Orasul modern, aparut ca loc ideal (sau idealizat) al libertatii, vine in contrast cu amabilitatea/ ospitalitatea specifica oamenilor de la tara. De fapt, o mare parte a oamenilor in ultimile secole au pornit din satele lor catre orase, manati de mirajul libertatii alegerii.
Ce caracteristici aparte au orasenii? In primul rand diversitatea umana. Fiecare om e unic, si venind din multe zone ale tarii, fiecare vine cu bagajul cultural. Apoi complexitatea – prin interactiune, oamenii se schimba si adapteaza, isi contureaza unicitatea dar si atributele. Ei, in conditiile aceastea, orasele populate dezvolta o toleranta dar si intoleranta specifica. Orasul devine bipolar, nu mai remarcam mirosurile, sunetele vecinilor, mizeria, dar nici nu facem nimic, continuam cu ea asa, din obisnuinta.
Un alt atribut al oraselor si orasenilor este competitia. Competitia intre orase, intre indivizi, intre magazine/ farmacii, intre masini, portofele, performante etc. duc la obisnuinta unor fraze gen: oasele trebuie, orasenii vor etc
In acest amalgam si intersectie de sfere umane, ajunge omul sa se recunoasca, sa isi vada adevarata fata. Poate si de aceeas sunt mai multe tensiuni si confilcte in orase.
Toleranta prespune abandonarea stereotipurilor, prejudecatilor, cunoasterea si acceptarea celui de alaturi care este diferit, prespune intelegere si abandonarea fricilor. E greu? e usor? E diferit. Diferit de atmosfera satului, unde ierarhia familiala domina viata, unde jumatate din sat e ruda cu cealalta jumatate, unde contactul cu strainii este rar si privit cu ochi critic.
Toleranta construita permite adaptarea mai bine a vietii cotidiene, cu tot dinamismul specific orasului. Pentru a tolera inconvenientele vietii, deseori trebuie sa nu ne lasam prinsi, sa luam evenimentele ca atare, si lejer sa avansam.
