frumoasa! Mulțumită ție mi-am găsit calea spre voluntariat, iar de câteva săptămâni îmi ajut semenii la spitalul Br.. Mulțumesc!

Mi-a inseninat ziua.

Cand aveti timp, ascultati mecanismele emotionale din spatele gesturilor de bunatate, de ce e de facut doar cand simtim din tot sufletul fara ezitari, daca eziti mai bine nu fa nimic, ca bunatatea se educa si e o alegere.

https://www.youtube.com/watch?v=uwY9LmMwUYU&lc=UgyPxLsF2D4C1WzgohR4AaABAg

Cand am timp, voi scoate cateva idei din film si detaliez.

Fericirea e in noi, frumusetea e in ochii care privesc

Oamenii vor să fie fericiţi, dar în fiecare dimineaţă se trezesc supăraţi pe viaţă, supăraţi pe lumina care intră pe geam, supăraţi că începe o nouă zi în care trebuie s-o ia din nou de la capăt…

Oamenii vor să fie fericiţi, dar îmbracă haine mohorâte, merg cu capul aplecat, salută trişti şi cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt şi găurile din şosea…

Oamenii vor să fie fericiţi, dar intră trişti şi stresaţi la locul de muncă, se grăbesc să-şi judece colegii şi să-şi învinuiască şefii pentru tot ceea ce-i nemulţumeşte…

Oamenii vor să fie fericiţi, dar pleacă spre casă apăsaţi de stresul de la muncă, pe care nu ezită să-l împrăştie şi în casele lor…

Oamenii vor să fie fericiţi, dar creşterea copilului a devenit o povară şi dorinţa lui de joacă, un stres în plus..

Oamenii vor să fie fericiţi, dar stau ţintuiţi în faţa televizorului la ştiri, se îngrozesc la filme comerciale şi se înfurie la emisiuni politice…

Oamenii vor să fie fericiţi, dar acoperă cerul nopţii cu jaluzele opace, la culcare frământă anxioşi gândurile de peste zi şi pentru insomnie dau vina pe viaţă…

Oamenii vor să fie fericiţi, dar tăcerea ori reflecţia li se pare timp pierdut, rugăciunea o naivitate, iar liniştea greu de suportat…

Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp pentru ei..

Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp de fericire…

Oamenii n-au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineţii, în zâmbetul cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniştea casei, în stelele de pe cer şi-n rugăciunea de dinainte de culcare…

Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi!

Ierom. Hrisostom Filipescu

Fragment din cartea “Traieste frumos, iarta la timp si iubeste cu adevarat”

Am citit asta acum un an. Cu varii scuze am amanat cumparatul cartii -ba ca sa ajung in Bucuresti, ba ca sa rog pe cineva care vine/nu vine la mine, ba ca nu e graba ca mai am sute de carti in biblioteca. Ba mai mult, Cu articolul asta stau in draft de atunci, asa de mult mi-a placut cum spune: “Bucură-te de viaţă, omule! Sărbătoreşte puţin din toate! Plângi când îţi vine să o faci! Trăieşte! Uneori eşti trist, dar astăzi ochii tăi râd, pentru că ai un vis care te ghidează. Se numeşte Viaţă! Nu uita să fii Om înainte de toate! Nu vorbi doar… “
(mie imi aduce aminte de vorba dulce a batranilor din nordul Moldovei, are ceva din intelepciunea oamenilor ce au trait multe).
Revin de cateva zile la fraza: Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi!

Si uite ca ne-a dat Dumnezeu suficient sa invatam sa fim fericiti cu ce avem, cu cel de alaturi, din ce este.

Zilele astea am profitat sa triem din carti si sa dau la prieteni. Am scris pe grupuri locale, cateva sute s-au dus, mai am inca vreo 100 de carti sa dam. Sper sa bucure si pe altii cum m-au bucurat pe mine. Cartile merita sa circule, dupa ce m-iau uns sufletul sa treaca si pe altii, nu sa le tin in dulapuri (okok, mai avem peste 300, nu suntem pregatiti sa le dam pe toate, scriu asta din ipocrizie cat timp mai avem 300-400 carti in biblioteca de care nu sunt inca pregatita sa ma despart, dar curand, curand…)

Cand viata altora e o lectie de iubire

De cateva zile incerc sa pun in cuvinte o situatie ce mi-a inmuiat sufletul.
Dupa cum stiti, fac ocazional voluntariat la spital -si va spun cu o bucurie ce mi-a inundat sufletul ca sapt trecuta un copilas si mama lui au primit raspunsul ca totul e bine si pot pleca acasa la familia pe care nu au vazut-o de 1 an. In nebuloasa care prins impachetat, bilete de avion, luat trimiterile si rapoartele medicale, sacosa de medicamente, la revedere de la camerele vecine si copiii asemanatori, o mamica din camera vecina (cu copil si ea grav bolnav) a oferit un cadou ce m-a emotionat: ajutorul in a curata pe jos, dulap, frigider, baie (cerute la parasit camera). Dincolo de greutatile proprii si grijile ce doboara o mama din camera vecina ce asteapta analize dupa analize plangand sa afle ca are si ea copilul stabil sa fie operabil, dincolo de diferenta de limba si religie, mama asta si-a oferit ce are cu ea mai de pret: sufletul in maini.

Oare cate femei din noi putem lasa deoparte suferintele proprii si intinde mana altcuiva in nevoie? Oare cate din noi putem sa ne bucuram ca ceiluilalt ii e mai bine si ca intr-o zi si noua ne va fi la fel? Oare nu suferinta scoate cum ne e sufletul nostru cu adevarat, la iveala? Ne bucuram pt succesul cuiva din jur ?

Ma scuzatz ca ma bucur si vad lucrurile altfel: omenirea are o sansa minunata. Sunt in locul potrivit mie. Un alt copilas va veni la spital, o alta mama plangand, eu si celelalte inimoase vom fi aici.

Calendarul de Avent, altfel

Aceasta e o traditie occidentala dar pe care o ador si am adoptat-o si noi . Pt fiecare zi de la 1 decembrie pana la Craciun pregatesc cate o mica surpriza pe care sa o descopere fetitza dimineatza. Am cusut un calendar de avent doar de dragul ideii! iar anii trecuti am avut fiecare 24 de buzunarel umplut cu mici ciocolatzele dar din motive de plictiseala si exces de plastice si chimicoase si zahar, anul asta am vrut sa il fac diferit asa ca …il umplu cu hartiute.
In fiecare dimineatza copila va cauta intr-un un buzunaras si va gasi o hartie cu mesaje minunate si idei de activitati peste zi:
1. facem bradul (musai sa calculez asta sa pice in weekend)
2. vizitat vreo piatza de Craciun (as putea face o lista cu cat mai multe, sa iesim 3-4 seri).
3. vizitat un muzeu
4. pregatit etichetele de cadouri de Craciun
5. pregatit biscuiti
6. cautat /ascultat colinde toata ziua (disperam rockerul casei cu Hrusca si Impodobeste mama bradul ? 😀 – o sa plece de acasa?)
7. citit din Biblie din fiecare scriptura, bucatile despre nasterea lui Iisus.
8. organizat mesele pe dos (mic dejun la cina, cina la mic dejun, sau pranzul incepem cu desert si supa la urma 😀 😀 ) – ideea copilei.
9. pregatit felicitari de Craciun pt cei dragi.
10. seara film tematica Noel (ok, deja am inceput 😀 )
11. seara de facut ghirlande/decoratiuni brad
12. zi cu ciocolata calda si clatite
13. iesit in padure sa culegem decoratiuni pt casa (tot sa am grija sa pice in weekend)
14. seara la patinoar cu caciulile de craciun
15. impachetat cadouri si decorat hartiile de impachetat (am strans anul asta hartie de ambalaje, vreau sa o refolosim si sa o coloram cu stelute albe, inimioare, sfori si pompom-i)
16. facut liste cu rudele si prietenii dragi de sunat si urat de craciun
17. sunat pe cei de la 16.
18. decorat geamurile cu desene albe – nononono, ca stiu ca e greu de spalat – scriu aici pt voi, pt mine nu 🙂
18. iesire surpriza (treaba mea unde ii duc, probabil tot sa dam morcovi la caii mei dragi )
19. ziua de imbratisari, adica toata ziua cum ne vedem/intalnim prin casa,sa ne imbratisam

Haideti, mai dati-mi idei, am 24 casute de umplut cu fericire, si daca tot fac ieftin, atunci sa scriu din ideile creme a la creme!
Craciunul e sarbatoarea lui Iisus, nu a consumerismului, nu voi iesi in supermarketuri pt umplut sufletul cu obiecte.

(poze vor veni de sambata 😉

16

16 ghiozdane echipate au plecat catre copiii la tara. 16 copii cu ghiozdanel, caiete, creioane, pixuri, penare, rigla si guma, incaltaminte si un pantalon de trening. 16 copii care au cum incepe scoala anul asta si speram sa nu abandoneze pana la final.
8 ghiozdane au fost achizitionate datorita banilor donati de aici si de peste ocean. 8 sunt ghiozdane utilizate dar in stare buna – 2 impecabile. Le-am spalat si verificat fermuarele.
11 perechi de incaltaminte noi cumparate, ca asa le aranjeaza Dumnezeu si am gasit cu un pret ce niciodata nu gasii pt fiica mea. Am mai primit 2 sacose de incaltaminte dintr-o parte, si 3 cutii mari de incaltaminte ce le-am triat si legat cate 2.
Pe langa caiete si pixuri de la firme, material ce trebuia sa fie publicitar 😀 si zacea prin unele firme ( st 😀 ), am mai achizitionat tot stocul magazinului la pretul ala – pret de anul trecut, cred.
O sacosa de creioane primite, verificate si ascutite. Inca cateva cutii noi achizitionate. Am mai cumparat creioane si culori. Am cusut penare.

16 copii, da? In spate e doar apelul cerut de mine pe 2 grupuri.
Mai sunt si 2 cutii de haine de bebelus. Din pacate in saracia aia, natalitatea e ceva foarte intalnit. Din fericire acum copiii au o sansa mai buna.

Si am iesit bine si la negociat si cu transportorul :))).

Am primit cateva exemple emotionante de generozitate. Poate ni se pare ca suntem neputincioti într-o tara în care suntem legati de maini si de picioare din cauza coruptiei. Stiu ca nu putem sa construim tot ce lipseste. Dar putem sa daruim un ghiozdanel echipat, sa platim o capra, sa sapam o fantana sau sa construim o soba, sa daruim o haina si pereche de incaltaminte ce la noi zac in dulapuri burdusite dar la copiii astia inseamna ca mai merg si luna asta la scoala ca au cu ce se incaltza. Sa facem cumva sa nu lasam lumea in care ne-am nascut la fel cum am gasit-o. Si poate un gest aparent nu conteaza, dar gesturile astea sunt ca piesele de puzzle si fac un total – vreti voi sa fiti piesa lipsa?

Sunt o norocoasa ca zilele astea au sarit oameni de te miri unde sa doneze rechizite. Ca au avut incredere sa imi dea bani si sa ma duc eu sa cumpar. Ca am avut cohones de a negocia drastic asa cum pt mine nu m facut niciodata si sa iau incaltaminte vesela pt copilasi. Poate par gesturi mici dar simt uneori ca mi se da voie sa intru in intimitatea momentelor de bunatate de la altii, dar mai ales de neuitat pt mine. Ma hranesc cu aceste momente, nici mancare nu imi trebuie, apa imi aduc aminte pt ca ma oblig si ii inteleg pe cei care spun ca fac ceva cu pasiune – ca acum fac.

Daca e un motiv sa vreau independenta financiara, apai pt asta e. Si la anul o sa ma organizez mai bine.

(si gata, reintru in ritm, raspund la emailuri, revin la cusut comenzi, va povestesc si vacanta, reiau drafturile la definitivat)

Dave Ramsey -un clasic al educatiei financiare

Ce am mai citit/ascultat in ultima perioada este Dave Ramsey – unul din autorii americani la moda de ceva ani. De curand am ascultat cateva din prezentarile lui (youtube is great) si desi nu spune nimic nou pt mine si mai ales in momentul asta am depasit stadiul lui de prezentare lucruri de baza si cum sa ne platim datoriile si construi o siguranta financiara deci nu mai sunt in target-ul lui, nu pot zice ca am pierdut timpul! Dave Ramsay e de actualitate. Multumita lui vad o forma clara, o schema, niste pasi, o directie, o confirmare a ceea ce aveam in cap asa ca merita mentionat aici asa ca o sa copiicei 7 pasi pe care ii recomanda el pentru o liniste financiara de la Dave Ramsey, un clasic al educatiei financiare.

Eu am facut pasii 1-5. Punctul 6 il sar din motive rationale (ipoteca o termin peste 12 ani, dobanda e relativ ok si investesc cu randament mai mare decat dobanda ipotecii) asa ca acum sunt in plin punct 7 – stati cuminti ca scot eu capul din cutii si ghiozdanele si caiete si rechizite ce pleaca spre romania cea saraca.

Daca inca aveti probleme cu datoriile, daca la fiecare sfarsit de luna scurgeti contul si nu va ajung banii, daca intrebarea: “cum ma descurc maine” va incarca serile, atunci cititi-l : https://www.daveramsey.com/baby-steps

Viata de zi cu zi in armonie cu gandurile mele

Cu ceva timp in urma scriam care ar fi cele mai importante lucruri din viata mea: sanatatea mea, copil, casa, hobby-uri, si cam asta e ordinea importantei pt mine. Astea sunt gandurile care ma bantuie zi de zi, asa le mi vreau eu importante.
Ziua are 24 de ore, nu e nici mai lunga si nici mai lata, din ea imi petrec cu cele dragi doar cateva. E bine? E rau? Voi decideti. Din 24 de ore, 8 ore le petrec dormind. 9,5 ore la birou + mers. Raman 6 ore, zilnic, pt cele cu adevarat importante – si nu e suficient.

Compensez cu weekenduri de calitate si vacante lungi, dar uneori simt ca nu ajunge…

De ceva timp am decis sa fac mai mult efort pt mine si pt ce imi e cu adevarat important: sanatate. Asa ca, inspirata de colegul meu de birou fost obez pt ca a pierdut aproape 20 kg in ultimul an, o sa ma ridic la fiecare ora sa merg 3-5 minute, doar pt mine, eventual sa cobor 4 etaje pana jos si sa le urc. Nu e gaura in cer daca urc pe scari zilnic, de cateva ori, in timpul programului la munca. Nici daca in loc sa dau un email/telefon ma duc la colegul din biroul vecin sa il intreb de sanatate si apoi scriu minuta discutiei pe email. Si daca in loc de scari rulante la metrou trec pe scarile obisnuite.
Sa merg pana la metrou si inapoi zilnic (aproape 2 km dimineatza, 2 seara).
Sa ma plimb in fiecare seara (aseara am chiulit, motive intemeiate) inainte de culcare. Si o sa fac asta cat e vara de lata ca la iarna vin cu alte scuze.
Sa ma vad in fiecare sapt. macar cu o prietena. Sau mai multe.
Sa rad.
Sa mananc si o ciocolata o data pe luna, dar zi de zi sa am salata ca masa principala.
Sa consum zilnic o masa de alimente crude, mai multa apa, si sa slabesc putin. Sa ma impac cu ideea ca senzatia de foame nu e ceva grav.
Sa fac eforturi pt cate un vis, pe rand, sa imi fac visurile realitate macar o parte, ca peste ani uit de visuri dar o sa imi aduc aminte de amintiri si emotii, de regrete.
Sa imi aduc aminte la cateva minute de birou sa corectez pozitia spatelui, stiu ca intr-o zi imi va intra in reflex, pana acolo e nevoie de efort si perseverenta.
Sa rog colegul sa ma corecteze daca stau stramb 🙂
Sa adorm la 23:00 , sa traiesc in armonie cu evolutia solara. Sa fac streching inainte, sa imi fac exercitiile de spate pt recuperare musculatura.

Nu imi iese mereu dar e mai bine, din ce in ce mai bine sa fiu in prezent si sa traiesc cu mintea aici, acum.

Ia spuneti, la voi cele importante au prioritatea cuvenita? ajuns astea in comportamentul zilnic? aveti armonie intre ganduri si gesturi? Mie imi pare rau ca nu mi-am pus aceste intrebari acum 20 de ani….

Planul pentru prima cursa de 5 km – oricine poate sa o termine

Eu nu am mai alergat de multi ani, limitata fiind de timp, bunavointa, plamani (nu am suflu). Si totusi…as putea face 5 km, in ritmul meu.
Am rasfoit putin cartea de acasa Cum sa termin primul marathon, am cautat cateva subiecte pe forumuri de marathonisti si detaliat un plan gasit peste tot: oricine poate alerga, doar sa faca incalzirea bine!
Asa ca cine vrea sa faca miscare, o idee este sa se apuce usurel de jogging.

Pentru primii 5km planul e simplu:
-adidasi buni
-imbracaminte de bumbac (transpir in ea dar nu e momentul de cheltuit pt imbracaminte speciala)
-alocat incalzire zilnic (10-15min de exercitii de incalzire a articulatiilor, o rutina ce as vrea sa o tin pentru restul vietii)
-nu ma intereseaza performanta, viteza, sau distanta, important e sa cresc treptat rezistenta si sa imi formez o obisnuinta
-dupa ce am ritmul celor 5km in sange, poate trec la urmatorul nivel
– o zi alerg, o zi nu. In ziua de pauza fac exercitiile de incalzire si poate ceva stretching/abdomene/bicicleta, dar in ritm lejer)
-in fiecare saptamana alerg ceva mai mult
-daca la sfarsitul saptamanii nu sunt multumita, repet aceeasi saptamana

Stiti, am esuat cu tot cu schema mea de alergat. Am inceput-o plina de entuziasm, facut zilnic exercitii de incalzire, extensii, am facut bicicleta etc. iar in sapt. urmatoare de iesit afara la alergat au aparut: fie gerul din aprilie, apoi musafiri, apoi sotul plecat o saptamana,a mai trecut si o menstruatie, o petrecere pijama acasa etc. De peste 3 sapt!
Mda, viata nu e formata numai din povesti de succes, ci si din esecuri. Ba in viata cred ca avem mai multe caderi decat reusite. O cadere insa poate deveni motivatie pt urmatoarele incercari. Si ma intreb de ce asociez esecul cu rusinea. Cu tacerea. Cu momentul in care mi-e rusine ca nu am incercat, nu am facut totul.
Voi ce faceti cand viata va da esec dupa esec?

Ce ziceti de ideea sa sarbautoresc esecul? dar nu in stilul moldovenesc cu inecat amar in bautura si mancat ca porcul cand purcica de mine e in troaca? (am exagerat, la BMI=21.5 e clar exagerare, dar la 3 saptamani de negasit o seara de alergat….). Pur si simplu am ales sa ma vaicaresc sotului: uite, mai om, ca de 3 saptamani vreau sa ies la alergat, fac incalzire zilnic, fac bicicleta 20-30min in casa, si cand zic si eu: gata, in seara asta imi iau adidasii, pac se intampla ceva! No, acu’ mai incasez si glume si misto-uri de la el… ( el fiind cu marathoane terminate, cu un ultra marathon etc)
Dar sapt. ce vine nu mai am musafiri, zic.

P.S. am iesit la alergat. Youpppyyy!. De luni.

P.S.2: am iesit si miercuri la alergat. Si mai youuppyyy, ca nu am mai avut nevoie de pauzele de mers! ci alergat continuu 16 minute!