Scriu repede, la cald, vazuta acum 2 ore in metrou: metrou plin ochi si un tatic cu prunca de 1-2 ani in brate era in picioare, toate scaunele ocupate de oameni cu nasul in carti sau ziare. O doamna cu par complet alb ii face semn taticului sa se aseze. Acesta accepta, cu un zambet evident jenat/ emotionat. In momentul acela 2 barbati tineri isi scot capul din ziare/carti se ridica si isi ofera locul doamnei cu par alb. Zambetele in jur se intetesc.
2 oameni,alaturi, intra intr-o discutie soptita, pe tema ca sunt si tati responsabili ce isi duc copiii la cresha, nu doar pica pe mame (cu un ton admirativ).
Am coborat din metrou multumind oamenilor ce s-au dat jos din usa, sa ne faca loc. Un gest frumos si simplu, dar care se propaga in lant – haideti sa il provocam si in orasul nostru!
Ce frumos! Chiar săptămâna trecută mă uitam cum absolut nimeni nu i-a dat locul în metrou unei femei vizibil însărcinate și mă gândeam că aș vrea să mai văd și reversul medaliei măcar din când în când. În ultima vreme am simțit că parcă e tot mai greu să fii drăguț și empatic, mai ales la metrou. Și eu mă simt deseori agasată de aglomerație, de căldură, de faptul că simt că-mi pierd timpul pe drum, însă încerc să mă liniștesc și să mai fiu atentă și în jurul meu. Nu-mi iese mereu, dar tot mai încerc.
Miss I. recently posted…Un om c-o vioară: David Garrett în concert la Sala Palatului
De obicei in metrou scriu pt blog, inghesuita intr-un colt cu telefonul butonand in mana drafturi….iti dai seama cate ratez in jurul meu.
gesturi odinioara normale azi sunt tratate de parca ar merita un premiu Oscar. Stiu exact ce zici, doar ca nu pricep de ce oamenilor le este atat de greu sa respecte niste reguli de bun simt pe care acum 20 de ani le respectam. Chestia asta marunta cu refuzul de a cobori sau a urca pentru a face loc si altora… era de neconceput cand eram eu copil. Am devenit prea egoisti, pe concentrati numai pe noi insine. Fiecare din noi e buricul Pamantului…
si eu imi aduc aminte cu drag de perioada copilariei dar sunt unele situatii si acolo dure si ma intreb daca nu cumva idealizez eu lumea de acum 20-30 ani si imi aduc aminte numai ce era bine.
La mine era si complet diferit – in lumea satului restrans oamenii actionau si de rusinea de a fi vazut, nu doar din proprie moralitate.