Mersul nu doar trateaza suflet ci si minte, corp, dar mai ales previne.
Carantina asta mi-a scos mai multe rahaturi la suprafata: ca nu pot separa job de casa in conditiile cand lucrez acasa si toate perinda in jur si prin fata ochilor, un coleg de munca de varsta noastra mort si inca 2 copilasi plecati la Dumnezeu, cat de mult urasc concedierile colegilor mei de echipa si ca ingrijorarea imi da probleme de sanatate . Sa fac o distanta intre job si casa (apropos, mentinerea casei e un al 2lea job….), am inceput sa ies la plimbare. MAi pe romaneste sa plec de-acasa si sa merg cat vad cu ochii.
Mersul dimineata devreme sau serile tarzii in apropierea casei au fost incurajate aici in vremea Carantinei, miscarea fiind cunoscuta ca o componenta a sanatatii. Fie ploaie, fie vant, fie vreme placuta, am iesit pe dreapta blocului pe cararea de pe marginea paraiasului involburat de primavara si vazut padurea ce a inverzit de la zi de zi, mai mult si mai mare, evoluand sub ochii mei. Desi ruta o facui de sute de ori, nu exagerez ca de fiecare data tot am gasit ceva nou si minunat de apreciat: noi urzici, leurda la timpul ei, flori proaspete, trandafirul ce a imbobocit si la primele flori galbene am decis sa ii fur o ramurica (e in apa, face radacini, e pe maini bune! ) , am ochit si o casa parasita ce o sa ii jumulesc o ramurica din trandafirul rosu ce atarna ca nesimtitul peste gard. Din greseala am luat gresit drumul si am nimerit o veche carare unde boschetii din stanga cu cei din dreapta s-au intalnit intr-o cupola deasupra capului. Tot din greseala pe langa aceeasi carare am nimerit noaptea in curte la un om de bine de i-am speriat cainele si cainele pe mine. Pe stanga blocului din greseala am facut 2m mai colea de trotuar si gasit o carauie facuta de stapanii plimbatori de caini, locul merita o ecologizare dar mai ales merita o apreciere nemaipomenita ca un colt de natura la nicio aruncatura de bat de calea batuta de ambulante si masini. Am invidiat stapanii de caini ce au iesit de 5 ori pe zi sa isi plimbe potaia. Ba unui vecin i-am zis sa ne imprumute o lesa- sa ma plimb cu lesa in mana cat vreau, si sa arunc explicatia ca tocmai pierdui cainele, bai baieti haideti sa ma ajutati sa il caut. Nu mai stiu numele stapanului, pe caine il cheama Whislle parca.
Am vazut veverite si vulpi. Veveritele sunt matinale si pline de energie, m-a ros invidia pe aia ce locuiesc la curte in zona verde ca pot sa puna un loc cu nuci si alune sa incurajeze veveritele sa vina in vizita. Astea au curaj ciudat, se suie pe peretele blocului si la etajul unu daca le iese ceva de acolo sau daca le latra vreun caine.
Am gasit grafitti si desene minunate. Si unele ciudate. Multe cladiri asa piestritate ies din anonimat cu petele de culoare.
Am gasit ceva copaci rupti de furtuni si cel mai cel e ca am descoperit ca imi place sa ma uit curioasa la radacinile lor si la noii copaci ce cresc din decaderea batranilor. M-am aventurat si prin hatisuri de urzici si crengi si boscheti, am urmat si alei ‘pietruite’ sau podete de lemn. M-am bucurat sa vad paraiase curatate de voluntari (vecinul de la scara 6 se plictiseste rau acasa – e instructor de sport), sa vad o doamna in etate ‘pescuind’ plastice si sarme si plastice si alte chestii aruncate in lac, copii aruncand pietre si lemne in paraias si parinti care nu s-au speriat de le-o cazut copchilul in apa de 30-40cm. Am vazut strazi si curti pregatite de primavara si gradini primenite. Multa lume a profitat de timpurile astea sa semene si sa isi faca gradina de legume, si eu mor de ciuda ca tocmai asta toamna m-a apucat corectitudinea si renuntzat la sa mai am gradina inchiriata.
Am luat paraiasul la picior si mers in lungul lui sa ii vad cursul pana unde se varsa. M-am lovit de un afluent murdar, poluat de ceva albicios, am pornit si pe asta la deal sa caut poluantul – 7 km mai colea si nu gasii nimic dar nu ma las, si cand il prind….
Am gasit cararui batute atat de faine prin locuri salbatice, am gasit altele semimarcate fix pt iubitorii de plimbare ca mine. Am gasit case vechi, am gasit case noi, am gasit biserici ce au de spus multe povesti daca as sti asculta vorba zidurilor, am gasit ditamai conacul (castel) cu ditamai aleea de intrare ascunsa de ochii omului prea grabit pe drumul spre munca, am gasit casa cu coloane dorice si la cateva minute de acolo am zarit pe fereastra un tip mancand ceva cu capul in frigider si fundul gol pusca in dreptul geamului olandez prea jos si prea fara perdele, am gasit multi oameni in varsta iesiti la plimbare cu mers rapid, si oi, si cai, si boscheti de pruni salbatici si catina si coacaze si mure si nici nu stiam cate comori sunt in natura, gata sa le culegem.
Pe aceeasi cale de sute de ori si de fiecare data mi s-a aratat altfel NATURA. Fiecare iesire dupa cateva zeci de minute m-a rupt de ritm si m-a cucerit.
Imi place sa merg. Desi copil ma vaicream mult. Am mers si cu burta in brate si 6-7 km, mers si cu carutul peste 10km, mers singura noptile, ma intorc de la birou ocazional pe jos.
De obicei merg fara un plan. Daca job si vacante si finante si treburile casei mi le dramuiesc in detaliu pe hartie, drumurile sunt doar cu 2-3 repere de atins si daca nu ajung acolo si descoper altceva, nu e bai. Enjoy the road. Ma pierd, ma reorientez, reactionez din instinct si decid pe loc, si deseori sunt surprinsa placut. Iesitul singura mi-a adus si liniste, zgomotul de fond din creieru s-a dus si aparut solutii banale si ganduri creatoare. Deseori regret ca nu am un carnetel sa mi le notez, dar imi zic ca daca sunt suficient de puternice gandurile astea or sa revina.
De cate ori am avut cate o problema grea la munca/acasa, si vazut ca nu am nicio solutie si imi intuneca seara si somnul, am iesit la plimbare. Mersul ma elibereaza de griji, pas dupa pas gandurile si grijile superficiale le las in urma, in ritm lent sau rapid dupa cata energie am, ajung sa vad lucrurile mai simplu, iar deciziile luate dupa 1-2 ore de plimbare au fost intodeauna in armonie cu suflet si ratiune.
Mersul pe jos imi consuma din energie dar mai ales aduce energie. E greu de explicat echilibrul – dar nu o data cand am halit haplea prea multi carbohidrati la o masa (am vazut deja cat ma agita zahar/gluten/orez etc si ca o masa cu exces de carbs nu lasa pe multi sa adoarma), pe cand o plimbare de 2-3 ore consuma carbohidratii din sange si lasa linistea in loc. Si invers, cand sunt bleaga si mi-e greu si sa ma rostogolesc de pe canapea, ma fortez sa ies la o plimbare si dupa 25-30minute de mers incetisor ma simt mai bine, , se aseaza starea de liniste interioara si seninatate, vine cheful de mers mai mutl si stiu ca totul trece. Un dus rece pt picioare, un dus cald pt corp, si somnul bine meritat vine. Imunitatea are nevoie de somn profund si linistitor, mintea are nevoie de scazut cortizolul din sange, burta de miscare pt digestie, mintea de liniste pentru somn.