Vreau sa povestesc o discutie cu o amica, Valentina, din sudul tzarii(eu sunt din nord). Si-a adus aminte povestile din satul ei, cand au venit comunistii, au pus sef la CAP pe potorosul satului. Si betiv, evident. Care s-a vaicarit sus si tare ca el e sarac pt ca asa o fost el de persecutat de chiaburi pe la care o muncit cu ziua, ocazional, si la cat a muncit el cu ziua pe la ei tot sarac e. Al de urla mai tare a ajuns sef.
Chiaburii nu l-au bagat in seama, isi vedeau de munca lor, ca doar acasa aveau mai multe vaci, cai, porci si oi si ce mai aveau acolo, pamant de lucrat etc. si nu avea unu timp sa stea de gura betivului dar potoros. Nici “intelectualii” satului nu i-au bagat in seama – cine baga pe inseamna betzivul si potorosul satului care face scandal de atatea ori?
Povestea Valentinei am auzit-o si la bunicii/unchii/vecinii mei, cu forme asemanatoare. Si sigur s-a aflat si in alte parti.
Povestea din anii 50 se regaseste din nou si nou in toti anii comunisti. De ex. Capraru, marele pediatru Capraru care a scris cartile dupa care ne-am crescut copiii si am fost crescuti… a fost un simplu doctor, umil, umil pentru ca stia ca stie putine si ca mai are de studiat, dar si umilit de comunism si directori si sefi de sectie dupa cei 7 ani de inchisoare comunista.
Povestea continua si in zilele astea: sunt multi ca ei. Nu dau exemple.
Dar astazi suntem multi care sunt diferiti de ei. Suntem mai multi intelectuali. Suntem mai multi “chiaburi” .
Asa ca:
Mergem la vot, da? Votul nostru nu conteaza? ei bine, lipsa actiunii face ca votul altuia sa conteze dublu si puturosul satului cu gura mare sa fie tot sus.
Ganditi-va la asta! ganditi-va ca prostul satului decide si pt noi prin neprezentare.
Ganditi-va ca e usor sa ne lamentam (noi suntem poporul ce am scris Mioritza, opera colectiva, multi au scris la ea :D). Uitam ca viata actuala e cumulul actiunilor noastre si ca mintea ne e limitata, daca ne asezam sa ne vaicarim nu mai e loc de ganduri constructive in mintea noastra.
Ganditi-va ca fiecare alegere ne schimba viata.
De ex. e o alegere sa mergem la un doctor care respecta ce zice. Care citeste si da sfaturi si le respecta !!!! nu doar picteaza retete. Nu pe cel care balacareste mult si degeaba, ci la cel care are liniste interioara si caldura
si empatie si rezultate vizibile la el.
O alegere e sa cautam un electrician care, daca zice ca vine la ora X, chiar vine (mdea, 3 ani cautai unu asa) si nu balacareshte munca celui de dinainte.
Mergem la coafeza pe gustul nostru tunsa.
Tot o alegere sa luam cartea unui bucatar slab si sanatos- nu las decizia sanatatii alimentare din familia mea in mana unui obez, pt ca fix ca el obez ajungem!!!
Refuz sa mai merg la patronul de macelarie care e cat usa si fiul sau la fel si se poarta urat cu angajatii- dar admir si apreciez pe vecinul’ agil si iute ca sageata si fiul ce lucreaza cot la cot.
Vreau strada curata atunci o curat eu si mai ales nu arunc eu.
Vreau sa slabesc atunci incep acum sa ma comport ca un om slab si ma imprietenesc cu cei slabi: la cina mananc o salata, merg mai mult pe jos, ma imbrac ca un om slab, fac tot posibilul sa ma simt ca un om slab.
Acum e momentul sa lasam Mioritza la gunoi si sa intelegem ca lamentarile nu ne ajuta. Traim mai bine decat bunicii nostri, muncim mai putin (ca timp de job) si in gospodarie.
Sa ma vaicaresc mai mult decat mamaia ce lucra cu ziua prin sat, cateva vaci acasa, 4 nepoti, curent lipsa – ei bine, mi se pare ipocrizie (si lene).