Cum ne conservam aroma primaverii?

Au inenbunit salcamii
La fiecare plimbare prin oras, ma opresc sa miros si sa respir aroma. Dupa ploaie mirosul e mai fin,  mai discret, dar de o candoare aparte. Fiecare adiere de vant este speciala.

Astazi incerc sa inchid intr-un borcan aroma de salcami pe tot anul. Am cules 10-20 flori de salcam, de dimineata si le-am pus la uscat  intre 2 straturi de hartie de copt.  In 7-10 zile sunt suficient de uscate. le voi pune intr-un sac de panza sau de hartie.

La iarna, ceaiul imi va incanta serile, mie si prietenilor.

Nu exista vid pentru gunoi

Atunci cand arunc ceva la gunoi, el nu dispare. Nici nu se transformă. Nici nu se evaporeaza. Acel ceva este transportat la groapa de gunoi unde poate sa zaca si sute/mii de ani. De aceea, indemnul pentru duminica aceasta este: Reciclați cât mai mult posibil.

Eu duc dozele de bere, sticlele goale inapoi la supermarket. La Kaufland, Mega Image există cutii pentru reciclarea bateriilor (dar si in alte supermarketuri mari). La Mega image am gasit si un reciclator de bidoane de plastic, care returneaza si un bon valoric. Hartia se poate recicla la containerele de cartier – exista măcar unul aproape de fiecare gura de metrou, dar si de sticla. O parte din borcanele de sticla le refolosesc. Este un efort, dar altfel aceste resurse se irosesc, li se da o noua viata. 

Articol preluat de aici: http://365dezileresponsabile.blog.com/2013/07/28/ziua-36-nu-exista-vid-pentru-gunoi/

”Asociatia Sprijin Pentru Cetateni”

Si in Slobozia oamenii s-au mobilizat, si au facut o Asociatie. Moto-ul lor este:

„Singuri nu putem schimba lumea dar impreuna putem pune lucrurile in miscare. Noi insine trebuie sa fim exemplul pe care il asteptam de la oamenii din jurul nostru.

Fiecare ajutor oferit, fiecare fapta buna facuta, fiecare gest de omenie este o caramida in cladirea comunitatii noastre si a unui viitor mai bun pentru cei a caror viziune despre acesta reprezinta supravietuirea zilei de maine. „Bunatatea nu este ceva ce faci din cand in cand ci un mod de viata.” ”

Ii putem gasi pe pagina lor de pe facebook: https://www.facebook.com/asociatiaspc

Actiunea Plantam Fapte bune In Romania

Am ratat momentul celor de la Plantam Fapte bune in Romania. Pentru cei care inca mai au bradutul de la Craciun (viu, in ghiveci), puteti sa ii contactati si sa il oferiti sa il planteze.
Adresa de contact: voluntar@plantamfaptebune.ro  . 
Ei deja au inceput impaduriri in toata tara.



(imagine copiata de pe facebook, https://www.facebook.com/PlantamFapteBuneInRomania  )
Implica-te aici: http://plantamfaptebune.ro/implica-te/

Cum imi ajut vecinul sa se lase de fumat

Fumatul ramane un viciu des intalnit in Romania, estimarile arata ca aprox. 40% din romani sunt fumatori, majoritatea fumeaza  de la 15 ani.
Sa il ajutam pe un fumator in procesul de abandon?  Sa il sustinem? De noi depinde ce alegem daca ii intindem o mana calda.

Articolul de aici : http://www.allencarr.ro/blog/incurajarile-de-dupa-ultima-tigara/ ne arata ce sa nu facem:

  • nefumătorii te vor felicita, dar atât (ei nu înțeleg de ce ați fost fumător atâta amar de vreme) – există însă și varianta în care sunt neîncrezători și-și manifestă scepticismul în mod vocal;
  • fumătorii te vor ironiza și-ți vor întinde tot felul de curse, doar doar vei pica în capcană;
  • cei care deja s-au lăsat de fumat, în general prin voință și ambiție/gume, plasturi/ medicamente vor ține un jurnal detaliat al simptomelor tale de sevraj: “ți-e poftă?”, “te-ai urcat pe pereți?” etc. și totodată vor vesti Apocalipsa – în caz că nu ai râcâit pereții de nervi și poftă de țigară, fii pe pace, sigur vine!

Personal, pe un proaspat nefumator, il voi imbratisa pt prima data. Ca nu pot imbratisa fumatorii…

martisoare

Se apropie sarbatorile de primavara, cand fiecare ofera cel putin o floare/un martisor celor dragi. 
Haideti de data asta sa ne orientam spre produsele locale: martisoare de la artizanii locali , flori locale, de sezon. E usor sa identificam artizanii locali la targuri: ei au tarabe mai mici, marfa  personalizata, despre care va pot spune o poveste, de la idee la realizare.
Opriţi-va la tarabele lor. Cumparaţi de la ei.

Oricare ar fi orasul/satul in care locuiti,  exista cel putin o persoana talentata si careia ii face placere sa lucreze si incearca sa vanda cateva mici produse.
Indrazniti sa cereti orice model, de la cele foarte simple, tradiyionale, dar si ceva personalizat. Asta va diversifica ideile lor.

Aceste martisoare sunt facute cu cu migala , nu împachetate “pe vapor” si  uneori au valoare mult mai mare decat pretul afisat.

Aparent, castigul lor e mic. Nu se vor imbogati cu cele vandute, nu reuseste nimeni sa faca, singur, cateva mii de produse si sa le vanda in 1-2 sapt. contra a 10 lei. Mai au si costuri cu taraba, materiile prime folosite. Dar la sfarsitul perioadei, artizanul ramane cu sansa de a supravietui, si speranta ca afacerea ii va merge si pe viitor, cu placerea si satisfactia de a primi un MULTUMESC, un zambet, o apreciere a muncii proprii.

inverzirea orasului

Ce poate fi mai frumos decat un oras mai verde?
Oricine poate semana 2-3 ghivece, o jardiniera in plus. Daca devine un efort financiar prea mare, se poate improviza: o ladita de lemn refolosita, pamant luat din padure, si cateva seminte improvizate: boabe de fasole ( germineaza f. repede, in cateva zile se vad frunzulitele), dovleac, ardei, rosii etc. o ramurica de iedera luata din padure, seminte recoltate de la flori de anul trecut.

Usor, accesibil.

(poza copiata de pe site-ul: http://lejardindeclaire.blogs.marieclairemaison.com/archive/2008/05/26/faire-sois-meme-ses-bacs-a-fleurs.html  )

O alta initiativa frumoasa in Bucuresti:  https://www.facebook.com/events/1467078966853775/?ref=22