trauma ursului si blocajul mental in care ramanem iar si iar

Si fb si presa si youtube  in weekendul asta arata o imagine trista: un urs recuperat de la zoo dupa 20 de ani in invartit in cerc cusca inca se invarte in acelasi cerc in partiala lui libertate. Petronela Rotar a facut o paralela minunata cu trauma umana si blocajul in cercurile proprii si gardurile mentale, iar unu din comentatorii ei pe facebook a dat un exemplu cum aceste animale sunt reinvatate si reeducate si ghidate cu alte garduri si labirinturi din pas in pas sa descopere ca pot ajunge si in alte locuri.

Am ramas pe ganduri si pe garduri pentru ca si eu am cercurile mele in cap, si gardurile si limitativele mele. De cele pe care le-am depasit am scris pe blog si le stim cu totii ca ne colcaie in jur: frica de ce zice lumea cand de fapt de vreo 20 de ani nu mai tzin minte vreo situatie sa imi fi zis ceva asa de rau incat sa ma doboare,  firescul de a lua suplimente si sustinut de medici pana cand un medic de familie mi-a zis ca nu e nevoie de supliment de calciu ca sunt alimente mai bogate si mai asimilabile decat laptele, ca nu e nevoie nici de supliment de fier ca de fapt eu mananc prea putina carne pt necesarul meu (si a avut dreptate in ambele cazuri si mi le-a demonstrat in 2 luni dupa un refacut analize), alt medic mi-a atras atentia ca traditional romanesc mancam prea mult gatit si de aia vitamina C ajuta si ca as iau cate un ardei crud/portocala cruda, etc. si cand vecinii mi-au zis ca ei nu au luat niciun medicament de peste 10 ani mi s-a parut iar imposibil pt ca in mintea mea cu gard mental limitativ credeam ca e normal sa dau pe la farmacie lunar si cand am cerut parerea medicului ca se poate altfel apai chiar am reusit sa schimb si sa fac altfel. Si dentistul dupa ceva dentisti schimbati  a reusit sa imi dea jos un alt gard al resemnarii genetice si sa ma trimita in alta directie dupa ce mi-a explicat (si nu pe scaun, ca vedea ca pe scaun sunt complet paralizata mental ci m-o luat la o discutie pregatitoare la o interventie pe care nici nu mi-a tarifat-o lucru ce mi s-a parut extraordinar in Bucuresti) si explicat alternativele la dintele de lapte pierdut dupa majorat si ce e un implant si modul de ingrijire post implant si periajul si ca periajul meu are nevoie de mai mult de 2 min si ca sunt alimente ce le voi evita dar nu complet pt ca morcovul si marul pot sa le mananc si rase si bine mestecate chiar au un rol important pt dintii astia fragili si cu radacina prost formata in saracia alimentara comunista etc.  si financiar am evoluat extraordinar de la femeia care eram convinsa ca salariul e prea mic pentru a economisi si ca sa imi traiesc viata si momentul ca nu o sa ajung la pensie pana la momentul cand salariul mi-a scazut si eu invatat de la voi si de la multi altii din orasul meu ca pot sa economisesc si cu salariu mai mic si un 1% si apoi un 5 % si apoi un 25% si am reusit sa depasesc ce nici nu credeam vreodata ca voi depasi frica de taxe si impozite si chiar sa investesc, si de la o profesoara ce lucra ore suplimentare si venea cu bicicleta la munca si explicat intr-un mod simplu ca din cei mai fericiti ani ai ei au fost aia cand cu tanarul sot au fost voluntari 2 ani in Africa sa predea franceza si ca 2 migdale ii sunt de ajuns sa se bucure de gustul lor pe cand pe mine ma bucura mancatul a o intreaga punga de migdale si ca fericirea vine din esente mici etc.

Ma asez bland si zambesc ca vin de departe. Gardurile din mintea mea mai sunt dar mai putzine si in alta directie. Am reusit ceva ceva si am si multe esecuri si astea nu doar efortului propriu si nici ca mi-a fost greu si imbratisat greul asta ci si multumita celor care m-au ajutat si inspirat, cartilor si mai ales esecurilor. Suntem cumulul gardurilor din minte si cumulul interactiunii cu cei din jur si cel mai bine am invatat de la altii care si-au dat garduri mai mari jos: de la un medic obisnuit cu punga de suplimente sau un medic bolnav cu gardurile lui pana la medicul care a reusit sa se debaraseze de astea, de la contabilul amarat pana la o moldovianca cu job in finante ce pana spre 35 de ani nu a economisit nimic ca se poate corecta si imbunati dramatic in urmatorii 10 ani si mai putin doar schimband mintset -ul, de la soferul prost dar si de la soferul bun.

Mintea poate detine vreo 60 mii ganduri pe zi si vreo 90% sunt repetitive.  In 2021 mi-am pus cuvantul curaj, curaj sa pun cat mai multe ganduri bune si ceva garduri jos anul asta.

La plimbare – pansament pt trup si suflet

Mersul nu doar trateaza suflet ci si minte, corp, dar mai ales previne.

Carantina asta mi-a scos mai multe rahaturi la suprafata: ca nu pot separa job de casa in conditiile cand lucrez acasa si toate perinda in jur si prin fata ochilor, un coleg de munca de varsta noastra mort si inca 2 copilasi plecati la Dumnezeu, cat de mult urasc concedierile colegilor mei de echipa si ca ingrijorarea imi da probleme de sanatate . Sa fac o distanta intre job si casa (apropos, mentinerea casei e un al 2lea job….), am inceput sa ies la plimbare. MAi pe romaneste sa plec de-acasa si sa merg cat vad cu ochii.
Mersul dimineata devreme sau serile tarzii in apropierea casei au fost incurajate aici in vremea Carantinei, miscarea fiind cunoscuta ca o componenta a sanatatii. Fie ploaie, fie vant, fie vreme placuta, am iesit pe dreapta blocului pe cararea de pe marginea paraiasului involburat de primavara si vazut padurea ce a inverzit de la zi de zi, mai mult si mai mare, evoluand sub ochii mei. Desi ruta o facui de sute de ori, nu exagerez ca de fiecare data tot am gasit ceva nou si minunat de apreciat: noi urzici, leurda la timpul ei, flori proaspete, trandafirul ce a imbobocit si la primele flori galbene am decis sa ii fur o ramurica (e in apa, face radacini, e pe maini bune! ) , am ochit si o casa parasita ce o sa ii jumulesc o ramurica din trandafirul rosu ce atarna ca nesimtitul peste gard. Din greseala am luat gresit drumul si am nimerit o veche carare unde boschetii din stanga cu cei din dreapta s-au intalnit intr-o cupola deasupra capului. Tot din greseala pe langa aceeasi carare am nimerit noaptea in curte la un om de bine de i-am speriat cainele si cainele pe mine. Pe stanga blocului din greseala am facut 2m mai colea de trotuar si gasit o carauie facuta de stapanii plimbatori de caini, locul merita o ecologizare dar mai ales merita o apreciere nemaipomenita ca un colt de natura la nicio aruncatura de bat de calea batuta de ambulante si masini. Am invidiat stapanii de caini ce au iesit de 5 ori pe zi sa isi plimbe potaia. Ba unui vecin i-am zis sa ne imprumute o lesa- sa ma plimb cu lesa in mana cat vreau, si sa arunc explicatia ca tocmai pierdui cainele, bai baieti haideti sa ma ajutati sa il caut. Nu mai stiu numele stapanului, pe caine il cheama Whislle parca.
Am vazut veverite si vulpi. Veveritele sunt matinale si pline de energie, m-a ros invidia pe aia ce locuiesc la curte in zona verde ca pot sa puna un loc cu nuci si alune sa incurajeze veveritele sa vina in vizita. Astea au curaj ciudat, se suie pe peretele blocului si la etajul unu daca le iese ceva de acolo sau daca le latra vreun caine.
Am gasit grafitti si desene minunate. Si unele ciudate. Multe cladiri asa piestritate ies din anonimat cu petele de culoare.
Am gasit ceva copaci rupti de furtuni si cel mai cel e ca am descoperit ca imi place sa ma uit curioasa la radacinile lor si la noii copaci ce cresc din decaderea batranilor. M-am aventurat si prin hatisuri de urzici si crengi si boscheti, am urmat si alei ‘pietruite’ sau podete de lemn. M-am bucurat sa vad paraiase curatate de voluntari (vecinul de la scara 6 se plictiseste rau acasa – e instructor de sport), sa vad o doamna in etate ‘pescuind’ plastice si sarme si plastice si alte chestii aruncate in lac, copii aruncand pietre si lemne in paraias si parinti care nu s-au speriat de le-o cazut copchilul in apa de 30-40cm. Am vazut strazi si curti pregatite de primavara si gradini primenite. Multa lume a profitat de timpurile astea sa semene si sa isi faca gradina de legume, si eu mor de ciuda ca tocmai asta toamna m-a apucat corectitudinea si renuntzat la sa mai am gradina inchiriata.
Am luat paraiasul la picior si mers in lungul lui sa ii vad cursul pana unde se varsa. M-am lovit de un afluent murdar, poluat de ceva albicios, am pornit si pe asta la deal sa caut poluantul – 7 km mai colea si nu gasii nimic dar nu ma las, si cand il prind….
Am gasit cararui batute atat de faine prin locuri salbatice, am gasit altele semimarcate fix pt iubitorii de plimbare ca mine. Am gasit case vechi, am gasit case noi, am gasit biserici ce au de spus multe povesti daca as sti asculta vorba zidurilor, am gasit ditamai conacul (castel) cu ditamai aleea de intrare ascunsa de ochii omului prea grabit pe drumul spre munca, am gasit casa cu coloane dorice si la cateva minute de acolo am zarit pe fereastra un tip mancand ceva cu capul in frigider si fundul gol pusca in dreptul geamului olandez prea jos si prea fara perdele, am gasit multi oameni in varsta iesiti la plimbare cu mers rapid, si oi, si cai, si boscheti de pruni salbatici si catina si coacaze si mure si nici nu stiam cate comori sunt in natura, gata sa le culegem.
Pe aceeasi cale de sute de ori si de fiecare data mi s-a aratat altfel NATURA. Fiecare iesire dupa cateva zeci de minute m-a rupt de ritm si m-a cucerit.
Imi place sa merg. Desi copil ma vaicream mult. Am mers si cu burta in brate si 6-7 km, mers si cu carutul peste 10km, mers singura noptile, ma intorc de la birou ocazional pe jos.
De obicei merg fara un plan. Daca job si vacante si finante si treburile casei mi le dramuiesc in detaliu pe hartie, drumurile sunt doar cu 2-3 repere de atins si daca nu ajung acolo si descoper altceva, nu e bai. Enjoy the road. Ma pierd, ma reorientez, reactionez din instinct si decid pe loc, si deseori sunt surprinsa placut. Iesitul singura mi-a adus si liniste, zgomotul de fond din creieru s-a dus si aparut solutii banale si ganduri creatoare. Deseori regret ca nu am un carnetel sa mi le notez, dar imi zic ca daca sunt suficient de puternice gandurile astea or sa revina.
De cate ori am avut cate o problema grea la munca/acasa, si vazut ca nu am nicio solutie si imi intuneca seara si somnul, am iesit la plimbare. Mersul ma elibereaza de griji, pas dupa pas gandurile si grijile superficiale le las in urma, in ritm lent sau rapid dupa cata energie am, ajung sa vad lucrurile mai simplu, iar deciziile luate dupa 1-2 ore de plimbare au fost intodeauna in armonie cu suflet si ratiune.
Mersul pe jos imi consuma din energie dar mai ales aduce energie. E greu de explicat echilibrul – dar nu o data cand am halit haplea prea multi carbohidrati la o masa (am vazut deja cat ma agita zahar/gluten/orez etc si ca o masa cu exces de carbs nu lasa pe multi sa adoarma), pe cand o plimbare de 2-3 ore consuma carbohidratii din sange si lasa linistea in loc. Si invers, cand sunt bleaga si mi-e greu si sa ma rostogolesc de pe canapea, ma fortez sa ies la o plimbare si dupa 25-30minute de mers incetisor ma simt mai bine, , se aseaza starea de liniste interioara si seninatate, vine cheful de mers mai mutl si stiu ca totul trece. Un dus rece pt picioare, un dus cald pt corp, si somnul bine meritat vine. Imunitatea are nevoie de somn profund si linistitor, mintea are nevoie de scazut cortizolul din sange, burta de miscare pt digestie, mintea de liniste pentru somn.

 

 

 


Jurnal de iunie. Initial un jurnal al recunostintei, in final un raport de carantina….

Au zburat 12 saptamani de cand lucrez de pe canapea. Initial am fost trimisi acasa  cu ideea ca va fi doar pt 1-2 saptamani care s-au lungila si latzila pana la sfantu’ asteapta. Prima perioada am tinut un jurnal al recunostintei pana cand viata s-a rostogolit in directii neasteptate. Am simtit nevoia sa pun in scris framantarile, iesirile din ritm la care cine s-ar fi asteptat. De fapt de mult timp imi insir eu din ganduri aici pe blog. Cateva din ideile scrise le-am adunat in articolul asta, fara pretentii de coerenta sau cursivitate, idei pe care le-am scos fie din draft, fi de pe email – email catre prietene, pe whatsapp la rude sau idei ce le-am lasat sa treneze printre neuronii si gandurile browniene.
Dupa cateva zile de dezorientare si impletucit prin bucatarie si printre prajituri, am reusit sa ne adaptam disciplinat la noua viata, pt ca evident si asta e o viata, cu miscare, alimentatie pt o imunitate impecabila, voluntariatul s-a schimbat dar a ramas, timpii pt hobby uri si familie si suflet si rugaciune au devenit mai mari si sa stiti ca nu m-a deranjat deloc.  Au trecut si panica asociata concedierii masive, desi ingrijorarea si dezamagirea si mila fata de colegi si de volumul mare de munca pt mine a dus la nivel crescut de cortisol si tiroida; au venit ca un valatug si dramele deceselor din jur.
Imi e dor de mers la piata si de intors cu un brat de flori la un pret minuscul. Mi-e dificil de dus vazutul cum bugetul de mancare a crescut simtitor legat de preturile nesimtit de ingrasate si rafturi pe alocuri goale la Cora; am digerat greu si vestea ca se vor taia 20% din salarii, si  inca nu m-am impacat cu ideea ca ni s-au evaporat concediile. Fara motivatii, ne-am tinut in continuare de discipline, asa cum am stiut. Am invatat ca pot manca mai simplu, pot trai cu 1-2 mese si foarte bine. Am slabit.
Recuperez si spatele si genunchii si greutate si pot  sa alerg iar.  M-am bucurat sa   alerg in ploaie si descoperit o alee pe langa bloc in plina verdeatza, paralel cu strada, perfect de alergat, desi stau in blocul asta de 4 ani. Nu ma asteptam ca ceva made in china sa ma aduca in better shape decat am fost in ultimii 10 ani. Traiasca kinetoterapeuta ce nu a inchis pravalia, ne-a primit cu cerceaful propriu si masca.
Am redescoperit linistea si puterea rugaciunii, pacea mataniilor si cat ma ajuta contra anxietatii si cortizolului sus si tiroidei ce ma sufoca.
Am replantat pe balcon multe multe multe. Dar multe. Am pus 4 seminte si nu a iesit nimic. Am pus 40 si au iesit si alea 4 de dinainte. Am impartit cu vecine si mai am de impartit. Am omorat cateva din neglijenta.  Primele saptamani de carantina am regretat amarnic ca nu mai am gradina dar asta e, am renuntat, am vrut sa fiu corecta si mai corecta decat anii trecuti ca nu mai aveam dreptul la gradina de 3 ani, la care am renuntat din motive de moralitate ca oficial nu mai aveam dreptul dar cu criza normele morale mi s-au imuiat si regret ca nu am fortzat regula romaneste cum am mai facut cu 3 ani in urma.
M-am imprietenit cu Mustik, pisica vecinilor. Pisica recuperata de vecina de pe strada, Mustik vine la geam la noi si da cu labutza – na, mananca de mai poti din peste, mai Femeie. Cum o invat sa nu imi sara in brate? Se poate dresa o matza?
Maiaua e iar la noi in casa. Inca o gura de hranit? am fript turte cu gust de copilarie si mancat calde cu lacrimi in gat…
M-am bucurat de linistea strazii fara masini, de aerul curat, de trezit cu sunet de pasarele ( au reinceput masinile si normalul nu imi mai e normal). Alerg. Iar. tiptil, cate un 10-15 min de cateva ori pe sapt au devenit 5 km, lenti dar fara oprire. Unii pot merge mai repede decat alerg eu si eu tot alerg cu zambetul tamp a lui mister Bean fericit de reusita. Recuperat ce am pierdut in ultimii 10 ani.  Am inceput sa fac constiincios, zilnic, exercitii de streching si exercitii pt coloana si genunchi. Scartii din unu din genunchi de am speriat si kinetoterapeuta. Ador zilele cand alerg si fac miscare,  si la fel de mult iubesc zilele cand nu fac nimic si pe canapea am facut o gropita cam ca cea din nisip, la mare, dupa forma fundului meu. La sfarsit de carantina schimb canapeaua, zau.
Cu atentia in 3  directii si ca pot lucra si cu copilul in cap la propriu – avui sedinta cu un picior in cap, si nu, nu sunt asa de mobila. 10-12 ore de munca nu am mai servit de multi ani… am si uitat cum e.
M-am bucurat de minunea mea de copila ce isi termina temele in nicio ora, singura. Si  ma bucur ca  se  intoarce la scoala, si o ducem  amandoi de mana fix ca in prima zi. https://youtu.be/7IRIP-hSfJ0  .Cocuta nu mai e mica, face biscuiti si prajituri si scoate vasele din masina de spalat din proprie initiativa si citeste carti dupa carti.
Am incercat sa ma tin de jurnalul recunostintei seara de seara si incercat sa vad in fiecare situatie partea buna, dupa cum citii intr-o carte, asa frumos scris, ca tot ce ni se intampla ni se intampla ca o lectie care vine in momentul potrivit. Chiar daca lectia respectiva e grea.  Dar nu stiu cum sa vad o parte buna din moartea unui copil. Din viata mamei careia i s-a ‘permis’ sa doarma, in spital, pe un scaun, langa patul unde sta in coma copilasul ei si  tatal doarme in fatza spitalului in masina, nu s-au mai dus acasa, si acestia ne sunt prieteni…. de copilutza ce de 2 ani tot in spitale cu zeci de operatii.
Viata inseamna disciplina. Multi zic de motivatie sau scop, doar asta vantura atatia speakers americani care ne vand reusita si succesul impachetate in foi de carti cu multe $$$ si pe bonul fiscal. Zau, ce scop sau motivatie sa mai am zilele astea?  Voi mai aveti ceva target in fata?  Concedii, iesiri, surse de venit, atmosfera din birou ce era atat de faina de m-a inspirat sa fac blogul- sunt doar cateva din cele spulberate si de nerecuperat, asa ca tot ce pot face e sa fac ceea ce m-a tinut mereu: disciplina. Or sa apara si motivatiile pe traseu. Or sa apara si ideile minunate si destinatiile perfecte, stiu ca sunt dupa colt alaturi de oportunitati minunate, dar pana atunci ramanem cu disciplina.
Am vecini. Vecina de deaspura are cancer de plamani si o vazui zilnic, dimineata devreme, iesind cu cainele la plimbare (face kilometri dupa kilometri la fiecare iesire). Vecina din stanga e nebuna cu acte (genul care se cearta singura cu voce tare in lipsa de medicamente desi  acum le ia corect, zilnic, e liniste de multe zile). Vecina din dreapta e psihiatru si adora prajiturile, si pe ale noastre, asa ca fosta cocutza deja domnisoara mare le strecoara pe la geamul balconului cate o cutie din ce mai prajitureste ea.  Ne-a complimentat mirosurile cand trece pe la lift, am incurajat-o sa gateasca pt ca sigur simte si mirosul de mancaruri arse, semn ca din greseli si perseverentza mergem mai departe. Cand nu simte nimic sigur mancam salata, sau rosii cu branza, sau pepene. Mancam salata si cand simte miros de ars.  Ne-a invitat la periat si plimbat calul ei. De, unele femei isi cumpara pantofi, ea un cal batran ce duce o batranete de printz tratat regeste cu morcovi si o pajiste de cateva hectare alaturi de alti 2 confrati si un periaj cu 3 perii diferite si curatzat de copite de cateva ori pe saptamana si plimbat 2-3km prin cartier la ceas de seara. Vecinii de sub noi au supra gatit si supra ingrasat, au facut ce le place mai bine.  Il mai aud pe el cand preda pe zoom, asa de tare vorbeste ca poate trezi si studentul adormit in ultimul rand de la universitate, dar nu inteleg ce preda – ceva matematici superioare, cred. Vecina de la blocul vecin si colega mea de cursuri de limba e asistenta fix pe sectia de covid. Alta asistenta ce lucreaza la acelasi spital e diagnosticata cu Covid.  La spital e filtru atent la intrare – voluntari stau in picioare pt a insoti fiecare pacient la locul potrivit si nu doar ca stau sa astepte ci si croseteaza continuu agatatori pt legat la spate mastile si salvat urechile. Vazui urechi rosii/vinetii de la masti, unii au capul mai mare decat chinezul de la fabrica de masti.
Am impus fortzat plimbarea zilnica la colocatari. Zero negociere. Bombaneli cacalau. Nu e loc de discutie asa ca ceva km zi de zi, pt toti. Bombaneli si zeci de poze. Trandafir furat. Chiar, cum se inmulteste un trandafir? ca as mai fura o ramurica. Doua. Trei. Nu cred ca imi pune cineva catuse si ca solutie stiu sa tusesc din fundul plamanilor. In plimbari Am gasit  bujori la o benzinarie de vanzare, 2 km de noi. Ma duc sa iau la cateva zile. Am invitat sotul cu mine, a zis ca imi da bani sa imi cumpar singura flori. Din carantina asta unii vor iesi shifonati.
Voluntariatul m-a adus aproape de un grup de inimoase.  Cu una din doamne m-am sincronizat asa de fain, fara sa vorbim….ce actiuni facem in viata de zi cu zi ne aduc inapoi raspunsul vietii prin oameni, evenimente, natura, toate ni se intampla  ca valurile din lac dupa ce aruncam o piatra – e important de aruncat piatra.  Si de aruncat bine. E important sa am bani in cont, dar mai valoros e ca am vecini ce stiu ca vor sari neconditionat, vecini nu neaparat aia din bloc. I am in a good place.
Prajiturile sunt bune. Gatite de copila mea si mai bune. Cantarul nu mai este bun.

 

Cum imbogatim solul din ghivece si jardiniere

Am primit intrebarea asta de la prietene. Zilele astea cu vreme asa frumoasa a dus mai multa lume ca de obicei sa petreaca gradinarind pe balcon. Pe alocuri achizitionarea de pamant nou fertil e imposibila, asa ca incepe sa fie refolosit cel care este deja si tare ma bucur de asta, chiar daca nu apreciez si conjuctura.

Dupa un an, pamantul din jardiniere este obosit si cu prea putini nutrienti. In gradina/padure ciclul natural de frunze uscate/iarba uscata/gaini / rame imbogateste natural cu nutrienti solul dar asta nu e posibil asta si in ghivece – mai trece o cotofana pe la noi prin balcon dar m-ar deranja rau sa vad ca se gainatzeaza fix in petuniile mele. Asa ca se vede usor ca pamantul nu mai e negru negru ci gri, pe alocuri capata o  crusta alba (de la sarurile din apa de la robinet), si e nisipos/faramicios fiind lipsit de humusul gras.

Cum il imbogatim? cu surse de carbon si resturi vegetale. Ce am incercat si aparent a functionat bine acasa:
– carton. Pun pe fundul ghiveciului si adaug peste pamantul vechi. Merge folosit carton de la cutii necolorate, de la cutiile de oua (ala necolorat evident), ala din interiorul hartiei igienice. Nu puneti doar la baza, puteti adauga si treptat ceva carton maruntit (inmuiati-l in apa, si in cateva minte devine usor de incorporat in sol)
– rastorn ghiveciul vechi si curat vechiul pamant de radacini si resturi, arunc radacinile si pamantul care imi ramane il amestec intr-o galeata/lighean  ( unde se poate 😀 ) cu resturi vegetale: frunze obosite de la salata sau de la ridichi dar bine maruntite, coji de banane maruntite (fara numar faranumaar, bananele contin potasiu si asta ajuta sa dezvolte plantele) , cateva linguri de epsom salt ca sursa de magneziu, zat de la cafea (stiu ca se spune ca modifica ph-ul dar in cantitati moderate face bine iar schimbarea ph-ului e temporara pt doar 2 maxim 3 sapt asa ca am adaugat tot zatul colectat din ce bea sotul din ultimile zile plus udat pamantul cu apa in care spalam cescutza lui de cafea) , coji de dovlecel si morcov si castravete si mar la fel de bine maruntite. Maruntirea asta are o importanta si de aia o repet sa nu o sariti: va grabi descompunerea si aduce la omogenizarea pamantului.
-resturi si frunze de urzici. Si astea maruntite. Cred ca e planta cea mai complexa ce poate fi folosita asa de usor in gradina dar si in mancare. Poate fi si resturile de la urzici gatite, inclusiv apa de la fierberea lor (desi apa aia e buna de baut, rece, cu putina miere, e ajutatoare pt cei cu tuse si probleme respiratorii)
-fertilizanti din comert. Desi daca tot ajungeti in supermarket, luati si voi  un sac de pamant nou nu sariti la fertilizanti si amestecati pamantul no u cu ala vechi, undeva la 50% 50%
-umezesc solul asta si amestec de 2-3  ori pe zi ( sunt acasa, ce o sa fac toata ziua daca nu sa amestec in pamant? da, mai stau ce stau tolanita la soare pe scaunul din balcon dar mai si ma ridic sa amestec la pamant cam ca in mamaliga).
-udat cu apa in care spal carnea. Apa asta contine resturi de sange si anumite minerale. Atentie, cu apa rece de la spalat sangele, nu cu fierbinte ca are si urme de grasime – cum noi deseori avem carne de tzara si taiata artizanal, carnea are mult sange asa ca o spal in 1-2 ape, sau las la dezgetzat in ligheanul cu apa – asta e o apa perfect de udat
-apa in care spal legumele si fructele, resturile de smoothie. De obicei le spal intr-un castron mare asa ca am cu ce. Deseori am legume si fructe bio asa ca nu am de ce sa ma ingrijorez ca ar fi apa cu pesticide sau cine stie ce.
-resturi de bere sau de iaurt.  Ambele contin probiotice utile solului, asa ca bea rar sotul o bere dar eu ii scurg sticla la flori… merge si apa cu care clatesc paharul de bere/castronul de la iaurt.

In 2-3 zile pamantul amestecat asa e numai bun de folosit, desi nu o data am pus direct fara sa il las sa astepte, si udat cu ce aveam de udat ocazional (resturi de bere, resturi de cafea, resturi de iaurt si apa de la clatit recipientele acestora) si dupa aia.

Intr-o zi o sa imi iau rabdare si o sa pozez ce am semanat (iar am sarit calul, dar nu e bai, impart si la vecine si prietene). Nu mai am gradina inchiriata dar  tare am inverzit balconul …

Cand viata altora e o lectie de iubire

De cateva zile incerc sa pun in cuvinte o situatie ce mi-a inmuiat sufletul.
Dupa cum stiti, fac ocazional  voluntariat la spital  -si va spun cu o bucurie  ce mi-a inundat sufletul ca sapt trecuta un copilas si mama lui au primit raspunsul ca totul e bine si pot pleca acasa la familia pe care nu au vazut-o de 1 an.  In nebuloasa care prins impachetat, bilete de avion, luat trimiterile si rapoartele medicale, sacosa de medicamente, la revedere de la camerele vecine si copiii asemanatori, o mamica din camera vecina (cu copil si ea grav bolnav) a oferit un cadou ce m-a emotionat:  ajutorul in a curata pe jos, dulap, frigider, baie (cerute la parasit camera). Dincolo de greutatile proprii si grijile ce doboara o mama din camera vecina ce asteapta analize dupa analize plangand sa afle ca are si ea copilul stabil sa fie operabil, dincolo de diferenta de limba si religie, mama asta si-a oferit ce are cu ea mai de pret: sufletul in maini.

Oare cate femei din noi putem lasa deoparte suferintele proprii si intinde mana altcuiva in nevoie? Oare cate din noi putem sa ne bucuram ca ceiluilalt ii e mai bine si ca intr-o zi si noua ne va fi la fel?  Oare nu suferinta scoate cum ne e sufletul nostru cu adevarat, la iveala? Ne bucuram pt succesul cuiva din jur ?

Ma scuzatz ca ma bucur si vad lucrurile altfel: omenirea are o sansa minunata. Sunt in locul potrivit mie. Un alt copilas va veni la spital, o alta mama plangand, eu si celelalte inimoase vom fi aici.

 

14 februarie e ziua dragostei, nu a consumerismului

Putem sa ne sarbatorim si fara bani.  Fara ciocolate zaharoase ce vor aduce zile de regim si drumuri la dentist.  Fara jucarii de plush la supra pretz  ce ajung sa zaca,  pline  de praf (cine e cu alergii stie  de  ce) ; fara alcoale ce distrug minti si portofele.

Dar e ziua cand avem in primul rand  responsabilitatea de a ne a arata dragostea fatza de noi: sa port bluza aia noua ce o evit mereu ca e prea eleganta, sa imi zambesc mie in oglinda, in timp ce periez dintii mai mult decat de obicei,  sa merg pe jos 15 min mai mult decat de obicei  pt ca si corpul meu are nevoie de dragoste si grija.  Sa programez vizita la dentist/dr de familie/ psiholog/ maseuza etc si sa cer si acea marire de salariu ce o merit de ceva ani. Si musai musai musai  sa ma duc la culcare putin mai devreme, dupa ce imbratisez,  inca o data,  pe fiecare biped din casa.
Ca sa pot iubi am invatat incet incet ca e nevoie sa ma iubesc pe mine si sa am grija de mine, si sa inteleg ca si cei din jurul meu la fel da faca. Un om care se autodistruge are o iubire shtirba fatza de el si fatza de creatia lui Dumnezeu.   Ca sa pot avea grija de ceilalti e nevoie sa am grija de mine si daca nu pot/vreau sa am grija de mine corespunzator voi fi un exemplu prost in ochii copiilor/iubitului.
(Mesaj inspirat de 2 doamne ce au lasat loc  unei gravide in metroul aglomerat; din geci nu se vad burtzile dar doamnele astea au intrebat tare daca cineva vrea sa stea pe scaunul cald eliberat si gravidutza a cerut cu o voce timida si s a scuzat pt sarcina cu o voce si mai timida)

Cum mi-am distrus dintii singura

Cu ani in urma.

Am 3 portelanuri si un implant, 10 plombe daca nu mai multe (unele schimbate de cateva ori). De 8 ani nu mai am nicio plomba noua, niciun tatru, merg doar de mententanta, dar acum 15 ani in fiecare an dentista imi gasea inca 1-2 carii, anul si caria…
Andressa.ro  a avut curajul sa deschida un subiect spinos si sa recunoasca partea ei de vina. Ea e mai tinerica, eu de pe la 35 de ani asa (sau un pic mai devreme),  am avut curajul sa imi asum partea mea de vina pt mi-e  mult mai usor sa dau vina pe altii (pe mama, pe genetica, pe frica, pe alinierea planetelor)  decat sa accept ca ceea ce fac apai fac gresit.
Mi-am distrus dintii singura si pe ai copilului prin obiceiurile de viata neadecvate noua.
Nu e doar genetica, ca tre sa recunosc, e si genetica prezenta aici – smatzul si mie si fetei ne sare bucati, radacini crescute pe jumatate, dar deteoriorarea mi s-a accentuat in perioada mea vegetariana unde in loc de carne mancam multe fainoase: pateuri, merdenele, fornetti si alte porcarii cleioase ce se curata f. greu de pe dinti si aproape imposibil dintre dinti.
La mine nu o fost doar frica de dentist, ca pana la urma toti avem frici. Inca mi-e frica, dar curaj inseamna nu absenta fricii ci actionat in pofida fricii. Pur si simplu a fost un blocaj mintal, o alegere, nici nu am mai vrut sa aud de dentist, desi sunt si multi dentisti calzi si faini, unul fiind sora prietenei mele, dar desi stiam ca are sora dentist si ca are si copii ce vin la ea, eram in asa faza de negare ca nici nu am intrebat nimic din motive de neglijenta intentionata partial constienta.
Da, controlul la 6 luni la dentist e vital. Eu sunt de vina ca nu am mers. Aveam bani de cola, de machiaje, de mobil si de tv si haine fancy dar nu de dentist. Tarziu am inteles ca pot purta si o haina luata la mana a 2a si  sa nu ma tund 5 ani dar nu cu dinti la mana a2a. Un control costa? Ia sa vedeti ce mi-au sarit ochii din cap cand dentistul mi-a zis cat m-ar costa sa refac o lucrare: 4 mii euro (2 implanturi in loc de o coronitza care inca rezista, de 15 ani). (noroc ca avem turismul medical la indemana) – si aici nu mi-a mai venit sa mai calculez timpul si durerile.
Periajul incorect. Acum am invatat sa imi examinez dintii post periaj. Maternitatea si grija fata de copil m-a invatat. De ceva ani folosesc ata dentara – multumesc DM ca produce atza dentara cu scobitori (o urasc, imi provoaca senzatie de voma) si sa curat printre dinti si imediat imi dau seama ca nu am periat bine asa ca mai iau o data la periat. Un periaj ia si 4-5 min. – pe cand alta data 1-2min maaaxim. Nu stiu de ce se promoveaza 2 minute periajul, poate am dintii altfel asezati sau mai multi sau ma misc mai incet dar 2 minute nu e suficient.  Si ca sa nu ma plictisesc periind (realmente mi se pare boooring), curat chiuveta in acelasi timp cu cealalta mana – incetisor, cu bicarbonat, ca de ce atata graba.
Iau o pasta de dinti care sa imi placa. E important sa periem dintii, si nu in scarba. Alta data luam din aia mai ieftina, mentolata, pe care o uram.
Am o oglinda mica in baie, ieftina, de cosmetica, din aia care mareste. Cu ea pot verifica daca am periat bine, folosesc atza dentara, in ea ma uit sa mai dau cu unghia pe cate un dinte sa vad etc. Am spart o oglinda si dupa cateva sapt. mi-am dat seama ca mi-e importanta!
Mananc mult mai multe cruditati = cam juma din mese. Cum mi-am dat seama ca e important asta? Pai uitati-va la masticatia proprie  in gura, cu oglinda. E suficient sa va examinati dintii dupa o masa cu biscuiti. Periati-i 2min – daca reusiti sa curatati bine…bravo voua. Eu nu, forma dintilor mei nu le ajunge 2 min de periat biscuitii lipiti peste tot. Apoi luati o masa la care predomina cruditatile (salata de varza, sau de morcovi/telina/mar , una cu rosii si castraveti) alaturi de o carne gratar (nu tocata)/sau branza. Uitati-va la dinti dupa. Periati si uitati-va. Realmente si fara periaj temeinic dintii arata destul de curati dupa o masa cu legume crude care implica masticatie cu toata gura, o masticatie lunga si lenta unde folosesc toate maselele. De la varza, morcovi, telina, etc. dintii raman nu incarcati de resturi ca de la fainoase, periajul e mult mai eficient dupa legume si fructe crude.
Legumele si fructele se mesteca incet, nu se beau. Maselele au rolul lor la mestecat, un organ nefolosit se usuca si cade. Lent, indelung, pt ca digestia incepe in gura e posibil ca anumite carente de vitamine/minerale sa fie de fapt  rezolvate cu o masticatie completa. Modul de gatire romanesc (tocat, fiert mult) duce fix la anularea asta!.
Alimente bogate in minerale. Subiectul e controversat si dezbatut pro/contra, doar vreau sa amintesc ca un praz in salata  si o piftie din cand in cand, citit despre ftalati si fermentare indelungata si cum afecteaza absorbtia proasta de minerale etc. nu face rau nimanui.
Alimente grase. Mdea – grasimile au fost multi ani blamate ca ar cauza boli cardio si obezitate si de fapt e in mare vina fainii si zaharului. Cica anumite grasimi ar fi bune pt dinti: ulei de  masline (cine nu are un grec in birou, sa isi caute o femeie 🙂 ) ,ulei de cocos, dar!! nu tratate termic!!!
Fara rontzait intre mese. Zero gustari. Nici macar o gura sau de lins vreo lingurita. Iau 2 mese zilnice, dupa fiecare masa periaj (3-5min, da?) si gata pt 4-5 ore. Degeaba spal dintii corect daca dupa 1-2 ore luam o gustarica pt ca asa se promoveaza in media. Da, o fi sanatos pt altii, uite ca pt mine e sanatos fara: mananc la masa, spal dinti si gata.
Nu am pasta de dinti? si o perie ajunge. Cu peri moi sa nu mai ma feresc sa spal si gingiile. Care imi sangereaza si ani de zile evitam curatatul langa ele corect. De gasit periuta potrivita mie e un alt pas.
Nu mai beau bauturi care coloreaza dintii. Nu cafea, nu ceai, nu vin rosu. Nici seminte nu mai scuip – iau curatate sau curatz in mana. Nici caramele (ok, 1 pe an :D). Beau apa si e suficient. Beau ceai doar daca sunt bolnava si inainte de masa (ok, acum beau de 3 frati patati ca am bube) .  Daca iau ceva vin, iau un vin rosé si ala la masa, si in vacanta. Ce fac dupa masa? da, periaj de 4-5 minute.
Stress-ul. Nu mi-am dat seama cat de grav e pana cand copila, datorita schimbarilor masive in viata ei emotionala imi scartzaia din dinti suav toata noaptea la urechile mele de ma trezeam de cateva ori. La 3 ani. Consecinte: masele si dinti rupti. Pe rupturi i-au aparut si carii. Stiu ca genetic nu are tot bagajul, i-am dat eu alte valori dar nu asta, dar pana la perioada asta incarcata si scartzaietoare totul a fost ok!! si nu i-am dat dulciuri deloc (ok, noi nu, dar bunicii pe ascuns….).  Asa ca la 3 ani a primit o anestezie generala si 10 plombe. Evident ca tot pe genetica am dat vina si atunci. Dar realitatea e ca stresul duce la incordari de maxilar si scartieli noaptea – si nu ajuta nici pe cei mai dotati genetic in gura. Se poate calma cu proteze speciale, cu exercitii de maxilar pt relaxare, la copii mici cu rontzait morcovi (bastonase sau morcov ras pe razatoarea mare), mere, cu plimbare serile pt relaxare si odihna, eliminat stimulatorii seara (ecrane, cafele, zahar, fainoase etc etc).
Ar mai fi si alti factori care deterioreaza smaltul dar noi nu fumam, nu bem alcoale, eu nu cafea. Acestea afecteaza pana si pe cei genetic perfecti: mama mea, pe care nu o tin minte sa  se fi spalat vreodata pe dinti, la 60 ani a inceput sa aiba probleme – atatia zeci de ani de fumat si cafele si alimentatie gresita isi spun cuvantul si la ea care avea dantura impecabila si demna de pozat pt  reclame pe cat de  frumos aranjata avea (nu incalceli ca ale mele), cu dinti uniformi, muscatura corecta (nu colti iesiti in exterior si maxilar asezat deviat) etc.

Acum ceva ani mi-am facut un jurnal alimentar si al igienii. Si am vazut ca de fapt multe seri uit sa ma spal!! faptul ca ma spal temeinic dimineata nu e suficient. Cand am scris evenimentele si vazut din exterior, obiectiv, mi s-a ridicat o ceata de pe ochi. Scrisul ritmului vietii, alimentatiei, sportului, o monitorizare de baza dar pe hartie etc. ajuta in orice problema a corpului: asa am identificat alergiile (prin scris tot ce mananc/vin in contact), asa am identificat de la ce ma ingras(da, la 2 kg luate m-am mobilizat), asa am imbunatatit si somnul (imediat am remarcat ca seara de seara ma culcam prea tarziu) etc.  Ca si la buget, monitorizarea rutinei ajuta la imbunatatit sectiunea vietii noastre ! !!

Abia pe la 35 de ani am inceput sa ma intreb daca ce fac e bine, ca nu aveam rezultate bune. Sa imi recunosc si partea mea de vina. Sa nu ma mai blamez dar sa imi asum actiunile. De 7 ani nicio carie noua in familie. Niciun muc. Niciun ban la farmacie (sampon antipaduchi nu se pune, da? 😀 ).  Nici macar tartru nu mai e la mine, semn ca ce facem, facem mult mai bine pt noi. Am lasat blamarea si actionat incetul.
M-am intrebat de ce nu mi-au zis toate astea niciun dentist pana acum. Pai  nici nu am intrebat. Si oricum daca o zis ceva, nu as fi auzit. Si mai rau, eu mergeam la reparat nu la prevenit, nu eram pregatita sa imi faca cineva morala ca doamne, eu eram vegetariana, eu mancam sanatos, nu?. NU. Sper ca vedeti diferenta…preventia inseamna sa nu mai fac niciun tartru/carie, nu sa merg dupa plombe scumpe si dentistii cei mai cei…
Azi, dupa 15 ani, am o masea s-a rupt sub plombe asa ca in viitor voi pune portelan. Opturatia noua de canal are nevoie de cateva luni pauza ca asa a decis dr. asa ca am timp sa pregatesc banii si eu moral – de frica de dentist nu am scapat, doar ca am si o frica si mai mare: de factura :), ba am multe momente cand ma gandesc ca mai bine o scoteam ca scapam mai ieftin si mai repede decat replombat canalele si operatiunea portelan. Altfel, evenimentul asta era de asteptat de acum 15 ani cand a fost prima umblare pe canal. Ce am stricat, stricat ramane, hai sa nu mai stric si altele si mai ales sa nu mai stric copilul,  sa nu ma mai vaicaresc si blamez – orice pas mai bun e un pas pt mine.
(si cu asta am acoperit toata seria despre sanatate si disciplina, pe care incerc de ani sa o scriu. Am vrut sa scriu ceva si de sanatatea morala si cat de rau fac conflictele si ura, dar mai las sa se sedimenteze cele intamplate pe langa referendumul din weekend)

Empatia e o alegere

Scriu repede, la cald, vazuta acum 2 ore in metrou: metrou plin ochi si un tatic cu prunca de 1-2 ani in brate era in picioare, toate scaunele ocupate de oameni cu nasul in carti sau ziare. O doamna cu par complet alb ii face semn taticului sa se aseze. Acesta accepta, cu un zambet evident jenat/ emotionat. In momentul acela 2 barbati tineri isi scot capul din ziare/carti se ridica si isi ofera locul doamnei cu par alb. Zambetele in jur se intetesc.
2 oameni,alaturi, intra intr-o discutie soptita, pe tema ca sunt si tati responsabili ce isi duc copiii la cresha, nu doar pica pe mame (cu un ton admirativ).

Am coborat din metrou multumind oamenilor ce s-au dat jos din usa, sa ne faca loc. Un gest frumos si simplu, dar care se propaga in lant – haideti sa il provocam si in orasul nostru!

vara pe balcon, iulie 2018

E o perioada minunata, pe care o astept an de an si pe care mi-o imaginez si mai si vara viitoare. E cald, containerele mele sunt verzi verzi si suprrapopulate si atarna din ele rosiile si castravetii in floare, telina si salata si patrunjel si macris si frunze de ceapa verde si de ciboulette si ce mai am acolo le invit aproape zilnic cate putin prin salate.

E verde si cald si ud cu drag in fiecare dimineata si le zambesc si vorbesc.

Culeg roadele si ma bucur de fiecare strop de efort returnat: aproape totul e gratis aici, doar cu dragostea mea nepretuita. Lada de compost e fierbinte si ceva ganganii misuna, pamant perfect sa completez jardinierele si lazile. Remarc ca lazile de lemn rezista cel mai bine la soarele direct dar pierd umiditate mai mult decat
galetile de plastic negre. Nu e bai, sunt acasa zi de zi, le ud cu darnicie cu apa recuperata din bucatarie de la spalat rosii si cirese si ce alte ierburi mai trec prin farfurie.
Culeg si primele fasolici pastai. Nu sunt multe, dar cum adaug doar cateva la o oala de ciorbita, e semn de bine.
Busuiocul si telina si lamaitza si menta si rozmarin si alte aromate le voi taia scurt si toca si congela/usca, dupa cum oi avea chef. Sper ca pana ma intorc din vacantza sa isi revina. Singurul norisor ce imi incarca visul de vacantza cu cortul prin Frantza este fix ca raman plantele singure de parca prietena buna care ramane mereu cu ele nu s-a descurcat bine dar cred ca am un pic de sentimente de mama elicopter cu ele ca nimeni nu le vorbeste si ingrijeste ca mine 😀 😀
Ghimbirul se descurca meritoriu – il adaug in smoothie cu cate o ramura de telina si o juma de lamaie si daca e ceva fructe bine daca nu niste apa si gata mic dejun – se termina ele repede asa ca revin la altele umane si mestecabile, ca si dintii mei functioneaza :)Cum imi place sa organizez pe viitor, iulie e momentul de pregatit lucrurile pe mai tarziu. Am semanat kale, si mai seman un rand de fasolici in paharutze, sa le pun in locul plantelor ce ajung la maturitate. Mare parte se vor duce in gradina de unde ma pregatesc sa recoltez primii cartofi. Am si marar 🙂 .
Pe toamna mai caut si niste sfecla de frunze, din aia numita perpetual spinach, inca nu stiu cum o voi gati 🙂   dar lasa sa fie asta singura problema, clorofila e mereu bine primita in farfuria mea.
Macrisul se descurca minunat. E planta perena, o data plantata supravietuieste an de an. Tot neplantat, din seminte vechi cazute mi-a iesit niste marar pe care il las de seminte, mararul e scump cand nu il am :). Cu busuiocul nu stiu ce fac dar cumpar cate un ghivecel ma fiecare 2 luni…nu ii place la mine si pace. Asta e. Rosiile au pornit din seminte, vecina a plantat cu darnicie si mi-a dat si mie. 15 fire anul asta si daca aveam loc aveam si 30, desi stiu ca balconul meu e de fix 5-6 fire, zau ca am exagerat! .Castravetii se descurca si descurca, se intind pana unde pot, daca ma sufoca o sa ii mut in gradina unde o sa se descurce si cu melcii 🙂
Ia ziceti, ce aveti verde la voi in batatura?

 

 

 

leustean si castravete.
Castravetele nu se descurca la umbra leusteanului
salata
salata plantata din radacinile altei salate. Rupt frunzele de la baza si lasat sa mai rodeasca
dalie galbena, suvenir de la Londra.
busuioc si rosie si telina la un loc. Permacultura dupa cum avui chef 🙂
telina si niste cepe amarate
salata + kale
salata din resturi si o kale pe care o manca ceva ganganie. Kale am seminte din germania.
patrunjel, fasolica, limba mielului, rosie mica, si ceva spanac salbatec, ce mai, de toate. Le transplantez de aici…
castravetii se descurca langa petuni. Niste albinute le viziteaza, si un bondaroi e bine primit

 

Bugetul si prioritatile femeilor, in functie de varsta

Cu ceva timp in urma am citit un articol pe times.com despre relatia femeilor si banii lor, si cum ne afecteaza viata.

Ca o femeie emancipata ce sunt, ridic atentia asupra faptului ca suntem strict raspunzatoare de sanatatea financiara proprie si de viitor.

Bazat pe un numar de intrebari ridicate femeilor, specialistii times.com au facut remarci dar si recomandari financiare pentru cateva categorii de varsta, iar eu vreau sa promovez asta deoarece femeile sunt  mai “slab” platite decat barbatii dar traiesc mai mult.

Articolul e si mai  interesant pentru ca prezinta o imagine obiectiva de cum evoluam in timpul varstei si ce prioritati avem, financiar vorbind.

Si mai important e faptul ca deja am implinit 40 ani deci trec la un nou segment de varsta si preocuparile mele difera.

 

Pentru femeile de  20-30 ani au remarcat ca prioritatile financiare ar fi:

– platit datoriile (faimoasele si grelele credite de studii americane, carduri de credit facute pt cumparaturi dezorganizate). 74% din femeile interogate aveau datorii iar o parte din ele datorii f. mari!!
– fond de urgenta e necesar. Aproape jumatate din femeile tinere si-au schimbat jobul si casa asa ca un fond de urgenta de 5-8 salarii e necesar
– marirea de salariu e un eveniment financiar des in viata tinerelor. Conform times.com 28% din tinere au raspuns ca primit marire de salariu

 

Ce e de facut? Specialistii times.com au recomandat tinerelor:
– studiat tehnici de negociere si cerut/cautat maririle pe care le meritam
–  cautat de platit mai repede datoriile pt eliminat dobanzi si impovararea.

 

La 30-40 ani:

– achizitie de casa cu avans e importanta. Se pare ca aprox jumatate din femei au bifat locuinta ca prioritate.
– incep investitiile pt pensie, economii pt copii, eventual inceput un business (50% din femeile studiate au copii)

Sfatul specialistilor:

– studiu si voluntariat in timpul concediului de maternitate pt a nu pierde contactul cu meseria si cu piata.
– pt cine nu a luat concediu de maternitate recomanda luat ajutor la curatenie si gatit, pt canalizat energia pt lucruri importante
– minim 20% avans la achizitie casa. Cu cat mai mult cu atat ipoteca e mai usoara.
– studiat asigurarile si pensiile deductibile din taxe

 

La 40-50 ani au remarcat ca femeile au grija de:

-pensia devine DIN CE IN CE mai  importanta, si 70% economisesc extra pt pensie, fata de doar ctavea procente cu 20 ani in urma (on going)
-daca s-au mutat copiii la casa lor, banii i-au redirectionat catre fondul de pensie(nu inca)
– o asigurare de sanatate/viata, varsta isi spune cuvantul (nu am)
– o  atentie sporita pt cariera si pt tinut la zi informatiile (nu am)

 

Recomandarea specialistilor:
– profitat de faptul ca 40 ani e varsta de apogeu a venitului. (ups!!)
– cursuri si studii pentru a mentine competitiva pe piata si negocia salariul mai bine (prea putin am)

La 50-60 ani situatia e complet diferita:
– femeile de varsta asta in general au evitat sa discute despre finantele proprii (interesant!! , voi ati remarcat aceasta ezitare? -la mine in familie da!! )
-asigurarile private de sanatate sunt prioritate (todo)
-50% din americance la 65 ani au si pensii private, nu doar cele obligatorii (on going)
– 50% din americance au cel putin un imobil /locuinta(on going)

 

Recomandarea specialistilor times.com:

– scos hartie si calculat exact situatia financiara, si ce pensie ar putea obtine si mai ales de cand. Mai sunt atatia ani pana la pensionare, e nevoie de o clarificare.

 

Dupa 65 ani, au remarcat ca:

-femeile americance calatoresc mai mult (SUPER)
-au renuntat la hainele de birou (SUPER)
-dar unele inca lucreaza din motive financiare sau de drag (doar 2% mai au un bussiness)
-isi pun documentele in ordine (mosteniri, asigurari, etc).

 

Recomandarea specialistilor times.com:

-verificat cu un avocat de e nevoie de testament sau nu
-downsize la viata. Hainele de birou – adio. Eventual mutat in locuinta mia mica si nu in centru etc.

Eu citesc ocazional time.com dar multe articole de acolo mi-au dat de gandit.  Eu am trecut prin toate etapele mentionate! si mi-ar fi placut sa citesc asa ceva acum 20 de ani!

Ia ziceti, voi va regasiti in schema americana?

 

Si cu asta anunt ca pregatesc un sir de interviuri cu femei inspirationale, pe tema finantelor proprii.