Scriu 12 articole cu ce alimente de sezon sunt luna de luna, un fel de ghid de orientat ce e cu adevarat proaspat si consumabil acum. Si sa il republic peste ani. De ce? pt ca datorita serelor si transportului si stocarii smechere si chimicalelor si liberei circulatii a marfurilor, astazi avem sezoanele ametite si confuze, nu mai avem repere si deseori uitam ca de sezon sunt produse proaspete si aromate. Ideile sunt inspirate din gradina mea, din piata de la producatori, dar si din articole asemanatoare cu recomandari de gradinarit, de la grupurile de gradinarit unde vad ce recolteaza ceilalti dar si din cosurile de legume livrate etc.. Sper ca aceste articole sa ghideze meniul saptamanal, din motive de maximizare vitamine dar si minimizare buget. Win win ;)
E februarie. Ultima luna de iarna. Meniul e fara mari schimbari deci copii articolul din ianuarie. Oricum nu am avut nici entuziasm nici idei de scris, ca de cateva zile sunt in strada in pauza la pranz si weekend, in metrou scriu emailuri (la europarlamentari, la organizatori etc) asa ca …nimic timp pt blog (dupa cum ati remarcat).
Frigul cere mancaruri grase. Sau corpul la frig. Miscarea de afara iar. Whatever, intelegeti voi, rod din bucatica de slaninuta afumata de la tara, primita cadou din decembrie (in post, am primit 3 bucati, sunt la ultima), asa ca adaug fasii subtiri la supe, ciorbe, la pachet, ba si copilul cere (ii zice carne cruda).
Ador borsurile si supele: ma salveaza pentru ca le fac o data si consum 2-3 zile. Ador mamaliga: se face repede si e o masa calda.
Mancam stocurile. Toate. cautati ce stocuri aveti: verdeata uscata, ceaiuri, vinete sau ardei congelati, legume la congelator, borcane cu muraturi sau zacusti si zarzavaturi, gemuri etc. Pentru ca din sfarsitul lui februarie – martie avem prospaturi 🙂 . Mai am 2 pungute de cirese asa ca astept inspiratie si o sa le fac smoothie cu urzicile uscate si niste chlorella (nu mai cumpar jamais :D, miroase ca o balta de broaste raioase moarte de o saptamana) . Mai planuiesc 2 runde de gris cu lapte ce le voi servi niste gemuri uscate deja, dar mai caut niste retete de cupcakes tot pt a goli borcanele de dulceturi incepute si neterminate.
Ce mancam de sezon in februarie.
La fel ca in ianuarie.
1. Pesti de sezon:
-hering, cod etc. Peste oceanic. Biban si dorada, somon.
-ficat de cod. Iau la conserva. Este si la Cora, si la kaufland, e o sursa minunata de vit. D si grasime. Recomand din lunile cand trecem la bluza cu maneca lunga. Ok, recomand si bilete de avion intr-o tara cu soare 😀 . Sardinele vi le recomand, consumate cu tot cu oase, dar nu am luat de mult si nu stiu cum sa le gatesc.
-si scoicile sunt la apogeu dar bugetul meu nu 🙂
2. carnuri. Din congelator curatam porci si vitei. Care o taiat, are in congelator/afumat/sub untura. Nu se taie pasari pentru ca au fost taiate deja 🙂 . Nici de vanat nu mai e momentul, ca animalele au putina mancare si deja au slabit, dar daca aveti ocazia sa cumparati un mistret…
3. lactate grase: smantana si unt. Iau unt de tara si l-as manca zilnic si gol. Il servesc pe paine calda, dar din ce in ce mai rar ca vacile traditional se pregatesc a fata. Nu e nimic exagerat daca untul sau smantana sunt usor amare, se intampla ca laptele se imputineaza, e mai gras, si vaca e gestanta.
4. Legume de sezon. De fapt asta e principalul motiv pentru care scriu, ca se plangea Dana ca rosiile nu mai au gust. E absolut normal! rosiile la inceputul lui septembrie dispar din gradinile romanilor iar tot ce vine fie e de sera si bronzata la bec… iarna e sezon de:
– sfecle, gulii, napi, cartofi, teline, morcovi, pastarnac, radacina patrunjel etc. acestea vor fi toata iarna si se pot combina in feluri minunate
– brocolli si conopida si verze de tot felul (albe, rosii)
-ceapa, usturoi, praz
-andive (acestea cresc in intuneric si racoare deci se produc toata iarna in beciuri si acoperite)
-ciuperci. Visez la ghebe. Doar visez. Ciupercile sunt in sezon in septembrie, octombrie, noiembrie: galbiori, bureti de roua, hribi si ghebe… pe acestea le stiu, si le-am consumat si stiu sa le culeg, pe acestea le-as consuma si culege si cumpara. Uscate sau congelate, proteina vegetala e valoroasa.
-fenicul. Nu imi place dar voi dati-i o sansa
-muraturile facute. Daca nu le-ati pus, mai puteti mura varza (eu o toc si pun cate un borcan, fix cat consum eu). Mai am in borcan 2 gogonele, le-am baut si zeama. Pt cine a pus pepenei la murat, aveti iar invidia mea. La anul voi pune si mai multe gogonele roz – best of the best. Colocatarii nu consuma muraturi dar ii pup eu dupa ce mananc, si le dau vreo 2 bacterii 🙂
5. Fructe de sezon.
-Nuci, castane, alune
-mere. Merele incep sa se stafideasca (semn de deshidratare) – de cele de supermarket ce arata frumos si lucios le iau acum de nevoie (au strat de ceara deasupra sa nu piarda umezeala). Daca nu aveti alternativa, ca mine, spalati-le cu apa fierbinte si stergeti-le bine sa se duca stratul fin de ceara.
-catina (daca aveti congelate) – sper ca o terminati acum
– citricele(lamai,portocale, mandarine, clementine, pomelo, gref etc – luati din toate). Mandarinele de sapt. asta au super aroma.
-ar fi sezon si de kiwi si ananas. Am luat pt prima data si nu m-au dat pe spate
– uleiul de masline din Grecia il presor cu drag peste preparate. Daca e rece, uleiul are tendinta de a se ingrosa, nu va speriati.
-avocado de import. Nu e de sezon, nu e romanesc, dar e fruct care merge la salata.
Tot anul consum faina de la tarani, mamaliga, linte(rosie), naut, fasolica, seminte de in. Incercati si hrisca, bob, mei, desi pe mine nu m-au dat pe spate. Am seminte de canepa: alt aliment traditional romanesc, dar nu stiu cum sa le consum, asa ca il presara pe ici, pe colo, prin locurile esentiale si mai ales in lingura.
Am avut musafiri si am gatit peste. Din capete si coloana vertebrala (au mai multa coloana vertebrala decat unii din politica 😀 ) am facut un bors de peste, cu radacinoase si ierburi uscate si leusteanul din congelator.
Voi ce mai consumati in februarie, de sezon?
Noi ca in ianuarie si ca tine: scap de stocuri. Plus azi salata in care pun rucola si usturoi verde din balcon: inca mai am rucola care rezista.
Elena, spune-mi te rog, rucola o cumperi seminte la pliculete? O plantezi in jardiniere? Cum faci? Merci frumos pt raspuns.
Da, e in seminte la pliculet,pe care le seman in jardiniere si nu le las sa cresca prea mult: le tai des frunzulitele , atunci nu le creste tulpina. Si tura din toamna a supravietuit peste iarna, asa ca azi m-am dus cu foarfeca. Acum vreau sa le pun niste cenusa: am primit de la cineva , am facut lesie din ea, iar cenusa ramasa dupa lesie mi-am zis sa o incerc ca si ingrasamint. Am incercat-o la lamii, caruia i-a facut bine, asa ca o sa incerc si la jardiniere. Chiar imi ziceam sa merg la tine pe blog sa mai citesc articolul cu ingrasamintele.
Si mai voiam sa-ti scriu (scuza-ma Cleo ca nu e la obiect, dar poate ajuta si pe altcineva) ca uleiul de macese pe care il folosesc ca si crema de fata l-am pus intr-o doara pe miinile fetei(ea are in fiecare iarna o eczema de la frig). Si i-a trecut eczema , miraculos. Asa ca ma gindeam ca sigur e bun si pt bebelusi.
Si la noi meniul e cam acelasi. Fructe multe, cumpar des mere ionatan, banane, am cumparat si kiwi bio de la Lidl. Salata de andive combinata cu salata verde si ardei capia asezonata cu ulei de masline si otet de mere sau lamiie. O zi buna !
Eu am scos de la congelator ultima punguță de zmeură pentru un smoothie și parcă i-au crescut sâmburii 🙂 Serios, astă toamnă nici nu se simțeau dar acum i-am simțit tare neplăcut printre dinți.
Ioana recently posted…7 indicii care arată despre tine că nu știi să călătorești
:)))
Multumesc! Chiar sa stii ca nu mi-e foarte clar cand e sezonul unor legume/fructe.. in supermarketuri se gaseste orice, oricand….
Evelyn H recently posted…Din bucatarie 5 (chili con carne, ramen..)
din pacate februarie este luna cu cele mai putine fructe si legume. Ma bucur ca e o luna scurta 🙂
De unde luați semințele de cânepă?
buna Alina, eu de la plafar iau.
Romanesti?
din pacate scrie ca au origine nemteasca. Trist tinand cont ce traditie a avut romania in canepa…
Foarte util mi se pare articolul tău. Drept dovada, ieri am făcut “inventarul camarii”. Chiar trebuie consumate conservele, pentru ca deja simțim nevoia de crudități, iar borcanele ar risca sa rămână pe rafturi…
uitam firescul si lucrurile simple. SUntem prea bombardati de informatii si de reclame asa ca tot ce am adunat de la colegi, ce am citit, ce am inteles, ce imi aduc aminte de la bunici etc le-am scris aici. Le-am scris si pt mine!
Imi place teribil ideea ta cu alimentele lună de lună. Dar…
Eu mănânc aceleași și aceleași chestii. ”Tradiționale”. Cu multă carne. Posibil nesănătoase. Știi ceva? La vârsta mea nu mai experimentezi. Poate doar la prăjituri, dar nu am cui să le fac din motive de pandemie. Deci, pas.
Mănînc ca să trăiesc, cum s-ar spune. Fără chinezisme și alte cele.
Tre să văd cum termin murăturile. Adică ardeii umpluți cu varză și oțet exclus.
Promit să trec mai des căci îmi placi tot mai mult. Nu știu unde/cum se scurge timpul. Vina mea.
Te pup,
in alimentatie nu exista formula perfecta si de aceea atatea pareri si obiceiuri. Si dupa cum vezi ce sustin sunt lucruri locale si cum bine ai zis, fara chinezisme. Da, si eu mananc sa traiesc pe cat de sanatos pot. si pe cat de lene imi e sa gatesc 😀
Si aici timpul zboara….. ca un natarau.
Acum am o problemă. Am vișine și căpșuni în congelator. Ce e mai indicat să fac din ele? Vișinată și căpșunată cu alcool sau compot/prăjitură cu zahăr? Dilemă. 😀
vreau să zic că cum ( 😀 ) să aleg răul cel mai mic?
Fara nicio ezitare din cele 2 as alege prajiturile!
Alfel fiica mea le mananca si asa, ca atare, in loc de inghetata. Si-a mai facut si smoothie ( a invatat sa foloseasca blenderul si isi amesteca ea chestii). Doar ca acum le-am terminat si le duc dorul – la vara congelez mai multe pt ca am congelator si mai mare acum.
Eu una nu ma plang! Olanda este bine aprovizionata! Piata e o data pe saptamana dar de acolo iau numai patrunjel si marar ca sunt ieftine.
Incet, încet consum cat mai multe produse vegane. Doar eu fac asta pe sot nu prea îl conving! Asta e! LOL
ne-am dus la ferme in weekend, de carne geme congelatorul si ceva legume locale (andive). Restul de import.
In afara de andive mananc tot ce e pe lista ta. Andivele nici macar nu stiu cum arata :)) dar ma batea de mult gandul sa incerc, chiar sunt curioasa daca vom fi incantati de gustul lor. Oricum, noi inca primim legume de la producatorul la care suntem abonati, deci burtile noastre o duc bine, sunt sanatoase :))