Oamenii vor să fie fericiţi, dar în fiecare dimineaţă se trezesc supăraţi pe viaţă, supăraţi pe lumina care intră pe geam, supăraţi că începe o nouă zi în care trebuie s-o ia din nou de la capăt…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar îmbracă haine mohorâte, merg cu capul aplecat, salută trişti şi cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt şi găurile din şosea…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar intră trişti şi stresaţi la locul de muncă, se grăbesc să-şi judece colegii şi să-şi învinuiască şefii pentru tot ceea ce-i nemulţumeşte…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar pleacă spre casă apăsaţi de stresul de la muncă, pe care nu ezită să-l împrăştie şi în casele lor…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar creşterea copilului a devenit o povară şi dorinţa lui de joacă, un stres în plus..
Oamenii vor să fie fericiţi, dar stau ţintuiţi în faţa televizorului la ştiri, se îngrozesc la filme comerciale şi se înfurie la emisiuni politice…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar acoperă cerul nopţii cu jaluzele opace, la culcare frământă anxioşi gândurile de peste zi şi pentru insomnie dau vina pe viaţă…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar tăcerea ori reflecţia li se pare timp pierdut, rugăciunea o naivitate, iar liniştea greu de suportat…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp pentru ei..
Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp de fericire…
Oamenii n-au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineţii, în zâmbetul cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniştea casei, în stelele de pe cer şi-n rugăciunea de dinainte de culcare…
Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi!
Ierom. Hrisostom Filipescu
Fragment din cartea “Traieste frumos, iarta la timp si iubeste cu adevarat”
Am citit asta acum un an. Cu varii scuze am amanat cumparatul cartii -ba ca sa ajung in Bucuresti, ba ca sa rog pe cineva care vine/nu vine la mine, ba ca nu e graba ca mai am sute de carti in biblioteca. Ba mai mult, Cu articolul asta stau in draft de atunci, asa de mult mi-a placut cum spune: “Bucură-te de viaţă, omule! Sărbătoreşte puţin din toate! Plângi când îţi vine să o faci! Trăieşte! Uneori eşti trist, dar astăzi ochii tăi râd, pentru că ai un vis care te ghidează. Se numeşte Viaţă! Nu uita să fii Om înainte de toate! Nu vorbi doar… “
(mie imi aduce aminte de vorba dulce a batranilor din nordul Moldovei, are ceva din intelepciunea oamenilor ce au trait multe).
Revin de cateva zile la fraza: Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi!
Si uite ca ne-a dat Dumnezeu suficient sa invatam sa fim fericiti cu ce avem, cu cel de alaturi, din ce este.
Zilele astea am profitat sa triem din carti si sa dau la prieteni. Am scris pe grupuri locale, cateva sute s-au dus, mai am inca vreo 100 de carti sa dam. Sper sa bucure si pe altii cum m-au bucurat pe mine. Cartile merita sa circule, dupa ce m-iau uns sufletul sa treaca si pe altii, nu sa le tin in dulapuri (okok, mai avem peste 300, nu suntem pregatiti sa le dam pe toate, scriu asta din ipocrizie cat timp mai avem 300-400 carti in biblioteca de care nu sunt inca pregatita sa ma despart, dar curand, curand…)
