Fara restaurante, baruri, cluburi, terase, sali de concerte si alte locuri ale pierzaniei unde obisnuiam sa imi duc serile inainte de COVID (auto ironia e considerata constructiva 🙂 ) , am ajuns ca multi altii sa am mult mai mult timp prin casa. Si pe langa bucatarie/ frigider si cratite.
AM inceput lockdown ul cu extra mancat. Apoi am realizat ce fac si am inceput sa tin dieta. In timpul asta am gatit, am inceput sa profit de extra timpul avut si sa incerc sa gatesc tot ce voiam de mult timp si nu gaseam timpul si rabdarea, sa incerc retete indiene ce le credeam prea complicate si prea consumatoare de timp si care de fapt nu sunt si acum ne-au cucerit, sa invat sa folosesc varii condimente si sa fac mai multe incercari, sa fac mai multe variante de dressinguri si sa mancam asa mai multe salate, sa framant iar de paine impreuna cu copila si cel mai tare e ca acum are autonomie si copila face singura chifle ( sarutmana Jamila) etc.
Gatitul acopera o nevoie primara: mancarea. Dar e si o forma de fericire prin oferirea de arome si gusturi cu care ne bucuram. Mai mult, o mancare gatita in casa e mai ieftina (cati nu au pierdut veniturile in zilele astea…) si mai ales mai sanatoasa: o salata si un gratar se fac repede si cu putin studiu acopera suficient de bine nevoile corpului. Pentru multi framantatul aluatului a devenit o relaxare – kineticii ma inteleg. Am framantat si varza (traiasca robotul la tocat) si facut cateva borcane de muraturi – probiotice la indemana pe care altii dau bani multi. Mai mult, painea de casa m-a adus in confirmarea prieteniilor pentru ca impreuna cu prietenele ne-am impartit drumurile si eu m-am dus la tara dupa faina iar prietena mea mi-a luat o cantitate mai mare de drojdie, si zau ca nici nu am planuit inainte ci pur si simplu la magazinul de la ferma mi-a venit ea in minte ca e mama de baieti in crestere si o sun pe ea sa intreb daca vrea faina si ea imi raspunde cu ” gand la gand, mai femeie, ti-am luat drojdie si tie ca m-am gandit ca nu umbli prin supermarket” – o conexiune telepatica in care asi fi crezut, o prietena pentru care in ultimile luni nu avusei timp sa ne vedem si schimbaseram doar cateva cuvinte pe email saptamanal. Din exces de gatit am oferit si la vecina din perete prajituri (medic la spital, ea nu isi poate aduce obiectul muncii pe canapea).
Pasiunea gatitului a devenit pentru mine un fel de ingrijire personala si ingrijire a celorlalti. Acu’ sa nu credeti ca am gatit 3 feluri pe zi, zilnic feluri complicate, nuuuuu, inca nu stiu sa fac sarmale si nici nu cred ca voi invata vreodata, am ramas la feluri ce iau 15-30minute si mancam 2 ori din aceeasi mancare, in continuare salatele sunt baza la noi, dar ce mi-a adus gatitul in carantina e sa ies din zona de confort, sa incerc, sa gresesc, sa incerc iar si sa perseverez pana mi-a iesit pe gustul meu si chicken tikka-massalla, si currt vegetarian, am incercat si descoperit cateva noi dressinguri la salate, am incercat pana gasit locul quinoa in ritmul meu repezit de bucatareala, am incercat si noi retete de prajituri, am gasit si timp pt acea visata salata beuf din copilarie ( pe care desi o toc la robot dar tot ia timp pt ca fiecare ingredient are nevoile ei), am reintrodus o varietate de ierburi si frunze si alimente verzi si crude, am incercat sa fac o branza cu o reteta cu ceva ferment (un esec, dar mai caut si alti fermenti, nu abandonez) etc.
Gatitul e tot o forma de creativitate: ceva util, ceva necesar, ceva sanatos. Cine are rabdare si la decorat are toata admiratia mea, aici inca am rateuri 🙂 dar voi persevera ca orice evolutie inseamna si esec, si rasetele celor din jur, inseamna efort, iesit din zona de confort, inseamna incercari dupa rateuri.
Gatitul in fata copiilor vine si ca o lectie de viata. Da, am scapat ouale pe jos. Mi s-a rostogolit din neglijenta ca eu sunt mereu repezita. Prima data fiica mea a ras, data urmatoare cand am scos oua mi-a dat un prosop sa le pun pe, alta data cand am scapat a venit ea si mi-a adus carpe si spunand: “mami, se intampla, cam des la tine”. O experienta de viata din care copiii invata si inteleg ca nimeni nu s-a nascut cu toate astea in cap si forte si ca e nevopie de efort si efort si luat esecul in brate si luat de la capat si iar efort.
Gatitul cu copiii inseamna si sa ii ajutam sa descopere gusturi si mirosuri, sa inteleaga ce le place si ce nu, sa participe la meniu si lista de ingrediente pe sapt viitoare.
Gatitul in familie e o lectie de matematica: deseori am profitat sa dictez reteta copilei si sa ii cer sa multiplicam x 3 sau 7 si pt a exersa calculele mentale. Am profitat sa exersam si ceva engleza citindu-i reteta sa scoata ea ingredientele de prin dulapuri, sau alta data punand copilul sa citeasca reteta in engleza mie pe motiv ca nu imi mai aduc aminte cum fac anume la pasul ala. Am profitat sa provoc copilul la cautat pe site-uri si comparat unde gasim mai ieftine ingredientele dorite, un pas de educatie financiara deloc neglijabil ce va ramane inradacinat in comportament pe restul vietii.
Pentru mine gatitul va continua si dupa lockdown si sper sa ne tina la fel de sanatosi fizic si emotional si pe viitor. Suntem intr-un loc bun, daca vrem sa ajungem mai bine e nevoie de efort si iesit din zona de confort.
