Category: prieteni

End of summer nostalgia

De vreo 3 sapt am inchis geamurile noaptea, ca afara scade sub 10 grade si ziua nu reuseste sa ne incalzeasca peste 20. Bine, nici cu usa la balcon inchisa nu trecem de 21-22 grade, dar inca simt lipsa zgomotului de vrabii de noapte si ce pasari or mai fi discutand ele pe intuneric. Mai octombrie, mai, de unde ai venit asa brusc? In congelator zac cateva borcane de suc de gogosari si rosii. Miere am pentru pana la primavara. Zacusca si gemuri o sa cumpar de la o asociatie umanitara, doar doar sa terminam bucataria si planuiesc sa am un raft doar pt emotii si caldura la borcan.  Mancarurile grase au redevenit in preferintele noastre: unt, ulei de masline, slaninuta afumata din congelator au devenit mai gustoase si mi-e pofta de ele.

De la stat acasa am inceput sa imi vad defectele si dezordinile din jur, alea ce sunt acolo de ani dar acum au inceput sa ma frustreze. Bucataria e urata si veche de cand ne-am mutat aici si 5 ani au zburat si nu mi-a pasat pana acum, zona cu materiale si atze e in mai multe locuri si sunt peste tot si se extinde ca aerul dar pana acum nu le vazui si ignorat cu delasare, asa ca am inceput, incetishor, sa le gasesc un loc a lor si sa imi aduc si ceva linishte in ochi. Deja vreau si altele renovate – apucaturi de femeie casnica….

Am incetinit ritmul zilei, si apuc sa le iau, pe rand, departe de agitatie, ca o purificare din interior spre exterior. Am reinceput sa beau ceaiuri pe indelete si sa citesc. De obicei vacantele si weekendurile sunt de citit, dar si acum, de toamna, cu ochelarii pe nas citesc pana adorm. De departe as aminti pe Julia cameron cu Arts’ way si ideea ei simpla de a relaxa mintea si lasa creativitatea din noi sa curga scriind-o pe hartie. De mana. Dimineatza devreme. 3 pagini. 3 pagini mazgalite haotic cu orice ganduri zboara din jungla din capul meu, le scot pe marginea pixului si ochilor impaienjeniti si le las sa curga, sa curga. Prima pagina sunt treburile nefacute care imi taraganeaza: nu am udat florile pe balcon, nu am platit azilul mamaiei, ca de 2 sapt stam cu bucataria nelivrate si cutiile cu oale sunt peste tot, copila nu are unghii taiate, nu am mai vorbit cu vecina – oare e bine?, sa sun la dentist la dentist la dentist etc.,  apoi se ivesc si alte ganduri, unele autodistructive si autodesconsideratoare  si ce multe sunt si negre si vai, ce parere proasta am de mine asa cum nu am fatza de niciuna din prietenele mele, si apoi cand mi-am scris pe toate negrele astea si sufletul le-a scuipat din scarba parca mi s-a linistit si pacea si scriitura si mai scurg inca ceva pt a 3a pagina, ceva ce are cateva firimituri din cele nefacute si cele gandite si neiubite si ceva iesite la iveala din dorinte marunte si neglijate si visele mai mici si mai vechi ce le-am ingropat si lasat de izbeliste ca, evident, alergatura de zi cu zi incuie si creativitate si suflet si minte si curaj si actiune si pace interioara.
E momentul sa vad de ce am asa parere proasta despre mine si sa mi-o repar. Nu e nicio problema sa stau, un pic, cu mine, far laptop sau mobil, si sa imi miorlai inceputul toamnei.  
There is a time for us.
Right now.

 

 

Jurnal de iunie. Initial un jurnal al recunostintei, in final un raport de carantina….

Au zburat 12 saptamani de cand lucrez de pe canapea. Initial am fost trimisi acasa  cu ideea ca va fi doar pt 1-2 saptamani care s-au lungila si latzila pana la sfantu’ asteapta. Prima perioada am tinut un jurnal al recunostintei pana cand viata s-a rostogolit in directii neasteptate. Am simtit nevoia sa pun in scris framantarile, iesirile din ritm la care cine s-ar fi asteptat. De fapt de mult timp imi insir eu din ganduri aici pe blog. Cateva din ideile scrise le-am adunat in articolul asta, fara pretentii de coerenta sau cursivitate, idei pe care le-am scos fie din draft, fi de pe email – email catre prietene, pe whatsapp la rude sau idei ce le-am lasat sa treneze printre neuronii si gandurile browniene.
Dupa cateva zile de dezorientare si impletucit prin bucatarie si printre prajituri, am reusit sa ne adaptam disciplinat la noua viata, pt ca evident si asta e o viata, cu miscare, alimentatie pt o imunitate impecabila, voluntariatul s-a schimbat dar a ramas, timpii pt hobby uri si familie si suflet si rugaciune au devenit mai mari si sa stiti ca nu m-a deranjat deloc.  Au trecut si panica asociata concedierii masive, desi ingrijorarea si dezamagirea si mila fata de colegi si de volumul mare de munca pt mine a dus la nivel crescut de cortisol si tiroida; au venit ca un valatug si dramele deceselor din jur.
Imi e dor de mers la piata si de intors cu un brat de flori la un pret minuscul. Mi-e dificil de dus vazutul cum bugetul de mancare a crescut simtitor legat de preturile nesimtit de ingrasate si rafturi pe alocuri goale la Cora; am digerat greu si vestea ca se vor taia 20% din salarii, si  inca nu m-am impacat cu ideea ca ni s-au evaporat concediile. Fara motivatii, ne-am tinut in continuare de discipline, asa cum am stiut. Am invatat ca pot manca mai simplu, pot trai cu 1-2 mese si foarte bine. Am slabit.
Recuperez si spatele si genunchii si greutate si pot  sa alerg iar.  M-am bucurat sa   alerg in ploaie si descoperit o alee pe langa bloc in plina verdeatza, paralel cu strada, perfect de alergat, desi stau in blocul asta de 4 ani. Nu ma asteptam ca ceva made in china sa ma aduca in better shape decat am fost in ultimii 10 ani. Traiasca kinetoterapeuta ce nu a inchis pravalia, ne-a primit cu cerceaful propriu si masca.
Am redescoperit linistea si puterea rugaciunii, pacea mataniilor si cat ma ajuta contra anxietatii si cortizolului sus si tiroidei ce ma sufoca.
Am replantat pe balcon multe multe multe. Dar multe. Am pus 4 seminte si nu a iesit nimic. Am pus 40 si au iesit si alea 4 de dinainte. Am impartit cu vecine si mai am de impartit. Am omorat cateva din neglijenta.  Primele saptamani de carantina am regretat amarnic ca nu mai am gradina dar asta e, am renuntat, am vrut sa fiu corecta si mai corecta decat anii trecuti ca nu mai aveam dreptul la gradina de 3 ani, la care am renuntat din motive de moralitate ca oficial nu mai aveam dreptul dar cu criza normele morale mi s-au imuiat si regret ca nu am fortzat regula romaneste cum am mai facut cu 3 ani in urma.
M-am imprietenit cu Mustik, pisica vecinilor. Pisica recuperata de vecina de pe strada, Mustik vine la geam la noi si da cu labutza – na, mananca de mai poti din peste, mai Femeie. Cum o invat sa nu imi sara in brate? Se poate dresa o matza?
Maiaua e iar la noi in casa. Inca o gura de hranit? am fript turte cu gust de copilarie si mancat calde cu lacrimi in gat…
M-am bucurat de linistea strazii fara masini, de aerul curat, de trezit cu sunet de pasarele ( au reinceput masinile si normalul nu imi mai e normal). Alerg. Iar. tiptil, cate un 10-15 min de cateva ori pe sapt au devenit 5 km, lenti dar fara oprire. Unii pot merge mai repede decat alerg eu si eu tot alerg cu zambetul tamp a lui mister Bean fericit de reusita. Recuperat ce am pierdut in ultimii 10 ani.  Am inceput sa fac constiincios, zilnic, exercitii de streching si exercitii pt coloana si genunchi. Scartii din unu din genunchi de am speriat si kinetoterapeuta. Ador zilele cand alerg si fac miscare,  si la fel de mult iubesc zilele cand nu fac nimic si pe canapea am facut o gropita cam ca cea din nisip, la mare, dupa forma fundului meu. La sfarsit de carantina schimb canapeaua, zau.
Cu atentia in 3  directii si ca pot lucra si cu copilul in cap la propriu – avui sedinta cu un picior in cap, si nu, nu sunt asa de mobila. 10-12 ore de munca nu am mai servit de multi ani… am si uitat cum e.
M-am bucurat de minunea mea de copila ce isi termina temele in nicio ora, singura. Si  ma bucur ca  se  intoarce la scoala, si o ducem  amandoi de mana fix ca in prima zi. https://youtu.be/7IRIP-hSfJ0  .Cocuta nu mai e mica, face biscuiti si prajituri si scoate vasele din masina de spalat din proprie initiativa si citeste carti dupa carti.
Am incercat sa ma tin de jurnalul recunostintei seara de seara si incercat sa vad in fiecare situatie partea buna, dupa cum citii intr-o carte, asa frumos scris, ca tot ce ni se intampla ni se intampla ca o lectie care vine in momentul potrivit. Chiar daca lectia respectiva e grea.  Dar nu stiu cum sa vad o parte buna din moartea unui copil. Din viata mamei careia i s-a ‘permis’ sa doarma, in spital, pe un scaun, langa patul unde sta in coma copilasul ei si  tatal doarme in fatza spitalului in masina, nu s-au mai dus acasa, si acestia ne sunt prieteni…. de copilutza ce de 2 ani tot in spitale cu zeci de operatii.
Viata inseamna disciplina. Multi zic de motivatie sau scop, doar asta vantura atatia speakers americani care ne vand reusita si succesul impachetate in foi de carti cu multe $$$ si pe bonul fiscal. Zau, ce scop sau motivatie sa mai am zilele astea?  Voi mai aveti ceva target in fata?  Concedii, iesiri, surse de venit, atmosfera din birou ce era atat de faina de m-a inspirat sa fac blogul- sunt doar cateva din cele spulberate si de nerecuperat, asa ca tot ce pot face e sa fac ceea ce m-a tinut mereu: disciplina. Or sa apara si motivatiile pe traseu. Or sa apara si ideile minunate si destinatiile perfecte, stiu ca sunt dupa colt alaturi de oportunitati minunate, dar pana atunci ramanem cu disciplina.
Am vecini. Vecina de deaspura are cancer de plamani si o vazui zilnic, dimineata devreme, iesind cu cainele la plimbare (face kilometri dupa kilometri la fiecare iesire). Vecina din stanga e nebuna cu acte (genul care se cearta singura cu voce tare in lipsa de medicamente desi  acum le ia corect, zilnic, e liniste de multe zile). Vecina din dreapta e psihiatru si adora prajiturile, si pe ale noastre, asa ca fosta cocutza deja domnisoara mare le strecoara pe la geamul balconului cate o cutie din ce mai prajitureste ea.  Ne-a complimentat mirosurile cand trece pe la lift, am incurajat-o sa gateasca pt ca sigur simte si mirosul de mancaruri arse, semn ca din greseli si perseverentza mergem mai departe. Cand nu simte nimic sigur mancam salata, sau rosii cu branza, sau pepene. Mancam salata si cand simte miros de ars.  Ne-a invitat la periat si plimbat calul ei. De, unele femei isi cumpara pantofi, ea un cal batran ce duce o batranete de printz tratat regeste cu morcovi si o pajiste de cateva hectare alaturi de alti 2 confrati si un periaj cu 3 perii diferite si curatzat de copite de cateva ori pe saptamana si plimbat 2-3km prin cartier la ceas de seara. Vecinii de sub noi au supra gatit si supra ingrasat, au facut ce le place mai bine.  Il mai aud pe el cand preda pe zoom, asa de tare vorbeste ca poate trezi si studentul adormit in ultimul rand de la universitate, dar nu inteleg ce preda – ceva matematici superioare, cred. Vecina de la blocul vecin si colega mea de cursuri de limba e asistenta fix pe sectia de covid. Alta asistenta ce lucreaza la acelasi spital e diagnosticata cu Covid.  La spital e filtru atent la intrare – voluntari stau in picioare pt a insoti fiecare pacient la locul potrivit si nu doar ca stau sa astepte ci si croseteaza continuu agatatori pt legat la spate mastile si salvat urechile. Vazui urechi rosii/vinetii de la masti, unii au capul mai mare decat chinezul de la fabrica de masti.
Am impus fortzat plimbarea zilnica la colocatari. Zero negociere. Bombaneli cacalau. Nu e loc de discutie asa ca ceva km zi de zi, pt toti. Bombaneli si zeci de poze. Trandafir furat. Chiar, cum se inmulteste un trandafir? ca as mai fura o ramurica. Doua. Trei. Nu cred ca imi pune cineva catuse si ca solutie stiu sa tusesc din fundul plamanilor. In plimbari Am gasit  bujori la o benzinarie de vanzare, 2 km de noi. Ma duc sa iau la cateva zile. Am invitat sotul cu mine, a zis ca imi da bani sa imi cumpar singura flori. Din carantina asta unii vor iesi shifonati.
Voluntariatul m-a adus aproape de un grup de inimoase.  Cu una din doamne m-am sincronizat asa de fain, fara sa vorbim….ce actiuni facem in viata de zi cu zi ne aduc inapoi raspunsul vietii prin oameni, evenimente, natura, toate ni se intampla  ca valurile din lac dupa ce aruncam o piatra – e important de aruncat piatra.  Si de aruncat bine. E important sa am bani in cont, dar mai valoros e ca am vecini ce stiu ca vor sari neconditionat, vecini nu neaparat aia din bloc. I am in a good place.
Prajiturile sunt bune. Gatite de copila mea si mai bune. Cantarul nu mai este bun.

 

De la colegii de echipa culese: cum sustinem pe cei ce vor sa slabeasca

La birou am inceput sa ies la pranz la cantina si cu oameni din alte birouri. Ajungem 6-8 persoane la masa, mare parte avem permanent caserola cu pachetel. Majoritar barbati, toti normoponderali.
Discutia despre cum ajutam pe cei din jur sa slabeasca a pornit intamplator, cand unu din sefi a venit si mancat o data cu noi, si ne-a facut complimente ca toti mancam sanatos.  Ne-am uitat unu la altul in farfurie si inteles ca da, intradevar, e ceva constant sa avem farfuriile pline de salate si legume crude si nu ne mai minunam de normalitatea noastra. Si a degenerat cand a trecut o persoana obeza pe langa noi, cu farfuria  plina de  chestii prajite si fainoase si zaharoase.

Dintre multe glume proaste pe care doar o gasca de 7 barbati din it  cu bmi=20-21 poate sa le faca, am cules cateva cateva idei constructive (experiente din prejurul lor cu verisori/matuse/mame/vecinul de birou/ exemplu chiar din biroul meu etc):

Daca vrem sa ajutam pe cel de langa, atunci sa il sustinem in tot ce face.  Chiar daca nu sunt de acord cu diete moderne gen intermitent fasting/ keto/ rina/Atkins etc. oricare dieta o incepe, e o dieta buna. E mai buna decat situatia de a nu face nimic si se complace. Inseamna ca isi recunoaste problema si ca isi incepe o noua viata, una mai responsabila.

Sa fim un exemplu bun. Desi imi arde dupa o prajitura, nu o cumpar/mananc langa cineva la regim, nu il servesc, nu il tentez, nu laud, nici nu arunc o privire, si asta pt ca imi pasa de el si il stiu pofticios. Pot sa mananc dovlecei si carne la gratar cu el, imi raman suficiente ocazii sa clemfai o prajiturica. E o forma de respect si dragoste aratata chiar de imi arde buza dupa ciucalata din sertar (pt ca am 😀 ).

Acceptati-i greselile celui drag:  o masa gresita se poate compensa cu o plimbare lunga. Acceptati-i si dieta stramba daca ea crede ca azi 3 boabe de orez la pranz sunt solutia sa slabeasca. Mie nici greselile mele nu mi le accept usor, asa ca asta a fost o replica ce mi-a venit fix in miezul dureros al sufletului.

Citesc despre dieta aleasa de cel drag. Netul e plin. Am 2 colegi in birou obezi (au fost!! unu a slabit pana la normoponderal si merge cu mainile in buzunarele de blugi ca ii pica altfel 😀 😀 ) – acestia 2 au luat toate regimurile care exista si de care nici nu stiam, le-au dezbatut si criticat, eu m-am documentat in paralel. Asa avem subiecte de discutie pe tema asta, discutii constructive si nu inceput cu criticatul (si zau, sunt buna la astaaaa…) si ajuta enorm psihic pe cel ce e la dieta – chiar daca e dieta prea dura sau stricta, eu alaturi  ii pot aduce aminte ca o felie de paine sau o lingura de faina nu ajuta si asta il va sustine pe calea cea dreapta.

Invitati-i la o plimbare lunga, impreuna. Cat mai lunga. Miscarea (2-3 ore in natura), timp calm alaturi de cei dragi, o discutie calda compenseaza hormonal multe carente, inclusiv impact nutritional. Avem emotii ce duc la mancat excesiv, timpul in natura echilibreaza hormoni si digestie si circulatia sangelui si tranzit. Am inceput cu unu din colegi sa urcam pe scari (4 etaje sus, 4 jos, la pranz iar 4 + 4 ) si am mobilizat si pe altii.

Incurajati-l. Foamea vine in valuri, va trece, vine alt val, va trece. E ok sa  simtim foametea si e important sa stie ca si altii o simt (mostenirea romaneasca e grea: bunicii si strabuniciii cu trecut prin foamete, prin razboaie) asa ca tiparele comportamentale invatate din copilarie, cu mancat tot din farfurie si imbiat celalalt pana la fortzare sau sosul cu faina si musai prajit etc. ne sunt niste tipare grele.

Nu criticat. Nu faceti observatii si mai ales comparatii. Ii aduc aminte de reusite, ca se poate, ca i-a iesit, ca nu e usor dar ii va iesi si mai bine. Cel mai recomandat pt discutii in cazul asta e un doctor atent, daca aveti un medic de recomandat, ok.

Sunt cateva solutii pt metabolism lent, e important sa le avem in minte: evitat complet faina si zaharul va imbunatati raspnsul insulinic: fistic, nucile si cacao cica sunt o solutie minunata pt carentele de magneziu, miscare mai multa si redus cafeaua va usura glandele suprarenale etc. – cateva din informatiile ce au circulat la masa (au fost si altele, proaste, le-am google si nu le-am mai scris aici 😀 )

Ce adaug eu, acum, ca in fatza colegilor  nu am fost in stare decat sa tac pt ca m-am simtit f. gresit in discutia asta pt ca nu am facut mare lucru bine pana acum: e important de gasit un grupuri de suport de slabit. De avut un nutritionist/dietician la care sa se planga de abateri, de dureri, de neputinte, de ajutor.  Daca e unu f. strict, e bine, noi romanii (si nu numai) avem o problema cu respectat, autorespectat, si disciplina.  Eventual abonat la o pagina/grup unde sunt poze /idei de mancaruri, program si exemple de miscare, potrivite nevoii de a slabi, pt facut un plan si eliminat toate alealalte din feed.

As vrea sa fi aflat astea acum 25 ani, cand matusile mele erau inca in viata. Poate le-as fi ajutat mai mult si sa previna toate complicatiile obezitatii (diabet, atac cerebral, probleme hepatice si pancreatice, deces).   As fi inteles ca dragostea si suportul emotional a celor din jur sunt factorul cheie in sanatate, si nu o vorba dura sau glumele nesarate speficice romanesti. As fi inteles ca deseori e o forma de sinucidere sau de ascundere a suferintei interioare si ca deseori si cei din jur sufera de neputinta ajutorului – eu am ales sa fug si sa ma retrag  de langa dar asta a fost o solutie lasha.  Regret o parte din oamenii plecati si vremurile in care grijile emotionale erau prea  marunte si abordabile.

 

 

14 februarie e ziua dragostei, nu a consumerismului

Putem sa ne sarbatorim si fara bani.  Fara ciocolate zaharoase ce vor aduce zile de regim si drumuri la dentist.  Fara jucarii de plush la supra pretz  ce ajung sa zaca,  pline  de praf (cine e cu alergii stie  de  ce) ; fara alcoale ce distrug minti si portofele.

Dar e ziua cand avem in primul rand  responsabilitatea de a ne a arata dragostea fatza de noi: sa port bluza aia noua ce o evit mereu ca e prea eleganta, sa imi zambesc mie in oglinda, in timp ce periez dintii mai mult decat de obicei,  sa merg pe jos 15 min mai mult decat de obicei  pt ca si corpul meu are nevoie de dragoste si grija.  Sa programez vizita la dentist/dr de familie/ psiholog/ maseuza etc si sa cer si acea marire de salariu ce o merit de ceva ani. Si musai musai musai  sa ma duc la culcare putin mai devreme, dupa ce imbratisez,  inca o data,  pe fiecare biped din casa.
Ca sa pot iubi am invatat incet incet ca e nevoie sa ma iubesc pe mine si sa am grija de mine, si sa inteleg ca si cei din jurul meu la fel da faca. Un om care se autodistruge are o iubire shtirba fatza de el si fatza de creatia lui Dumnezeu.   Ca sa pot avea grija de ceilalti e nevoie sa am grija de mine si daca nu pot/vreau sa am grija de mine corespunzator voi fi un exemplu prost in ochii copiilor/iubitului.
(Mesaj inspirat de 2 doamne ce au lasat loc  unei gravide in metroul aglomerat; din geci nu se vad burtzile dar doamnele astea au intrebat tare daca cineva vrea sa stea pe scaunul cald eliberat si gravidutza a cerut cu o voce timida si s a scuzat pt sarcina cu o voce si mai timida)

TIMPUL ESTE LIMITAT!

Dupa ce am ajuns la o casa locuibila si nu mi-am mai consumat timpii si gandurile (si banii) cu amenajari si zugraveli si cutii etc, dupa ce am  acumulat multa oboseala, am  inceput sa meditez la ce  e important pentru mine si ce timp (energie) ii acord.

TIMPUL ESTE LIMITAT!

Probabil multi oameni au auzit de fraza “time is money” . O cunosc si o consider adevarata, doar ca in ultimul timp  balanta s-a schimbat si timpul a devenit mai valoros decat banii. Sa am libertatea (si timpul!! ) de a face lucrurile care le doresc in plus fata de jobul full time  plus treburile casnice de rigoare – asta e tinta independentei mele financiare. Viata e prea scurta pentru mine sa petrec 1/3 din timp facand … sa stau la dispozitia sefului.
Inca un lucru ce iau in considerare este energia si concentrarea petrecuta la munca. Dupa o saptamana grea perecuta la munca, imi mai ramane putina energie sa ma ocup de ce imi doresc in cele 2 zile de weekend si cele 6-8 sapt de concediu anual.
Uneori ma gandesc ce as face daca nu as avea jobul: in cele 11 ore zilnice in care nu as mai fi pe fuga catre metrou si de la metrou, as face ce? CE VREAU! gradinarit? cusut? citit? reinceput jogging si invatat sa innot? reinceput orele de pian? …

Jobul e responsabilitate

Responsabilitatea familiei este unul (si marele motiv) pt care nu imi dau demisia acum.  Daca ar fi sa ma “ingrijesc” doar de mine probabil as opri serviciul acum, pentru ca am suficiente investitii (imobiliare) si as contura un mic venit din alte parti. Dar mai am ipoteca, copila, mamaia …
Pe de alta parte jobul nu e atat de nasol! nu vin obosita si stresata de la munca, seful este nemaipomenit, iar ziua cand intra banii in cont e o zi veseeeela.
Da, am ajuns in punctul in care grija financiara  nu mai e atat de mare grija. E momentul cand vad echilibrul financiar, ca am ingrederea ca ma pot descurca cu un minim (ipoteca, apa, curent, net, mancare) , si in care imi doresc mai mult timp pt mine si familie, chiar daca asta inseamna mai putini bani. De aceea am ales sa tai anumite cheltuieli ( facturi, rar la supermarket, si mai rar haine, deloc cosmetice): pentru ca inclusiv banii cheltuiti pe astea imi ataca din timpul ce l-as putea petrece cu copila/cu pasiunile mele.
Ba mi-am facut o lista de prioritati cu lucrurile faine din viata:
-copil
-gradina
-miscare
-casa
-cusut
-casa (curat+gatit)
-job
-citit
Astea sunt prioritatile… Dar cat timp petrec cu ele?  Cel mai mult petrec cu jobul…si nu, nu e el cel mai important din lista, asta dupa cum se si vede.

Pentru ca banii nu pot cumpara timp, ia spuneti, ce conteaza cu adevarat pentru voi? si timpul e direct proportional (cifre dar si calitate) cu prioritati? ca la mine nu.

Idei de cadouri cu mai putine deseuri

O yes!!, vine sfarsitul anului, data aia fatidica se apropieeee si ce cadouri facem la prieteni? Dar la rude? dar la colegi? Ne  asteapta disperare, panica, alergaturi in ultimul moment, ghiontiri  prin magazinele pline de oameni, trafic trafic etc. cutii de imachetat, hartii si funde etc  etc.
No, stop. Se poate fara.
Si uite cateva idei de cadouri usoare fara…prea multe deseuri
 1. Favoritul meu este: restaurant placut cu prietenii(sunt gurmanda). Da, asta mi se pare cel mai fain cadou: 2 ore amuzante, impreuna. Burta plina.  Sau o cina impreuna acasa.
 2. un set de inceput de drum fara deseuri: o geanta de cumparaturi handmade, un saculet de piine hand made, un sac de nuci de sapun de spalat  rufe, chiar si cartea: zero dechet (cu rugamintea de a o da si mai departe) etc.
3. o  vacanta. Da, asta e mereu cadoul ce il visez 😉 .
4. experiente: Bilete la teatru.  Seara la bowling. Bilete de concert/film, curs de gatit etc.
5. abonament la sala de sport. Nu pot sa fac asa cadou orisicui 🙂
6. ingrediente de gatit prajituri (da, ideea mi se pare super) – desi decoratiunile de deasupra tot deseuri sunt
7. dulciuri facute in casa
8. impachetat simplu. Am refolosit hartia de la alte cadouri primite, sacose de la alte cadouri primite, am pus o hartie alba si colorat-o, am pus totul intr-o cutie de pantofi si pus o funda etc.

Voi ce alte idei aveti?

Idei de la : http://dabblesandbabbles.com/marinated-feta/

https://www.youtube.com/watch?v=W1rxIYdXkPA

http://bakedbree.com/toffee-blondies-week-4-of-12-weeks-of-cookies

De ce incurajez cumparat/vandut la mana 2a pe grupuri locale

 De ce  incurajez cumparat/vandut la mana 2a pe grupuri locale?

1. nu imi usuca bugetul daca nu am planuit ceva din timp.
2. ma simt mai bine sa cumpar o rochie la mana 2a daca stiu ca banii raman local, la o familie, decat sa se duca la un magazin cu sediu social si taxe platite in … Cipru.
3. familia care vinde (adica eu, sau vecina) va avea mai putine lucruri in casa, mai usor de intretinut
4. pretul si rapididatea achizitiei. Da, un mixer ce mie imi zacea acolo de cateva luni nefolosit va ajunge in bucataria cuiva in seara asta.
5. abia asa am inceput sa vad cati bani am cheltuit pe produse folosite de 2-3 ori. Tot ce am castigat din vandut de la inceputul anului asta am pus intr-un borcan. Da, am mai bagat mana in borcan, de 2 ori. Ssst. Si tot am 500 adunati. Valoarea e f. mare pt ca multe produse le-am vandut la 10-20% din valoarea initiala (doar cateva la 50%). Un calcul estimativ imi indica bani cheltuiti …peste 4000 si asta in ultimii 2 ani. Si inca nu m-am luat de multe bucatarie :). 4000 sunt numai lucrurile inutilizate!
6. spatiu. Da, nu mai iau lucruri ce le voi folosi o data la 2 ani. Daca am nevoie stiu ca le gasesc la mana 2a, ieftin (dar deseori nu am mai avut nevoie 😀 ).  Nu mai am probleme cu spatiul si stochez ce utilizez (am gasit loc si pentru un sac de cartofi, pentru 10 kg de mere si 2 pungi de linte etc.), nu mai spal si sterg periodic de praf acele lucruri inutilizate(economie de bani, timp), nu mai stau sa le aranjez, sa nu mai zic cat de usor si cat reduc la costurile mutarii (inca stam cu chirie).
7. un lucru abandonat de mine devine util la altul.

Va aduc aminte ca aproximez  4000 cheltuiti inutil, da?. Si ma mai intreb de ce nu imi ajunge timpul si nici banii de avans de casa.
Si pentru asta imi repet ca Eu sunt dintodeauna toti banii necesari pentru manifestarea spiritului

Consumerismul analizat de pe marginea retelelor de socializare

 Ma uitam zilele trecute pe facebook (asa e cand nu vine somnul 😀 ) si m-a suprins cata lume isi expune acolo viata personala. Cumpara un tv nou: pac, un selfie. Ies la restaurant: 2 selfie, unu cu farfuria plina si al 2lea cu burta plina. Desface o sticla de vin din 1975:  inca o poza si share. Pleaca in concediu: notificare din bagaje, de pe aeroport, din avion, de pe plaja etc. Rasfoiesc pozele persoanelor astea si sunt atat de uimita…cine ii vede si le analizeaza crede ca le e viata numai: restaurante, baruri, telefoane cumparate, masini noi, haine noi, etc etc.
 Unu nu ar pune ca si-a facut abonament la biblioteca sau cat efort a depus pana a slabit 5kg sau ca a donat si facut ceva voluntariat sau ca a achitat creditele; unu nu ar promova ca se poate negocia contractul la Vodafone, ca e o oferta de reducere a contractului la electricitate etc.  No, acum nici eu nu as pune pe facebook: status in progress ca in 3 ani sunt independent financiar si nu voi mai lucra niciodata, si asta pt ca seful mi-este  prieten pe fb :si s-ar putea sa imi poarte pica pana la urmatoarea marire de salariu :))) . Problema e ca nu cunoastem efortul omului de acolo, nu avem nici  imaginea completa, nici eforturile fiecaruia, nu stim nici ce credite a facut pentru acel televizor/masina scumpa si nici cat a muncit ore suplimentare pentru un contract nou la firma si acum il sarbatoresc la restaurant.

 Suntem intr-o perioada de glorificare a consumerismului, si o vedem zi de zi iar asta duce la cresterea cumparaturilor impulsive, ba chiar se remarca si “dependente” de cumparaturi. Dureros, da, cand viata promovata pe facebook e cea despre ce am mai cheltuit si ce face altul. Show off. Laudarosenie. Shopoholic. Intr-o societate unde putem cumpara cu un click orice gadget-uri, haine, pantofi si cate cosmetice dorim totul e usor. E prea mult pentru mine si consider ca e prea mult si pentru societate cand vad ca lumea se calca in picioare pt niste reduceri in conditiile in care mare parte a oamenilor au sifoniere burdusite de lucruri  folosite poate de 3-4 ori, sau deloc in ultimul an.
Oare cata fericire poate sa ne aduca niste cumparaturi? Ok, cand ne e foame asta ne poate satura, cand suntem desculti si ne e frig ne poate acoperi nevoia de cald, dar cand mai am 10 pantofi, cand am deja un tv si 2 mobile, cand am deja o masina in fata blocului ce rugineste …. unde ne e limita?

 Interesant este ca presa ne indica o perioada de recesiune economica ce a navalit de 7 ani incoace,  dar asta vine in contract cu marketingul si publicitatea ce promoveaza tot felul de mesaje, ce creaza nevoi si dorinte artificiale, aducand in stadiu de victima multi tineri (si nu numai) ce ajung sa isi faca credite si sa se indatoreze excesiv in carduri, credite, rate etc… cheltuind mai mult decat castiga…

 Si de unde vine slabiciunea umana? Care e cauza? Sa nu imi ziceti ca anii de saracie comunista pt ca deja au trecut 30 ani si am avut timp suficient sa ne adaptam si sa mancam ciocolata care nu am mancat-o ani de zile; in plus majoritatea tinerilor care cumpara compulsiv nici nu au stat vreodata la cozile de atunci. Oare sa fie nevoia de a arata bine? Sa fie dorinta de epatare? Sa fie lipsa educatiei financiare? Sa fie tendinta de a cauta fericirea in exterior? Ce sa fie… ce sa fie….

 Va rog, macar nu mai glorificati consumerismul.